Medic celebru acuzat de malpraxis de un bărbat de 71 de ani: „M-a lăsat paralizat”

Data:

spot_img

Medic celebru acuzat de malpraxis de un bărbat de 71 de ani. Este vorba despre un fost neurochirurg la Spitalul Universitar Stanford (California) care și-a deschis la Constanța o clinică de chirurgie minim invazivă, conform standardului american

Ștefan Mindea, un celebru medic din Constanța, cu experiență bogată în SUA, este acuzat de un ieșean că i-a greșit procedurile medicale și l-a lăsat cu mâna dreaptă paralizată.

Medic celebru acuzat de malpraxis. Cât a plătit pacientul

Pacientul spune că medicul nu a realizat la timp operația necesară în cazul său (ci mult mai târziu, când starea sa s-a agravat) și că i-a vândut două membrane de colagen la un preț de 165 de ori mai mare decât prețul real din piață.

 „Mi-a explicat că va fi o intervenție chirurgicală ultra minim invazivă, pe o durată de 40 minute, sub anestezie generală, în cadrul căreia îmi vor fi înlocuite cele două discuri intervertebrale deteriorate cu proteze aduse din SUA.

Cu acest prilej s-au stabilit și costurile: operație 11.500 lei, cost proteze 11.500 euro plus 9% TVA și s-a agreat ca dată de efectuare a intervenției ziua de 30 august”, își amintește Constantin Donose.

Șoc: „Unde sunt protezele de 11.500 de euro?”

La un an de la operație, Constantin Donose a căutat explicații pentru faptul că nu putea mișca mâna dreaptă. A cerut o părere de la medicul Marius Dabija, directorul medical al Spitalului de Neurochirurgie Iași.

Acesta a studiat dosarul medical și, când Donose i-a spus că a fost operat la coloana cervicală și i s-a implantat o proteză () cu scopul de a proteja măduva spinării, l-a invitat să ia loc lângă el.

Examina CD-ul cu investigația IRM din martie 2023, pe care o solicitase doctorul Mindea Ștefan după trecerea a 6 luni de la operație.

Când am pronunțat cuvântul implant, medicul Dabija s-a oprit din studiu, m-a invitat lânga el și mi-a arătat imaginile de pe laptop. M-a întrebat: vezi aici vreun implant, că eu nu-l văd?>.

Singurul lucru care se vede și pe imagine sunt două steluțe> care indică o ciupire în două locuri a membranei cordonului medular, în timpul operației făcute de medicul Mindea, a mai declarat Constantin Donose.

Ceea ce i s-a implantat ar fi fost de fapt două membrane de colagen, ce au fost ulterior resorbite de organism.

Judecătoarea care a anulat hotărârile de guvern care priveau terenurile lui Puiu Popoviciu, aproape promovată ca formator la INM

Medicul Mindea a devenit între timp și preot. „Am făcut tot ce-am putut”

Medicul repatriat din SUA este și preot. A fost hirotonit în iunie 2020. Slujba a fost oficiată de către ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Pe site-ul clinicii sale, „American Neuro Surgery Institute”, Ștefan Mindea se prezintă ca neurochirurg de top al Spitalului Universitar Stanford (SUA), cu peste 15 ani de experiență în chirurgia minim invazivă.

Spune că este „premiat Top 5 cei mai buni neurochirurgi pentru mai mulți ani consecutivi la Stanford University”. În mediul online există interviuri din perioada în care lucra în SUA, unde era un doctor foarte apreciat.

Ștefan Mindea spune că înțelege plângerea lui Constantin Donose. Nu pot discuta în detaliu un caz, pot spune că suferă o recuperare parțială, din păcate.

