Medic Mihaela Cuțui: „În sistemul medical sunt apărați cei care au schelete în dulap, nu adevărul!

Data:

spot_img

Mihaela Cuțui este medic stomatolog în Timișoara din 1998. Sunt ani de când încearcă să determine o schimbare în sistemul medicinei stomatologice, cotropite de un grup care ia decizii peste capul profesioniștilor.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) este acaparat de o conducere care dispune fără transparență de profesie, ne spune interlocutoarea. Și aduce dovezi.

„Am ajuns o oaie neagră”, mi-a mărturisit doamna doctor.

Solidaritatea de breaslă este timidă, fiindcă aceleași persoane se află la butoane atât la CMSR, cât și în organismele care decid carierele universitare în domeniu. Oamenii se tem.

În Timișoara, au apărut în 2019 și recent afișe lipite pe stâlpi cu titlul „#Stop Corupției din Stomatologie în UMF Timișoara.#Șpăgarii în euro”, care denunță corupția din sistemul universitar, cu tarife înscrise în dreptul unor profesori: BC 2.500 euro, SC 1.300 euro, NM 1.300 euro, PM 300 euro, TA 150 euro.

„#Stop Corupției din Stomatologie în UMF Timișoara.#Șpăgarii în euro”
„#Stop Corupției din Stomatologie în UMF Timișoara.#Șpăgarii în euro”

Numele apar explicit pe afișele atribuite studenților.

Concluzia amară a Mihaelei Cuțui este că „societatea românească nu este pregătită pentru a semnala abuzul fără frică”.

Iar bătălia dusă de societatea civilă și de organismele europene pentru a împiedica mutilarea prevederilor legale privind avertizorul de integritate și abuzul în serviciu în favoarea abuzatorilor este departe de sfârșit în România.

PRESShub: Ce v-a determinat să deveniți avertizor de integritate, doamnă doctor?

Mihaela Cuțui: Când am început să semnalez neregulile din sistemul medical stomatologic, nici nu știam de Legea 571/2004 și nici că aș fi avertizor de integritate. Aceste informații mi-au parvenit mult mai târziu. Pe mine ca și pe mulți din colegii mei, ne-au nemulțumit felul în care se iau decizii de sus în numele profesiei, dar fără practicienii stomatologi. Vă explic.

A apărut în 2017 Legea 185 care conferea atribuții de control Autorității Naționale în Managementul Calității în Sănătate (ANMCS), inclusiv asupra medicinei de ambulator din care face parte și medicina dentară. Această autoritate a ajuns prin lege să obțină bani de la bugetul statului iar directorul acestei autorități are rang de secretar de stat.

Autoritatea este construită pe scheletul fostului CONAS, Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor și verifică managementul calității în sănătate. Doar unitățile care îndeplinesc standardele impuse pot funcționa. De când există CONAS și succesorul său n-am văzut ca spitalele să se fi modernizat după standarde și nici să fie oprite să funcționeze dacă nu le îndeplinesc.

De altfel, aceste standarde inspirate de cele americane, australiene, canadiene etc. încep să fie contestate de europeni. Practic, acest ANMCS ar grăbi falimentul firmelor mici, dacă ar impune standardele neadecvate sistemului nostru și ar duce la corporalizare, așa cum s-a întâmplat cu farmaciile.

Ce a zis guvernul la aceste mișcări?

Mișcarea a început de la medicina de familie, unde medicii sunt foarte bine organizați și au făcut presiuni la organizațiile profesionale și patronale, presiuni la care s-au aliat și unele colegii teritoriale de la noi, stomatologii.

În februarie 2018 au existat niște întâlniri privind implementarea sistemului cu directorul ANMCS, ministru secretar de stat, care pe atunci era Vasile Cepoi.

A apărut la discuție și întrebarea „Dar Stomatologia unde este?”. Iar răspunsul lui a fost „Cu Stomatologia am bătut palma”.

