Medic „mutat la țară”: Jumătate din populație nu crede că virusul există

Suntem în anul 2020, anul pandemiei. Mai mult de jumătate din localitățile din România (53%) nu au niciun medic de familie sau au medici de familie insuficienți, arată datele centralizate de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie și date recent publicității. 328 de localități rurale din România nu au niciun medic de familie, iar 559.611 de locuitori, adică 2,52% din populația României, nu are nici un medic de familie în comuna în care locuiesc.

Acum câțiva ani am realizat un reportaj-documentar prin satele fără medici. Un tânăr care preferase cabinetul din oraș mărturisea sincer: „Decât medic de ţară, mai bine pe un vas de croazieră.” Harta localităţilor fără medici de familie era și atunci roşie. Un calcul sumar arăta că ar fi nevoie urgentă de cel puţin 650 de medici de familie în toată ţara, dar ei erau de negăsit.

Am încercat să aflu dacă fenomenul „Mutat la țară. Viața fără ceas” a atins și această categorie, dacă există vreo șansă ca ruralul românesc să atragă și „doctori” de care e mare nevoie, mai ales acum, în pandemie.

Și dacă sunt, acolo unde sunt, cei care au avut curajul să facă pasul, cum se descurcă ei cu sistemul, cu pandemia, cu credințele, cu sărăcia. Dar, mai ales, ce ar trebui făcut. Pentru aproape jumătate din populația României care trăiește la sate.

În 6 iulie anul trecut, Anca și Alexandru Husaru publică un mesaj prin care anunță că vor să părăsească medicina de urgență din Timișoara și caută un loc unde să facă medicină la sat. Au avut, cum nici nu-și puteau imagina, peste 23 de mii de reacții.

Mesajele veneau din toate părțile. Anunțul lor a avut un ecou nemaiîntâlnit. Și-au luat concediu două săptămâni și au pornit să exploreze satele din Transilvania, să vadă cu ochii lor cum arată dispensarele, locurile, oamenii. Anca lucra la UPU Timiș de câțiva ani, iar Alexandru avea deja 14 ani la ISU Timiș. Ce căutau ei acum era o altfel de viață.

„Am vrut să fac rezidențiat în medicina de urgență”, spune Anca, „pentru că așa înveți medicină, așa am crezut. Să văd practic ce înseamnă asta, să pot ajuta la nevoie, dar am constatat că e o nebunie. Când ai 70 de cazuri în 12 ore, nu mai înveți nimic, doar inventariezi, completezi fișe, alergi”.

Alexandru de la ISU-SMURD aducea cazuri la UPU unde lucra Anca, așa s-au cunoscut. Iar în vara de care pomeneam, după ani de muncă în urgență, amândoi hotărăsc să se mute la țară, oriunde ar fi nevoie de ei.

Intrarea în sistem: Nu se poate!

În cele două săptămâni în care au stat la o verișoară de lângă Cluj, au vizitat mai multe localități. Și-au făcut o listă cu satele de vizitat și au cutreierat zona. Au dat telefon la Casa de Asigurări Cluj și au cerut o listă cu comunele fără medici de familie.

Li s-a răspuns: „Faceți o adresă scrisă și veți primi un răspuns în termenul legal”. Nu au renunțat și s-au dus personal. Dar și așa, un funcționar le-a explicat că nu se poate! „Contractele cu Casa se fac o singură dată pe an, nu vara, așa că nu se poate.”

În același timp, anunțul lor mergea mai departe. Niște localnice din Aiton, o comună mică din județul Cluj, văzuseră anunțul și l-au informat pe primar. Nicolae Făgădar, primarul din Aiton, unde aveau cabinet, dar nu aveau medic, se hotărăște să-i sune, deși colegele din primărie s-au arătat sceptice: „Pare o glumă, nu poate fi real, cum să dea cineva Timișoara pe Aiton?”