Articolul integral, în ReporterIS


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.
51 COMENTARII
  1. Dacă te duci la medicul dentist si îți face o reabilitare dentară cu implanturi in valoare de 12000 de euro, nu mai zici nimic?
    Nu înțeleg care este problema pacientului de fapt:
    Că a dat multi bani pe operație, ca are o complicație postoperatorie, că a fost întârziată operația, că este un preot hirotonit de către Teodosie, ca omul avea alte așteptări postoperatorii.?

    Întâmplător sau nu, l-am văzut pe omul asta operând, este un semizeu in patologia spinală si cred că i-am mai văzut pe unii dintre cei mai buni operând așa ceva. Este un neurochirurg supraspecializat în patologia spinală miniminvazivă, are echipament cât pentru două clinici universitare cumpărat din banii lui.

    Este denigrat, aiurea. Când un pacient nu are evoluția postoperatorie la care visa, sau din alte motive doar de el știute, caută alte păreri, la alți medici si înțeleg ce vor ei din discuțiile cu acei medici.

    Din acest articol nu prea înțeleg care era supărarea pacientului, că este preot?

    • Nu ai citit cum trebuie articolul!!!
      Nu I s a pus ceea ce a platit!!!!! Când dai 11 000 lei pe ceva te aștepți sa fie acolo nu sa fure banii și sa îți pună materiale de proasta calitate!!!

      • Da, probabil dl. doctor Alin Mogosi a ratat această parte din articol și de aceea nu înțelege supărarea omului.
        Și 11.000 de EURO, nu de lei, i-a luat pe acele membrane – care nu sunt proteze spinale, nu înlocuiesc un disc sau o bucată de disc.

        • Andrei, nu am ratat nimic! Unde este malpraxisul din titlu, de unde reiese ca Dr Mindea l-a lăsat paralizat? Articolul este tendențios. De unde știm ce a înțeles pacientul si ce a transmis doctorului Dabija? Despre costuri nu discut, deoarece nu știu și nici dumneata nu știți nimic. Omul s-a dus la privat, la unul dintre cei mai buni. Dacă as fi în locul domnului doctor( dar nu sunt), nu aș pune materiale ieftine, aș pune tot ce aș considera că este mai bun pentru pacient, dacă se întâmplă la stat și materialul se deteriorează nu este vina mea, dar daca se întâmplă la privat vreau sa fiu sigur că am pus, este cel mai bun material si ca șansele sunt minime sa se deterioreze.

          S-a facut un articol pe genunchi, cu scopul de a denigra un medic de excepție, s-a facut asocierea cu Teodosie, pentru ce?

        • Andrei, oare nu esti cumva esti tu Dr Dabija sau Dr Eva scriind chipurile ca si „Andrei”??? Tare dai in omul acesta mereu si pare ca vorbesti cam singur. Nu cred ca-l cunosti pe acest medic. E limpede ca e o invidie profesionala. SUNT din zona Iasului, si lipsa de profesionalism ii zgarie pe urechi sa auda de Mindea si cati pacienti reopereaze, ei fiind .acelariti la Iasi. Informeaza-te.

      • Am citit foarte bine articolul, este croit perfect pentru a denigra. Unde in lume esti dat la presa pentru un caz de malpraxis? Trebuie citit titlul, (malpraxis, m-a lasat paralizat), apoi povestea cu costul operației, implantul, faptul că a profesat in SUA( se pune cumva la îndoială), ca a rămas paralizat, „steluțe in membrana” care învelește măduva( ce treaba are una cu alta :>Măduva cu duramater?) Apoi că a fost hirotonit de Teodosie( alt personaj denigrat în presă pentru vinovăția de „Ar fi făcut” dar nici o sentință.) Subliniez asta deoarece îmi place ideea de Drept, de a se stabili o vinovăție, pentru fapte concrete)

        Deci se scrie un titlu, apoi se facie o salată cu: „ar fi făcut”, „ar fi dres”, „ar fi mințit”, s-a asociat cu cineva in momentul in care a fost hirotonit, acel cineva are o imagine publică proastă. Un medic care se exprimă, pe baza unor imagini, legate de implanturi, membrane, dar nimic de malpraxis ( concluzia medicului, ar fi trebuit să fie în funcție de datele clinice si imagistice și să ducă la malpraxis, dar nu, este vorba despre ce a zis pacientul ( nu de starea de fapt a lucrurilor)

        Ce concluzie ar trebui să tragă un cititor. Un articol făcut pe genunchi, de unde nu rezultă nimic, nici o concluzie. Unde este malpraxisul din titlu?