Ce a vrut să spună directorul ANMCS?

A spus adevărul, că s-a bătut palma nu cu medicii practicieni, ci cu conducerea națională, cu Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR), care a luat o decizie fără transparență și fără să se consulte cu medicii stomatologi. Și de aici a început totul.

Care este sistemul de organizare la nivelul medicinei dentare?

Noi suntem organizați pe principiul ONG-urilor. Există colegiile teritoriale, care se constituie independent, cu CIF separat fiecare, conform Legii 95/2006, iar la nivel național există o structură care ar trebui să articuleze doleanțele medicilor practicieni din teritoriu cu autoritățile guvernamentale. Practic, acest lucru nu se întâmplă.

La ora actuală, din cauza modificării Legii 95 prin Legea 308/2022 practic am devenit o organizație profesională de tip feudal.

Acest lucru s-a realizat cu niște „inginerii” șmecherești cu sprijinul unor persoane din Ministerului Sănătății care au promovat o Ordonanță de Urgență, trecută prin Comisiile Senatului și ale Camerei Deputaților fără să țină cont de amendamentele depuse de medici și de Colegiile teritoriale.

„Toți medicii stomatologi care doresc să exercite profesia pe teritoriul României sunt obligați prin lege să devină membri ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România sau să dețină un aviz de practică temporară sau ocazională, având drepturile și obligațiile stabilite conform legii și deciziilor organelor de conducere a corpului profesional” (Legea 95/2006)

În ce a constat „ingineria”?

Ingineria a constat că modificările legii 95 a fost lipită de programul de cancer. Înțelegeți deci că OUG care se referea la programul de cancer i s-a adăugat modificări la Legea 95 care nu aveau legătură cu cancerul. Modificările au vizat reducerea autonomiei Colegiilor teritoriale, CMSR primind dreptul de a dizolva orice colegiu dorește.

Ce puteri în plus îi conferea Colegiului Național Ordonanța?

Practic nu mai trebuia să răspundă în fața nimănui, deciziile Biroului Executiv sunt secrete, toate deciziile Consiliului Național devin secrete, deci un medic practician a ajuns printr-o ordonanță să fie obligat să fie înscris în această organizație de drept privat pentru a putea practica în România.

Dar pentru cotizația pe care o plătește nu are niciun drept decât să execute orbește deciziile Colegiului. Iar dacă îndrăznești să ai o opinie contrară, în afara faptului că s-a scos medierea de la Comisiile de disciplină, poți să fii sancționat cu niște amenzi care, dacă nu sunt plătite Colegiului, ți se poate ridica dreptul de liberă practică.

Cred că președinta CMSR, doamna Ionescu, a exprimat cel mai bine ce putere are la Craiova: „Eu sunt Putin în stomatologia românească”.

Cum se plătește cotizația, teritorial sau central?

Din cotizația plătită de fiecare membru înscris la filiala teritorială 25% merge la Centru, la conducerea națională, conform Legii 95. Structura națională beneficiază de 1,4 milioane euro pe an, pentru care nu dă socoteală nimănui.

Menționez că avem proces câștigat pentru procesele verbale ale ședințelor Colegiului Național și ale Adunării Generale naționale, precum și datele contabile care trebuia să ne fie predate în analitic, defalcate pe capitole -cheltuieli, venituri etc. pe perioada 2015-2019.

Eu personal am dat în judecată, sprijinită de colegiul teritorial. Am cerut deci execuția bugetară. Nu a existat transparență în nicio decizie, iar această conducere națională a trădat profesia. Persoanele din conducere a acaparat profesia, atât zona practicienilor, cât și zona universitară.

E vorba de Ionescu Ecaterina, președintă, Bucur Alexandru, Brezoescu Alexandru, Forna Norina, Câmpeanu Radu și Olteanu Mia.