Dar primarul i-a sunat. Ei au spus „venim”. Casa de Asigurări de Sănătate Cluj, la cererea primarului, a spus da, se poate. Au făcut comisie specială pentru analiza cazului și au aprobat înființarea de praxis nou la Aiton. Anca și Alexandru nici nu vizitaseră cabinetul când au spus că sunt hotărâți să se stabilească în satul dintre dealuri, un loc de unde se pleca, nu se venea.

„Noi am decis în consiliul local să construim un dispensar nou cu spațiu de cazare pentru medic și am reușit cu fonduri pe PNDL”

Nicolae Făgădar, primar

„Pentru mine, sănătatea populației și școala sunt cele mai importante. Aveam un medic mai în vârstă care a plecat, a venit o tânără care făcea naveta din Cluj și care ulterior și-a găsit post în oraș. Dar, la scurt timp, am văzut anunțul tinerilor din Timișoara care căutau post și i-am sunat. Ne-am cunoscut, am căzut de acord și, iată, de atunci suntem bine, mergem mai departe pe același drum. Avem un dispensar foarte bine dotat și avem medic. Asta este important.”  

Când Anca și Alexandru au văzut cabinetul, au fost impresionați. Este într-o clădire nouă, la parter. La etaj urma să fie locuința lor. Cabinetul din Aiton era dotat cu electrocardiograf, ecograf, megatoscop și toată aparatura necesară, cel mai modern din zona rurală a Clujului.

La început au stat în gazdă, la un sătean, până când primăria a putut să le ofere apartamentul de la etaj. L-au zugrăvit, l-au aranjat, iar acum locuiesc acolo, într-un spațiu generos de trei camere, deasupra cabinetului medical. Anca are angajată o asistentă și deocamdată, 418 pacienți.

A început să lucreze în cabinet anul trecut în octombrie. Alexandru a mai făcut naveta o vreme la ISU Timiș, apoi s-a mutat la ISU Cluj, detașamentul Turda.

„Pandemia, cea mai frumoasă perioadă din viața noastră”

„Aici am început să trăim cu adevărat”, spun ei, „avem satisfacția că facem ce știm, pentru ce am fost pregătiți, dar și locuim aproape de natură, în liniște, într-un loc frumos. E foarte important să-ți faci meseria cu plăcere, să nu fii poluat de stresul din oraș, să ai mintea limpede și deschisă.

Pe noi, orașul ne încărca cu nervi, cu ură, acolo permanent te cerți în trafic, în parcare, în scara blocului. Aici e un loc uman, normal.” Anca spune că, în sfârșit, poate să stea de vorbă cu pacienții, face și consiliere psihologică la nevoie, cu bătrâni, dar și cu adolescenții debusolați.

„În perioada pandemiei, oamenii au nevoie de încurajări. La început au avut atacuri de panică, erau speriați.  Se uitau la televizor și credeau că vor muri. Mă sunau să-mi spună că ei nu cred că vor scăpa cu viață. A trebuit să-i liniștesc. Am avut și câteva cazuri de COVID-19, dar ușoare.

Am urmat procedurile și au scăpat cu bine. Unii au fost internați, alții au urmat tratament în izolare, acasă. Încerc să-i ajut cum pot. Deși am constatat că trei sferturi dintre colegii mei din Timiș nu au semnat acordul pentru implicarea în cazurile COVID, eu am răspuns la apeluri. Fac tot ce pot.”

În acest moment, Anca spune că cea mai mare problemă în mediul rural, după părerea ei, este informarea. „Cineva autorizat și priceput trebuie să informeze populația, să comunice clar și competent. Lipsa de înțelegere a fenomenului este cel mai grav lucru în mediul rural. Altfel, oamenii sunt ascultători și, dacă-i convingi, urmează toate sfaturile, sunt foarte cooperanți.”

Anca ne mărturisește că starea de sănătate a populației rurale e mai bună decât se crede. „Am pacienți care n-au fost la cabinet de 50 de ani. Nu i-am găsit bolnavi. Voiau doar niște vitamine.”

„Omul îl crede pe cel pe care-l cunoaște”

Prin sat, oamenii poartă mască, deși nu toți în mod corect. Corina are 50 de ani și lucrează în Apahida.