        Vă întreb dacă ati fi procuror, cu ce ați incepe? Dar dacă ați fi judecător, pentru ce probă ați da o sentință?

        Articolul este croit tendențios de la început până la final. Imi pare rau ca nu are un autor, mai nou scriem fără un autor, „inteligența artificială”, nu își asumă nimeni nimic!
        Tocmai pentru faptul că nu există un autor, ar trebui să nu fie luat in serios!

      • Eu am fost operata pe creier de Domnul Doctor. Ii datorez viata! Nu fura niciun ban, mai mult de atat daca ai fost de acord sa platesti suma pe care ti-a spus-o( iti da un deviz cutoate costurile , de la cazarea in clinica pana la ultimul medicament administrat) ce problema mai ai?
        Domnul Doctor este un geniu al neurochirurgiei, un mare Om si un inger pe acest pamanat. Probabil alti medici care habar nu au de meseria lor nu mai au loc de el. Este parerea mea.
        MULTUMESC DOMNULUI DOCTOR PENTRU VIATA MEA!

      • Nu-l suporta nu de teodosie ci ca vede si reopereaza mizeriile lor din Iasi. Stiu o asistenta de pe sectie de neurochir care si-a dus fratele la Constanta pentru operatie la dl doctor si nu la operat la Iasi. Asta spune suficient cred eu.

    • „are echipament cât pentru două clinici universitare cumpărat din banii lui.”

      Banii lui 🙂 Sigur că din banii lui, dar, domnule doctor, i-a strâns vânzând cu adaosuri astronomice dispozitive implantabile prezentate ca fiind proteze din SUA, achiziționate de fapt cu câteva sute de lei din România. Și făcând infiltrații despre care spune că sunt cocktailuri marcă proprie făcute din substanțe aduse tot din America, care de fapt sunt xilină și dexametazonă – infiltrații care costă mii de lei ședința.

      Dacă ați practica aceste tactici și dvs. v-ați putea face două clinici cu super-aparatură, dar sunt convins că nu v-ar fi trecut prin cap să spuneți despre Lyoplant că e proteză spinală și să îi luați omului 5.500 de euro pe o bucată.

      • Dupa 5 infiltratii la dr. Mindea, durerile insuportabile datorate nevralgiei Arnold s-au diminuat considerabil. Nu stiu daca el contin xilina si dexametazona, deoarece aceste medicamente au fost folosite anterior infiltratiilor si nu au avut nici un efect. Dr. Mindea este speranta cand totul este pierdut!!!!!

      • Dupa 5 infiltratii la dr. Mindea, durerile insuportabile datorate nevralgiei Arnold s-au diminuat considerabil. Nu stiu daca ele contin xilina si dexametazona, deoarece aceste medicamente au fost folosite anterior infiltratiilor si nu au avut nici un efect. Dr. Mindea este speranta cand totul este pierdut!!!!!

      • Sincer, ma indoiesc ca face infiltratii cu xilina si dexametazona deoarece eu am facut aceste infiltratii in Bucuresti la Provita si cand am ajuns la dr Mindea mi-a facut 3 sedinte si ii multumesc pe aceasca cale ca nici in ziua de azi nu mai am dureri si au trecut cam 2 ani. Mesaj pt astia rautaciosi: mai tineti cont si de parerile pacientilor tratati de dr Mindea care simt bine, cu siguranta suntem cu mult mai multi fata de cei care se simt rau. Referitor la partea baneasca, intr-adevar au fost mai scumpe la cala Bucuresti, insa rezultatul a fost incomparabil. A fost decizia mea sa aleg sa platesc asa ca nu va mai hazardati. Intrebare pt dl de mai sus, dr Dabija v-a rezolvat problema pe care dr Mindea nu a reusit? Sau doar va excita, pardon incita la scandal? Ca problema de sanatate mai poate astepta…

      • Aveți dovezi pentru ce afirmați? Altfel ceea ce ați scris este la fel de tendențios ca întregul articol și este chiar pasibil de un proces frumușel de denigrare. Știți ce e aia prezumție de nevinovăție? Nu acuzatul trebuie să demonstreze că nu a făcut, ci acuzatorul că acuzatul a făcut. Până atunci singura variantă acceptabilă este „se presupune că ar fi făcut”.

      • Domul Doctor are credite imense. Tare le mai stiti voi pe toate, informativa si apoi vorbiti. DA,la ora aceasta este cel mai bun neurochirurg din Romania si nu au altii loc de el.
        sa-si dea cu parerea cei care l-au cunoscut si care au avut nevoie de el, pentru a le salva viata!
        OPRITI-VA CU BARFELE SI PROSTIILE VOASTE INVENTATE.

    • Nu îmi iese din minte ce am citat deja:

      „are echipament cât pentru două clinici universitare cumpărat din banii lui.”

      Atunci de ce nu a deschis măcar una? Că ANSI – American NeuroSurgery Institute nu se știe ce e – clinică în niciun caz. Dumnealui nu are nici măcar un amărât de cabinet propriu, consultă într-un spațiu închiriat al rețelei Regina Maria, iar operațiile le face la spitalul HEKA.

      • Dvs va intrebati de ce nu a deschis o clinica privata? Cu toate ca a cumparat echipamentele din bugetul personal?
        Nu stiu ce pregatire economica aveti, insa atunci cand share niste facilitati, costurile sunt mai mici. Util ar fi sa va interesati de costurile in clinici private pt a va face o idee.
        Sa-l lasam pe dl Dr sa -si faca treaba.
        Daca nu ar fi venit cu notorietatea din SUA, ati fi zis ca a intra pe pile.

    • Eu m-am dus la Prof Dr mindea in 2 Decembrie 2022 de abia am urcat scările de la avion după 5 operații eșec făcute in țara Timisoara, Viena și Milano! Domnul profesor m-a făcut bine numai am nici o durere, am proteza S1-L5 reconstrucție pe L5-L4; L4-L3, deci ce vorbim, cred ca domnul profesor deranjează pe unii, ca de obicei! Pot spune atât am revenit la sport in fiecare zi, la domnul din Iași a recidivat posibil ca nu a respectat recuperarea, și mie mi -a spus dacă nu slăbesc 10-15 kg posibil sa recidiveze, dar am ținut regim, sport zilnic, înot și sunt foarte bine după 10 ani de chin! Deci va rugam respectuos nu ponegriti pe domnul Prof Dr mindea ca nu este adevărat !

    • Sa vinzi membrane spinale bioresorbabile de 30€ la valoare de 4300€ este crestineste❓🙄 Întreb, ca despre asta este vorba. Imaginea intens publicată de medic american de mare valoare, preoțit, aduce multă credibilitate si bani pe spinarea la propriu a pacienților suferinzi si mai ales pentru bani❗️🙄

      • Mindea are doar o fabrica de facut bani. Si atat… Si se mai si ascunde sub haina preoteasca… Ma rog pt voi sa nu aveti nevoie de el. Sunt toti oculti acolo…

    • Mai domnule Alin. Mergi la stomatolog cu 12000 de euro, dar te alegi cu dinti pe care ii lasi in testament. Mindea iti ia si banii si te baga in carucior. Daca vrei detalii, ti le da un pacient care a trecut prin asta. Adica eu….