„Colegiul Medicilor Stomatologi din România este organism profesional, apolitic, fără scop lucrativ, de drept public, cu responsabilități delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei de medic dentist ca profesie liberală, de practică publică autorizată, având autonomie instituțională în domeniul său de competență, normativ și jurisdicțional profesional”. (Legea 95/2006)

Ați primit documentele?

Procesul s-a terminat în 2022, dar nu am primit documentele. I-am executat silit și atunci mi-au trimis doar ce apare pe site-ul Ministerului de Finanțe, deci nu analitic. Mai mult, unele date nu coincid cu ce apare pe site-ul Ministerului de Finanțe, ceea ce mă duce cu gândul la contabilitate dublă.

M-am adresat din nou executorului și urmează să se facă o nouă executare. Sau să mă adresez din nou instanței.

Problema majoră este că, deși am o profesie reglementată prin lege, mă supun unei entități de drept privat care se derobează de unele obligații, cum ar fi transparența, pe acest temei.

De ce ați abordat aceste probleme pe persoană fizică, nu pe colegiul teritorial?

Mihaela Cuțui este medic stomatolog în Timișoara

Pentru foarte mulți apare ca o nebunie tot ce fac, unii zic că din spirit revanșard. Societatea românească nu e pregătită pentru a semnala abuzul fără frică. Dar în clipa în care ți-ai făcut propriul cabinet, ai avut rate ani de zile pentru spațiu, pentru aparatură, fiindcă profesia a ieșit de sub cupola bugetară, din 1998 a începând privatizarea sistemului medical dentar, am simțit nevoia să îmi apăr propriul loc de muncă. Ulterior am fost votată de colegii mei din Consiliului Teritorial Timiș pentru a face ceva, nu m-am dus că am vrut să ies în față.  

Consiliul n-ar fi putut să facă ce faceți dvs. singură ?

Ar fi putut, dar aici a funcționat divizarea: mi-a fost atribuit faptul că aș fi împotriva universitarilor, ceea ce nu e adevărat. Trebuie să spunem deschis, că doamna Ionescu a acaparat acest sistem pe toate canalele: este președinta Colegiului Național din 2011 până azi, este vicepreședintă a Colegiului București, este șefa comisiei de specialitate de la Ministerul Sănătății, este membră CNADTCU și membră ARACIS, este prorector la UMF „Carol Davila” București de 12 ani. De ea depind universitarii din sistem, fiindcă poate face presiuni pe oricare din aceste canale. Înțelegeți de ce oamenii tac.

Adaug că ascensiunea ei s-a făcut prin fals, la examenul de promovare de la gradul de conferențiar la gradul de profesor din 2006 a mințit în fișa de evaluare cum că ar avea 13 articole științifice cotate ISI. Erau obligatorii două dar nu le avea în 2006, primele apărându-i în 2008.

Am toate dovezile în acest sens, de pe platforma Thompson și din CV-ul doamnei. Le-am depus în instanță fiindcă m-a dat în judecată pentru prejudicii aduse profesiei și pentru lezarea demnității. Am câștigat la Tribunalul București, unde am depus toate dovezile, urmează Curtea de Apel, unde trebuie să vină o decizie.

Cât de solidari sunt colegii dvs.? În fond, apărați profesia de abuzuri…

Există solidaritate parțială. Medicii din Colegiul Timiș sunt divizați: există o parte, mulți din sistemul universitar, care se așază pe partea conducerii CMSR, din motivele deja explicate, fiindcă depind în cariera academică de Ecaterina Ionescu. Cei care au cabinete și știu ce înseamnă sunt solidari, dar nu sunt vocali. Eu nu doresc solidaritate cu Mihaela Cuțui, eu doresc să fie solidari cu o cauză, cu adevărul.

Eu am ajuns să fiu percepută ca o oaie neagră. În mandatul trecut 2015-2019 colegii din Timiș au fost dați la Comisiile de Disciplină pe motive inventate pentru că nu s-au desolidarizat de mine. Eu eram votată de Consiliu.

Oamenii au ajuns să se judece pe banii lor pentru drepturi firești. Doamna Ionescu a recomandat ca medicii stomatologi din Timiș să își găsească alt colegiu, ca să ne anuleze pe noi, constituiți legal. Poate înțelege să plecăm în altă țară ca să ne putem face meseria fără presiuni și abuzuri.

Legea Avertizorului public vă protejează?

Așa ar trebui. Dar avocații CMSR, printre care Pricop, ginerele lui Băsescu, au cerut de la Curtea de apel Timișoara o Notă de îndrumare care spune că Legea Avertizorului Public 571/2004, art.2 al.2 specifică foarte clar că toate colegiile aflate sub autoritatea Ministerului Sănătății intră automat sub incidența legii avertizorului, ca și persoanele aflate în comisii de specialitate.

Aveți mai mult procese sau acțiuni penale pe cazurile semnalate. Cum stați?

Nenorocirea este că orice acțiune în justiție este de lungă durată. Plângerile penale se tergiversează până te trezești că fapta se prescrie. O societate ca să se corecteze are nevoie de intervenție la momentul faptei.

De aceea am început acțiunile acestea ca avertizor de integritate, sperând să putem interveni, cel puțin în profesie, pentru transparență, pentru corectitudine.

În toate procesele am mers pe proba verității. Cred că sunt printre puținii avertizori care își pot susține afirmațiile cu probe, cu documente. Tot ce am trimis să se rezolve la nivelul Consiliului Național s-a mușamalizat. Sunt și județe care nu sunt de acord cu activitatea Consiliului Național și al Biroului Executiv, dar sunt în minoritate. Pentru că nu se putea face curățenie din interior, am recurs

Ce mă doare cel mai tare este că Ministerul Sănătății putea să intervină pentru a corecta aceste derapaje grave. Dimpotrivă: orice sesizare trimisă de noi la minister, era redirecționată spre doamna Ionescu, iar ea ne răspundea din partea ministerului, ca șefă a comisiei din minister.

Deci, dacă sesizam ceva despre Biroul Executiv al CMSR, ne judeca președinta Biroului Executiv, dar din alt scaun, de la Ministerul Sănătății.

Am atenționat despre incompatibilități, despre felul cum s-a modificat un regulament de funcționare care trecea peste Legea 95 și altele. Degeaba sesizez, am postat public, fără consecințe.

Pentru că v-ați adresat repetat justiției, a meritat?

Am câștigat câteva procese, iar la unele m-au învins pe procedură. M-a costat mult, m-a ajutat o dată APADOR-CH cu 3000 euro. Alte organizații nu m-au ajutat. Practic, după ce am încercat și am eșuat intern, m-am adresat peste tot: la colegiile teritoriale, la Ministerul Sănătății, la Primul Ministru, la Secretariatul General al Guvernului, la Președinția României. Instituțiile au tăcut. M-am adresat justiției, parchetului și instanțelor.

Cum explicați rezistența sistemului la orice încercare de a face mai curată, mai echitabilă practicarea unei profesii onorabile cum e cea de medic stomatolog?

Vă spun părerea mea. Această țară prin „lovitura de stat” din 1989 a fost preluată de eșaloanele 2 și 3 al statului comunist. În mare parte ofițerii corupți ai Securității și-au creat propriile sisteme pentru a jefui țara. Sănătatea este pentru orice stat o sursă de bani.

Și cu cât legile sunt mai ambigue, cu atât se poate controla mai bine sistemul, de cei care sunt la butoane. Pentru că e inadmisibil ca în 33 de ani România să nu aibă un sistem de sănătate viabil, în care Casa Națională de Asigurări de sănătatea să nu aibă un contract separat cu fiecare plătitor de taxe.