Merge cu microbuzul de la firmă, care se dezinfectează zilnic. Poartă mască și crede că „boala asta există din moment ce mor oameni de ea”, dar poate fi ținută sub control dacă respecți regulile, așa cum fac ei la firma unde lucrează. Informațiile despre pandemie le are din presă.

„Cred că informarea ar trebui s-o facă autoritățile locale. Omul îl crede pe cel pe care-l cunoaște”.

Corina

Și Corina este un neorural, mutat acum opt ani de la Cluj la Aiton. „Aici e mai multă liniște, aer curat și suntem mai feriți de pericole.”

Pe șoseaua poleită cu un soare palid, de toamnă, Ioan Dorda poartă o mască sub nas, o traistă țesută în casă și 86 de ani spre 87.

„Asta nu e boală, doamnă, ăsta e Sfârșitul Lumii. Asta e Apocalipsa, scrie la Scriptură. E ca pe front, mor doi, rămâne câte unu. Așa vine Sfârșitul. Ne împuținează.”

Boala ca o rușine

Pentru Alexandru, munca la ISU-SMURD nu e ușoară. „Ne cheamă și pentru incendiu, accident, amenințare cu suicid, dar și pentru șarpe în casă, înțepătură de viespe în buză sau conflict în familie. Pentru «contract cu diavolul» sau o pisică în pom. Nu e o problemă, mergem și ajutăm în toate cazurile.

Dar sunt câteva lucruri care nu funcționează. În primul rând, deși am făcut cursuri de lucru pe tabletă, în circuit informatizat, noi tot trebuie să listăm, să scriem, să completăm hârtii. Avem arhivă pe tabletă și pe hârtie. Iar în perioada aceasta, problema a fost că cei bolnavi de Covid-19 nu spun că au virusul.

Noi trebuie să știm ca să ne echipăm corespunzător, să luăm măsuri suplimentare. Cred că asta este problema în mediul rural, cel infectat ascunde acest lucru de teama oprobiului public. Se presupune că n-ai făcut ceva bine dacă ai COVID-19, ești ocolit, marginalizat, ai o problemă.”

Viitorul văzut de la Aiton nu arată rău. Anca și Alexandru și-au cumpărat un teren într-o zonă splendidă și vor să-și ridice o casă. Așteaptă copii și consideră că școala din sat va fi destul de bună pentru ei. În plus, au făcut adepți ai mutatului la țară. Chiar sora lui Alexandru se gândește să le urmeze exemplul.

„Peste 50% din populația rurală nu crede că virusul există”

Marina Prunea a studiat medicina la Târgu-Mureș. A lucrat pentru o companie medicală internațională, unde a ajuns pe o poziție de manager, după care s-a hotărât să se întoarcă la profesia sa de bază și să facă medicină. Medicină de familie, unde a aflat că este mare nevoie.

De ce e criză de medici de familie? „Pentru că în universitate și la rezidențiat este considerată ultima opțiune, «Cenușăreasa medicinei». Dintr-o generație care termină medicina la Târgu-Mureș, abia dacă 3-4 devin medici de familie. Am întâlnit student în anul patru care nu știa că există această specialitate.

Apoi, rezidențiatul se face în spitale, nu pe lângă cabinetele unor medici de familie, ca să știe cum e. Eu însămi nu credeam în studenție că voi ajunge să fac medicină de familie.

Dar, iată, după ani de carieră într-o companie internațională, unde ajunsesem pe o poziție de vârf, mă specializasem, eram trainer în companie, mergeam peste tot la congrese, am optat să vin într-o comună din Mureș, medic de țară. Și abia acum cred că a început viața mea adevărată”.

În 2017 s-a întâmplat acest lucru. Marina și-a făcut o listă cu 33 de comune care aveau nevoie de medic și a pornit să caute. Dar n-a fost simplu. În primul rând a dat peste anunțurile de vânzare a listelor de pacienți. Și acesta este o altă problemă pe care o semnalează Marina:

„Tinerii care ar vrea să opteze pentru medicina de familie nu au bani să cumpere listele cu înscriși, nu au mii de euro la început de carieră. Și atunci, renunță.”

Mariana Prunea

Ea nu a cumpărat lista medicului de familie care fusese în Rușii-Munți, unde s-a dus.

A decis să înființeze un praxis nou.

„Am discutat cu primarul, un om foarte cooperant,care mi-a oferit posibilitatea de a locui în fosta casă a agronomului. Eu am luat decizia  s-o iau de la capăt, să înființez un nou praxis, asta mi-am dorit. Și așa s-a întâmplat. Acum am aproape toată comuna pe listă, am ocupat casa agronomului renovată de primărie și transformată în locuință și folosesc deocamdată dispensarul vechi.”

În prezent se lucrează la dispensarul nou, iar când va fi gata, cabinetul se va muta acolo. După ea, s-au mai mutat în rural  încă alți trei colegi care au venit din domeniul farma. O prietenă, ajutată de Marina, a deschis un Centru Medical într-un sat al comunei, în clădirea dezafectată a unei școli.

Problemele cu pacienții de Covid în rural țin de lipsa de informare și de convingerile formate în fața televizorului.

„Localnicii în majoritatea lor, cel puțin jumătate dintre ei, nu cred că există această boală, ci este o înscenare politică, economică. Așa au văzut la televizor. Deși există protocol, suni la 112, la medicul de familie, spui că ai simptome, se stabilesc pașii, dacă e manifestare ușoară se tratează la domiciliu după o schemă de tratament stabilită. Ei zic că n-au așa ceva și vin direct la cabinet.

Am avut pacient infectat cu Covid 19, cu simptome clare, care a venit și de trei ori la cabinet, peste pacienții care erau aici. Oameni în vârstă, pe care-i doare o mână sau un picior și care pot să se infecteze. Nici după ce a ieșit din spital n-a zis că a avut Covid-19.

Asistenta mea se luptă în primul rând cu ei, nici nu mai poate lucra, îi triază, dezinfectează, face munca pe hol. Nu e normal. Mass media are și ea o responsabilitate, nu poți să spui orice la televizor. Și politicienii, la fel.”

Primăria Rușii-Munți publică zilnic comunicate privind situația Covid 19 în comună. Iar Marina și-a făcut pe internet un grup de comunicare cu localnicii. Le spune acolo tot ce ar trebui să știe sau vor să afle. Comunică permanent cu ei și încearcă să facă față valului de negare a bolii, care este, după părerea ei, principalul pericol în acest moment.

Din București în provincie: totul începe de la educație

Laura Ilie a studiat medicina în București și din 2006 lucrează pe studii clinice. A circulat peste tot în lume, a văzut cum se face telemedicina, este adepta folosirii tehnologiei avansate și în medicină. Poate lucra de la distanță și de cinci ani lucrează de acasă.

Acum doi ani s-a mutat în Câmpulung, într-o casă aflată în natură, lângă pădure. Are doi copii și vrea să-i crească într-un mediu sănătos. A descoperit că, la țară, medicii fac mai mult decât să dea trimiteri.

„Aici medicul de familie te ajută”, spune ea, „coase o plagă, pune un pansament, face ce trebuie la nevoie. Constat că în comunitățile mici găsești mai mult ajutor, la orice oră, decât la oraș.”

Și a mai constatat ceva: o grijă sporită pentru respectarea regulilor în pandemie.

„Aici am văzut cu surprindere oameni purtând mască și la fitness în aer liber!”

Ce crede Laura că lipsește este alternativa. „În mediul rural de la noi nu există medicină alternativă. Pe mine mă interesează acest lucru. Nu pot face altceva decât să promovez o viață sănătoasă și am pornit un blog unde țin cursuri pentru mămici, cum să își crească și să-și hrănească sănătos copiii.

Populația din România nu are educație sanitară, nu se face, nu are cine s-o facă. Atunci am zis, eu trebuie să fac ce pot, iar educația pentru sănătate este ce pot să fac. Și încep cu mamele care-și cresc și educă copiii. Nu mai aștept să văd ce face statul, fac eu ce pot.”

