joi, 21 octombrie 2021
spot_img
AcasăSubiectivOpiniiMeciul secolului: România versus Insulele Funafuti

Meciul secolului: România versus Insulele Funafuti

Am ajuns să ne uităm ca la o operă vizionară la sceneta de la emisiunea în ”Puii mei” despre meciul dintre România și Insula Funafuti. Acel meci pare însă un vis frumos pentru că națională României reușește să învingă în cele din urmă cu un glorios 2 la 1. Acum suntem bătuți măr de Coreea de Sud, cea mai tare națională din Peninsula Coreeană, când nu joacă Coreea de Nord și nu reușim să dăm un gol Noii Zeelande, o națională care ar avea meci greu cu jucătorii de la Dinamo București din 1977 în teren la vârsta lor de acum.    

Fotbalul românesc este sub pământ și perspectivele par mai sumbre decât prezentul. Să nu ai nicio echipă calificată în Conference Ligue, competiția săracilor, este o rușine de neiertat. Am ajuns ca vicecampiona României să fie umilită de locul 11 din Kazahstan și să piardă calificarea în Armenia, deși pentru echipa de club au fost sacrificați jucători ce ar fi putut să ajute națională de fotbal la Olimpiadă. 


Meciul extrem de greu câștigat de către campioană cu o formație din Gibraltar ne arată că niciun meci al unei echipe românești de club nu mai este ușor. Ca și în restul sporturilor, și în fotbal, principiul ”merge și așa” a făcut victime. Campioana a demonstrat că suntem la distanță de ani lumină de fotbalul elvețian, după ce a fost bătută de o formație care a avut până la meciul cu CFR Cluj o singură victorie din trei meciuri și care se află acum la pe locul 5 din 10 echipe. 


Declinul fotbalului românesc a început din momentul în care doar banii au început să conteze și clubbingul a devenit principala preocupare a fotbaliștilor români. Generația de Aur a crescut prin disciplină și seriozitate. Și canotajul a fost în derivă, dar Elisabeta Lipă a avut curajul să aducă un antrenor italian care a reușit să pună în valoare calitățile native ale sportivilor noștri. La Federația de fotbal, problema a început atunci când Generația de Aur, în frunte cu Gică Hagi, a decis ca Victor Pițurcă trebuie să plece pentru că, în calitatea sa de antrenor, acesta considera că jucătorii trebuie să asculte de el, indiferent că se numesc Gică Hagi sau Gheorghe Popescu.

 
Presa sportivă a reacționat extrem de agresiv atunci când a fost adus germanul Daum și au declanșat un atac constant la acesta până la demitere, deși contractul impunea o perioadă în care să se vadă rodul muncii acestuia la națională. Daum a fost crucificat constant de presa sportivă încă de la primul meci, deși calificarea a fost pierdută pe teren și a fost decisă de câteva secunde de neatenție ale jucătorilor, nu de strategia antrenorului. Atunci exista o coordonare a loturilor și Daum avea pretenția să fie ascultat de către ceilalți antrenori de lot în considerarea unei strategii pe termen lung a fotbalului românesc. Contra și Rădoi au fost jucători foarte buni, dar au arătat că nu au cunoștințele și experiența necesară pentru a conduce în acest moment naționala. 

 
Atunci când antrenezi o națională, nu e suficient să fi fost un jucător excepțional. Gică Hagi a fost un jucător excepțional, dar ca antrenor nu trece de nivelul mediocru al campionatului. Ca antrenor de elită ai nevoie de gândire strategică, de atenție la detaliu, de o analiză matematică a modului în care funcționează adversarul. Ai nevoie de conducători de cluburi care să asculte de strategia stabilită de antrenorul naționalei, nu de conducători care să urmărească doar să scoată bani rapid din vânzarea de jucători.

Eliminarea precoce din competițiile europene este o consecință a haosului în care se află fotbalul românesc și este efectul dezinteresului de a forma jucători tineri care să reprezinte țara cu onoare. Mica ciupeală din fiecare meci sau campionat, eventual cu ceva pariuri ilegale prin afara țării ale conducătorilor de cluburi, pretenția unor finanțatori de a fi antrenori ale echipelor de club, indiferența față de viitorul unui club în care te implici doar pentru imagine, sunt elemente care au îngropat fotbalul românesc. 


Unica școală de fotbaliști serioasă este academia lui Gică Hagi, restul fiind umbre jenante ale centrelor de pregătire din perioada comunistă. Doar Stoichiță ca antrenor cu experiență serioasă în federație nu poate suplini lipsa unei strategii care ar trebui asumată de către un antrenor străin care să fie lăsat de presa sportivă și de federație să construiască viitorul fotbalului românesc. Dacă ne este lene sau vrem doar antrenori români, putem aduce antrenori români care antrenează în afară și care sunt la curent cu noutățile în fotbal, nu fotbaliști care au antrenat echipe mediocre și care nu au nivelul intelectual necesar pentru a înțelege fotbalul modern.

Cine citește biografiile unor antrenori ca Alex Ferguson, Jose Mourinho sau Jurgen Klopp, înțelege că în spatele unui antrenor de succes avem întotdeauna o tonă de cărți citite și o filosofie de viață reflectată în modul în care antrenezi. Dacă nu suntem în stare să găsim un antrenor străin și să ne asumăm o relație de durată, am putea, dacă îl păstrăm pe actualul selecționer care învață la locul de muncă cum se face, să plătim antrenori români care antrenează în străinătate să îl ajute pe acesta în modul în care coordonează naționala. Ar putea să fie numiți la națională consilieri Mircea Lucescu și Ladislau Boloni să îl ajute pe actualul selecționer să evolueze și să își asume o strategie pe termen lung. 


Va fi nevoie să fim realiști și să acceptăm că putem visa la o calificare la următorul campionat european doar dacă începem să ne pregătim de ieri. Orice meci al naționalei trebuie gândit prin prisma unei evoluții viitoare. Regula va fi că vom pierde, indiferent cu cine vom juca, dar va fi important să fie înfrângeri care ne pot ajuta să evoluăm. Obiectivul realist al echipelor de club va fi să aibă participări decente în Conference Ligue, în timp ce campioana să încerce de fiecare dată obiectivul extrem de ambițios de a ajunge în grupele Europa Ligue. Doar așa ne putem pregăti pentru Champions Ligue, deși în acest moment o astfel de competiție reprezintă un vis imposibil pentru echipele de club românești aflate într-un declin generat de lipsa de strategie a federației și a conducătorilor de cluburi.

Dacă nu avem idei putem să citim despre reinventarea fotbalului belgian sau despre formula lui Alex Ferguson la Manchester United. Sau putem aplica așa cum am procedat până acum principiile ”focul la ei”, ”verticalizare”,  ”ai, n-ai mingea, tragi la poartă” sau cel mai folosit ”să fie bine să nu fie rău”.

Mitica Stefanescu
Mitică Ștefănescu crede în destinul nostru european, în democrație și în dreptate . El încearcă să înțeleagă lumea prin construcții logice de bun simț. Nu are pretenția de a fi deținătorul adevărului absolut și este conștient că este supus greșelii ca orice muritor de rând. Crede în ideile care ne unesc și care pot oferi copiilor noștri un viitor mai bun.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE