Masca de protecție, obligatorie în București în toate spaţiile publice închise și deschise. În 15 școli se suspendă cursurile cu prezență fizică

Data:

spot_img

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis joi că masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile publice închise și deschise. Decizia intră în vigoare la miezul nopţii.

De asemenea, autoritățile au dispus suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru 15 unități școlare.

Puteți citi mai jos comunicatul transmis de Instituția Prefectului Municipiului București:

“Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronice, constată că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 07.10.2021, ora 10.03 este de 11,49/1000 de locuitori fapt pentru care, începând cu data de 08.10.2021 ora 00:00 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

  * În spațiile publice închise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situații:

           – angajatul care este singur în birou;

           – persoana care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii;

           – persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante;

           – prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 m între persoane;

           – copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

   * În spațiile publice deschise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situații:

           – desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc;

           – persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii/medicul curant;

           – persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante;

           – copiii cu nevoi speciale, în urma evaluării riscului de către medicul curant;

           – copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. 

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 6 alin. (2) din Ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus suspendarea cursurilor cu prezența fizică pentru 15 unități școlare, respectiv:

–        Colegiul Național de Muzică George Enescu – Str. G-ral Gh. Manu nr. 30, sector 1, pentru perioada  07.10-20.10.2021;

–        Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu – Str. Arhitect Ion Mincu nr. 10, sector 1, pentru perioada  08.10-21.10.2021;

–        Colegiul Național Ion Neculce – Str. Ion Neculce nr. 2, sector 1, pentru perioada  08.10-21.10.2021;

–        Colegiul Economic A.D. Xenopol – Str. Traian nr. 165, sector 2, pentru perioada  07.10-20.10.2021;

–        Colegiul Național Iulia Hașdeu – Bd. Ferdinand I nr. 91, sector 2, pentru perioada  07.10-20.10.2021;

–        Liceul Teologic Baptist Logos – Bd. Theodor Pallady nr. 26, sector 3, pentru perioada  06.10-19.10.2021;

–        Grădinița Germană Kiga 99 Luftballons – Str. Theodor Speranția nr. 81, sector 3, pentru perioada  01.10-15.10.2021;

–        Liceul Teoretic Benjamin Franklin – Str. Gh. Tattarescu nr. 1, sector 3, pentru perioada  08.10-21.10.2021;

–        Școala Gimnazială Nr. 165 – Al. Slătioara nr. 8, sector 4, pentru perioada  06.10-19.10.2021;

–        Liceul Teologic Adventist Ștefan Demetrescu – Bd. Metalurgiei nr. 89, sector 4, pentru perioada  06.10-19.10.2021;

–        Colegiul Național Mihai Eminescu – Str. George Georgescu nr. 2, sector 4, pentru perioada  08.10-21.10.2021;

–        Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu – Calea Rahovei nr. 315, sector 5, pentru perioada  07.10-20.10.2021;

–        Liceul Teoretic Ion Barbu – Str. Năbucului nr. 18, sector 5, pentru perioada  07.10-20.10.2021;

–        Școala Gimnazială Nr. 197 – Str. Obcina Mare nr. 2, sector 6, pentru perioada  07.10-20.10.2021;

–        Școala Gimnazială Sf. Calinic de la Cernica – Str. Pravăț nr. 22, sector 6, pentru perioada  07.10-20.10.2021.

          * În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 7 alin. (2) din Ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, se dispune reluarea cursurilor cu prezența fizică pentru Grădinița Nr. 217 situată în Str. Brașov Nr. 20A, sector 6 începând cu data de 07.10.2021.

Menționăm că   directorii unităților de învățământ vor asigura punerea în aplicare a prevederilor hotărârii adoptate.

Totodată, informăm cetățenii că, în această seară, Ministerul Afacerilor Interne a publicat o precizare de presă cu privire la instituirea obligativității purtării măștii de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-Cov2.”

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related