  2. Nu inteleg de ce sunt asa mari preturile.
    Nici la NASA nu gasesti materiale asa scumpe.
    Fiind preot trebuie sa ajute nu sa se inbogatesca.
    Mie mi a cerut 20000 euro pentru un disc.
    Oare asa ajunge aproape de Dumnezeu?
    La inceput a pornit cu 4000 de euro acum inflatia ii impune alt pret sau a gustat din miere?
    Tot cu oamenii s a afirmat si tot pe ei ar trebui sa I respecte.
    Dumnezeu ajuta oamenii fara a cere ceva.

  3. Am doua intervenții chirurgicale la dr Mindea. După 4 ani de la intervenții m-am recuperat în proporție de 100% la coloana lombara și de 85-90% la cervicala. Fac sport, efort fizic intens, fără probleme. Am doua proteze și o membrana. Problema celui operat este ca a plătit doua proteze care nu se regăsesc în coloana dumnealui. Nu știu dacă e asa, o proteza în 2023 e mult mai scumpa de 5500 euro.

  4. Este păcat ca un medic cu o pregătire si o practică de exceptie ca a dr. Stefan Mindea sa fie denigrarea cu atâta ușurință. Am fost pacientul dr. Stefan Mindea si pot afirma ca atmosfera de lucru ( discutii,păreri,concluzii, actul operator propriu zis perioada de convalescenta si rezultatul final a interventiei) sunt de exceptie fapt care crează pacientului o stare de siguranță incredere in interventie si eliminarea oricărei stări emotionale ce apare in asemenea intervenții. Ii doresc multa sanatate si succes in continuare preotului doctor Stefan Mintea. Mult respect.

    • Sunt in asentimentul dumneavoastra pentru-ca am trecut si eu prin asaceva. AVETI MARE DREPTATE.
      MULTA SANATATE DOMNULUI DOCTOR SI PUTERE SA LUPTE CU NEAVENITII!!!!!

  5. Mult respect am făcut tratament la coloană și ma simt bine! Ii doresc multa sănătate la toată familia!!❤️

    • Se vede ca nu stiti ce inseamna durerea pe care nu o poti calma cu nimic. Singura solutie au fost infiltratiile la dr. Mindea care au avut efect.

        • De unde stiti dvs cu ce au fost facute? Ati vazut scrisoarea medicala? Daca, da, va rog sa o publicati. Daca, nu, atunci e bine sa va abtineti in a judeca. Este mare macat, cu atat mai mult cu cat judecata este asupra unui preot.
          Este bine sa nu mai vb ca sa ne aflam in treaba.

  6. Profesionalismul doctorului Mindea este ireproșabil ,ceea ce pot să remarc însa este o atitudine recurentă în mediul medical: cel mai probabil cauza afirmațiilor medicului care a venit cu o contra opinie este mediocritatea actului medical pe care îl practica, dublată de lipsa de etica profesională dat fiind indicațiile oferite pacientului în cauză fără să se fi consultat în prealabil cu dr. Mindea pt înțelegerea extinsă și clară a condiției pacientului.

    • Cu alte cuvinte, dvs. spuneți că, spre deosebire de dr. Mindea (profesionist ireproșabil), dr. Dabija e un medic mediocru, care nu a înțeles corect situația pacientului și a încălcat principiul „corb la corb nu-și scoate ochii” – nu s-a consultat cu dr. Mindea înainte de a-i spune pacientului în ce a constat intervenția chirurgicală pe care a suferit-o. Ce omiteți e faptul că dr. Dabija s-a pronunțat pe baza imagisticii medicale, care nu minte. Omul nu avea implantată nicio proteză, a dat 11.500 de euro pe povești împachetate în ambalaj pe care dr. Mindea a scris USA / America, pentru a lua ochii pacienților:

      ”Principala atracție către clinica medicului Ștefan Mindea de la Constanța a fost posibilitatea promovată mult de a înlocui discurile intervertebrale deteriorate cu unele proteze aduse din SUA. La data când eu am aflat despre existența acestei proceduri, rezulta că această tehnică operatorie este unicat în România, Ștefan Mindea fiind singurul care efectuează așa ceva.”

      „Îi era injectată o substanță indicată la clinică drept invenție personală a medicului Mindea, cu un cocktail de medicamente aduse din SUA.”

      Dumnealui nu are dreptul să introducă în țară și să folosească tratamente și proteze aduse personal din SUA. Și cu siguranță nici nu face acest lucru, însă pretinde că sunt de acolo ca să poată cere prețurile uriașe pe care le practică. Asta este lipsă de etică profesională, nu ce a făcut dr. Dabija. Să obții bani de la pacienți prin minciună și înșelăciune mi se pare chiar mai jos decât să pretinzi bani ca să efectuezi actul medical.

    • Mindea are doar o fabrica de facut bani. Si atat… Si se mai si ascunde sub haina preoteasca… Ma rog pt voi sa nu aveti nevoie de el. Sunt toti oculti acolo…

  7. Am apelat la infiltratile prof Mindea dupa ce nimic recomandat de medici si kineto terapeuti nu a functionat! Un medic de exceptie cu tratament de exceptie cu rezultate exceptionale! Denigrarea din pacate s-ar putea sa vina si din invidie profesionala caractestica romanilor! In loc sa ne bucuram ca un astfel de profesonist il avem in tara il denigram! Jalnicc!

  8. Intamplator am dat peste acest articol despre Dr.Mindea si nu am dorit sa trec peste el cu vederea deoarece a fost omul care l-a salvat pe socrul meu de la paralizie. Pe scurt, socrul meu care locuieste in alta tara unde si munceste a consultat de mai multi medici pt a-i rezolva problema. Majoritatea l-au trimis la kinetoterapie si cu 1 punga de pastile acasa. Am trimis RMN-ul pe site la dumnealui si am primit raspuns pt operatie de urgenta, lucru care s-a si intamplat. La 3 luni dupa operatie si-a reluat activitatea pe santier lucrand cot la cot cu colegii sai, fara a mai simti ca a fost operat. Observ ca si sugestii ca am mai primit cateva articole denigratoare la adresa dlui dr Mindea. O intrebare pt. autorii articolelor, cum va puteti adresa unui medic fara a-i spune titulatura de dr sau dl dr???oare autorul articolului a facut scoala impreuna cu dl dr Mindea? Raspunsul este simplu: se vrea doar un circ ieftin care sa il denigreze pe dl dr Mindea,. Fratilor v-a bagat mana in buzunar sa va ia banii? Ati mers nesiliti de nimeni. Nu caut sa ii fac reclama dlui dr Mindea, dar am multe cunoștințe care au apelat la serviciile dumnealui si se simt foarte bine, chiar si cu infiltratii.
    Inca o data in Romania.se demonstrează ca presa este cur_va, se scrie doar ce da bine la timpanele oamenilor, nu si realitatea. Rusine! Rusine! Rusine!

  9. INVIDIE DENIGRATE RAUTATE. Este greu ca alti medici sa-l inghita pe Dr Mindea. E placut, f f capabil si se vede de la o posta ca este net peste alti in tara. Fratele meu a fost nenorocit in Iasi de neurochirurgii de acolo (nu dau nume). Dr Mindea l-a consultat pe fratele si asteptam sa reproseze operatiile din Iasi. Din potriva!!! Mi-a spus ca el considera ca cei de la Iasi au facut tot ce au putut ei. Extrem de finut a raspuns!!!! Gentlemen!!!!

    • CORECT! SUSTIN PAREREA DUMNEAVOASTRA! AM FOST OPERATA PE CREIER DE DOMNUL DOCTOR, DUPA 3 ZILE AM PLECAT ACASA PERFECT SANATOASA.

  10. Și tatăl meu este operat de dl dr Mindea și se simte excelent, am plătit aceeași suma și nu regretam nicio clipa. Faptul ca după 3 luni de la operatie muncea in construcții aproape fără nicio restricții in continuare își desfășoară activitatea la fel e un lucru mare.am mers la recomandarea unor rude care au fost operate și la fel se simt foarte bine. Un coleg de munca a fost operat clasic la București și din păcate recuperarea a fost incomparabila, a revenit la job abia după 9 luni recuperat mult mai puțin comparativ cu tata.incerc sa înțeleg frustrarea pacienților care nu se simt bine, dar luați și în calcul numărul pacienților care se simt bine și nu mai generalizați asemenea vorbe urate despre dl dr Mindea care este un medic de excepție, a făcut minuni pt familia mea.

  11. Imi pare rau de ceea ce se scrie de dr.Mindea. Avem si noi un medic eminent,superspecialist care a salvat multi bolnavi si nu stim sa-l apreciem .Musai sa-l trecem prin „mocirla” ca asa suntem noi.Eu am fost operata acum doi ani .Situatia era destul de grava durerile crancene. Ma simt nemaipomenit de bine. Intr-o zi operata ,a doua zi am plecat acasa. Doua mici incizii . Totul a fost ireal ,comparativ cu o interventie clasica. Nu am cuvinte sa-i multumesc . Un medic si un OM exceptional. Este ,repet ,o capacitate! Moral iarasi IREPROSABIL! NOI, romanii avem nevoie de mediculMindea . Sa-i dea Dumnezeu putere spirituala sa treaca peste „incercarile”acestea si sa salveze cat mai multi romani care au mare nevoie de el.

  12. Bună ziua; Eu am fost operat de către Domnul Dr. Ștefan Mindea pe coloană în zona lombară dehernie de disc și au trecut 3 ani și ma simt foarte bine. Am prieteni apropiati care au facut si infiltratii si acum sunt bine iar din punct de vedere financiar este mult mai ieftin din ceea ce se cere in tarile din Vest sau Turcia. Eu am cerut opinia medicală la 3 medici si la dumnealui a fost procedura cea mai simpla si mai ieftina. In orice operatie sunt riscuri si pacientului ii sunt aduse la cunostiinta si semneaza pentru ele indiferent ca este operatie pe coloana, creier sau o banal hernie inghinală.

  13. Prof.dr.Stefan Mindea este GENIAL !
    Vorbește puțin, știe perfect ce spune și nu da speranțe deșarte pentru diagnosticul stabilit.

    Am ajuns la prof.Mindeacu cu simptomatologie invalidanta, cu iminenta de prăbușire vertebrala L3/L4,după proceduri de chimioterapie, severa.

    A practicat vertebroplastie și a schimbat discul intervertebral, numai cu 2 incizii paralele, sub 1 cm, deci; ultra minim invaziv.

    La 24 de ore după interventie, m-am urcat în mașină și am parcurs câteva sute de Km, într-o stare de confort fi ic, pe care nu am avut-o de ani buni.

    Pentru mine, rezultatul a fost fabulos, și putea sa utilizeze hârtie creponata,dacă asta a considerat și eu ma mușc,fără restricții.

    Și ca mine au fost alți 4 pacienti,cu vârste de la 6 la 84 de ani. Dna era venita din Florida,special,pentru dr.Mindea.

    Dr.Mindea a absolvit prestigioasa
    universitate, Stanford, unde titlurile didactice și doctorale, nu se pot lua pe relații și potenta financiară a familiei.

    Dacă, prof dr. Mindea utilizează medicamente anti inflamatoare banale, de ce alți neurochirurgie, nu le folosesc cu aceeași adresabilitate, pentru pacienti, similar diagnosticați?