Încrederea

Medicul de țară Teodor Stoica face naveta la 17 km de Câmpulung, la Stoicești, în Argeș. S-a dus și a înființat praxisul acolo în 2000. Are experiență cu pacienții din mediul rural și spune că pe ei trebuie să-i convingi, să le câștigi încrederea.

„Noi aici nu facem doar triaj, la sat trebuie să și faci ceva pentru pacient. Să coși o plagă, să-i dai un tratament dacă are afecțiuni ușoare, să-l ajuți. Atunci va căpăta încredere în tine, te va asculta. Dacă doar scrii trimiteri, nu te va percepe ca medic, merge mai departe, tu ești doar un interpus între el și medicul adevărat. Eu am altă concepție despre această meserie.

Cred, așa cum spune și în jurământul lui Hipocrate, că trebuie să cumpănești ce e mai bine pentru pacient și să faci și prevenție. Eu fac și educație cu oamenii, cât pot.

Teodor Stoica

Dacă nu e nevoie de pastile și se poate preveni cu un regim alimentar sau un alt stil de viață, îl conving să coopereze. Așa spunea un profesor al meu: pacientul trebuie să facă și el ceva ca să se vindece, să participe și el.”

În perioada pandemiei a avut cazuri de Covid-19 în care, pacienții  negând boala, deși erau infectați, au mers direct la cabinet, tușind printre pacienții de acolo. Și nu o dată, ci în repetate rânduri.

„Avem un protocol, le-am explicat”, spune medicul, „pe cei grav i-am trimis la spital, dar au fost unii care, negând boala, au venit aici, la cabinet, neanunțați, fără să țină seama de restricții.” Teodor Stoica atrage atenția că este mare nevoie de educație sanitară. Cine să facă educația? „Media și școala. Neapărat!”

Urgențele medicinei la țară

O listă a neajunsurilor, făcută de medicii din ruralul românesc, arată cam așa

* Lipsa infrastructurii. E greu de ajuns în multe comunități, pe „drumuri rupte”, poduri șubrede, în cătune izolate.

* Lipsa spațiilor corespunzătoare normelor în vigoare. Există foarte multe sate fără apă curentă, cu dispensare vechi, ce stau să se fărâme, în care autoritățile locale nu mai investesc. Niciun medic tânăr nu cred că și-ar dori să renoveze pe bani proprii o astfel de clădire.

*Încălzirea pe lemne… alt obstacol în calea stabilirii la țară. „Nici eu nu am gaz aici”, spune Marina Prunea medic la Roșii-Munți în județul Mureș. „Am spart sobele și am trecut pe încălzire electrică. Am păstrat un șemineu pentru zilele geroase. Dispensarul nu are centrală pe lemne.”

* Populația este  în scădere în rural, natalitatea foarte scăzută, populația îmbătrânită, emigrarea masivă…. reprezintă o altă problemă. Prin urmare, un praxis mic (pacienți puțini) nu poate susține cheltuielile. Pentru că, medicina de familie este privată.

* Sistemul informatic precar, adesea nefuncțional. Internet de mică viteză la sate. * Faptul că respiră aer mai curat, mănâncă mai sănătos, îi face mai longevivi dar accesul la serviciile medicale este puțin mai anevoios față de urban: sătenii sunt nevoiți să meargă „la oraș” pentru analize și investigații. De aceea, medicul de familie e bine să-și lărgească gama de servicii.

Marina Prunea, de exemplu, și-a cumpărat otoscop, oftalmoscop, audiometru, microanalizor pentru analize de sânge de strictă necesitate (glicemie, colesterol, acid uric, trigliceride).

Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului
“COVID-19 FactsNotFake -The Emergency Newsroom. Infodemic Lie Detector”, un proiect Freedom House Romania, în parteneriat cu Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina și Agenția de Știri Basilica, finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a Ambasadei Marii Britanii. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.