Noi mergem pe sistemul paușal, iar bugetul care se adună la fondul unic poate fi ușor redirecționat pentru a fi utilizat în altă parte. Mai există controlul Big Pharma în sistem, deci lucrurile se complică.

Totuși, generația nouă de medici nu dorește o limpezire a lucrurilor?

Noi, ca medici, am ajuns niște singuratici. Fiecare trăiește în cabinetul și în bula lui. Dacă statul nu a intervenit să sprijine profesiile liberale, cu niște credite avantajoase, de exemplu, ca în alte țări, evident că efortul de a-ți face un cabinet cade pe familii, pe fiecare dintre noi care luăm credite personale. Și atunci e normal că medicul e axat să aibă pacienți și să câștige și e copleșit de propriile probleme. Cei care au viziune și se ridică deasupra problemelor imediate, aceia sprijină această luptă.

Pentru că lupt de atâta timp, am ajuns cumva a o voce și oamenii au început să îmi spună despre nereguli din sistem.

Sistemul scârțâie, dar suntem prea puțini într-o societatea mafiotizată. Oricât de radicală par în aceste afirmații, acesta e adevărul. Fiindcă nu am văzut o atitudine de corectare a niciunei nereguli, ilegalități, încălcare de drepturi semnalate public sau în interiorul sistemului. Se încalcă drepturile civile, independența profesională.

Care sunt aceste încălcări?

La noi, la stomatologi, ți se poate ridica dreptul de liberă practică dacă nu plătești o amendă dată de Colegiul Național al Medicilor. Întrebarea mea este dacă în această țară nimeni nu mai apără legile și Constituția? În opinia mea, judecătorii sunt și ei timorați sau înrolați și nu mai au curajul să dea o soluție clară și tranșantă, mai degrabă o bălmăjesc. Îmi asum riscul, am simțit pe pielea mea cum este cu justiția.

Profesia s-a decredibilizat, noi suntem percepuți de societatea ca niște jefuitori, pentru că pacienții compară tarifele și se întreabă de ce e un preț mai mare aici sau acolo. Noi nu avem reglementare în profesie, e nevoie de o reformă corectă.

A fi medic stomatolog este o profesie liberală, dar e nevoie totuși de reglemente clare, ca să nu dea posibilitatea unor exagerări, dar mai ales a unor abuzuri. Așa ajungem să fim dezavuați.

Un serviciu de calitate, înseamnă nu doar profesionalismul medicului și mâna lui, ci și echipamente și medicamente. Iar acestea costă. Unele medicamente le aducem din străinătate, fiindcă nu se importă.

Simțiți influența politicului în această încleștare?

Nu știu cât e influență politică, dar cert este o mare influență a grupurilor de interese. Observ că în societatea românească răul se aglutinează mai ușor decât binele. Sunt apărați mai degrabă cei care au schelete în dulap, decât adevărul pe care îl spune un avertizor de integritate. Se apără între ei în grupurile de interese cu mare îndârjire, asta simt, în timp ce masa critică nu se formează, chiar dacă persoanele apărate nu se bucură de onorabilitate.

Medicina face parte din strategia națională a oricărui stat european. „Linia Albă” a strategiei naționale doarme. Cei care ar trebui să apere profesia, dorm. A fi medic este o profesie apostolică, în Japonia împăratul se apleacă în fața profesorului și a medicului. Dacă ai educație și sănătate, ai un popor valid.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă. În afara sutelor de articole de presă, interviuri, emisiuni de radio şi televiziune care fac parte din viaţa unui jurnalist activ, a publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.
5 COMENTARII
  1. Medic Mihaela Cuțui: „În sistemul medical sunt apărați cei care au schelete în dulap, nu adevărul!” - Ziare locale 24 Medic Mihaela Cuțui: „În sistemul medical sunt apărați cei care au schelete în dulap, nu adevărul!” - Ziare locale 24

    […] Interviul complet îl puteți citi pe PRESShub. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...