    Întrebarea este : ” de ce pacienții aleargă la dr Mindea? Statistic se știe ca: nemulțumirea se propaga de 11 ori mai repede ca mulțumirea !
    Deci răspunsul este dat de cazurile rezolvate și de pacienții, mulțumiți.

    Cu deosebita considerație și respect, cred ca dr.Mindea este o binecuvântare, pentru neurochirurgia minim invaziva și-mi doresc sa realizeze propria clinica, în România.

    • Mindea are doar o fabrica de facut bani. Si atat… Si se mai si ascunde sub haina preoteasca… Ma rog pt voi sa nu aveti nevoie de el. Sunt toti oculti acolo… Si v o spune un fost pacient al lui, lasat in carucior dupa operatie. Dar m au salvat Doctorii adevarati din Bucuresti..Dzeu sa le dea sanatate..

  14. Delia
    Doamne!! Cat de simplu si usor e sã lovesti într-un OM si sã i distrugi munca si cariera de o viata.
    Pentru mine di dr Stefan Mindea este un înger pe pamânt. Când nicio clinica de renume de neurochirurgie din Europa nu i dadea nicio sansa bãiatul meu ca va mai putea merge si ca nu va ramâne dependent de caruț dupa operatia unei tumori la nivelul canalului medular, dl dr Mindea si a asumat aceasta grea si foarte complicata interventie. După 10 ore, cat a durat operatia am trait cel mai minunat sentiment de mama văzându-mi copilul ca nu a rămas
    paralizat.
    Cred ca multi dintre colegii neurochirurgi si ar fi dorit sã aiba pregatirea si palmaresul doctorului
    Mindea si poate ca de aici si invidia si toata rãutatea. De aceea îi sfatuiesc pe cititorii care nu
    I au cunoscut pe dl dr Mindea sa nu cada prada acestui “atac organizat” si sã se gândeascã si la
    mile de pacienti salvati unii poate cu sanse minime de recuperare

  15. Delia
    Doamne!! Cat de simplu si usor e sa lovesti intr-un OM si sã i distrugi munca si cariera de o viata.
    Pentru mine dl dr Stefan Mindea este un Inger pe pamânt.
    Când nicio clinica de renume de neurochirurgie din Europa nu i dadea nicio sansa bãiatul meu ca va mai putea merge si ca nu va ramâne dependent de carut dupa operatia unei tumori la nivelul canalului medular, dl dr Mindea si a asumat aceasta grea si foarte complicata interventie.
    După 10 ore, cat a durat operatia am trait cel mai minunat sentiment de mama vazându-mi copilul ca nu a rămas paralizat.
    Cred ca multi dintre colegii neurochirurgi si ar fi dorit sã aiba pregatirea si palmaresul doctorului
    Mindea si poate ca de aici si invidia si toata rãutatea. De aceea i sfatuiesc pe
    cititorii care nu l-au cunoscut pe dl dr Mindea sa nu cada prada acestui „atac organizat” si sã se gândeascã si la miile de pacienti salvati unii poate cu șanse minime de recuperare

  16. Mă bucur siner pentru toți oamenii care au avut experiențe pozitive cu acest medic. În același timp, mi-aș dori să îi cunoască toate fețele. Nu de alta, dar dincolo de marketing e doar un medic, nu MEDICUL, cum vrea el să pară. Sunt ulți neurochirurgi de vârf în țara asta. Are destule nereușite și e un afacerist șmecher. Ar fi grozav dacă ați citi obiectiv ancheta jurnalistică pe care am pus-o mai sus.

    Ce părere aveți despre faptul că în ultimele zile și-a modificat CV-ul cu care a impresionat românii?
    https://www.mediaquality.ro/modificari-peste-noapte-in-cv-ul-lui-stefan-mindea-ce-competente-a-adaugat-si-eliminat-preotul-neurochirurg-in-urma-dezvaluirilor-din-presa/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...