Medicamentul minune pentru slăbit Wegovy a transformat Novo Nordisk în cea mai valoroasă companie europeană listată. Medicamentul injectabil pentru scăderea în greutate Wegovy al companiei Novo Nordisk a fost lansat luni în Marea Britanie, a doua țară europeană în care ajunge acest tratament în ultima lună, în condițiile în care producătorul de medicamente încearcă să se extindă în regiune, chiar dacă are probleme în a ține pasul cu cererea, transmite Reuters.
Producătorul danez de medicamente a precizat că injecția ce se face săptămânal va fi disponibilă în Marea Britanie „printr-o lansare controlată și limitată”. Cererea în creștere pentru acest medicament, precum și pentru Ozempic, medicamentul extrem de eficient al Novo pentru diabet, au dus acțiunile și profiturile companiei la niveluri record.
Producătorul a devenit cea mai mare companie listată din Europa
Vineri, aceasta a detronat LVMH din poziția de cea mai valoroasă companie listată la bursă din Europa, punând capăt unei dominații de 2 ani și jumătate a grupului francez de lux.
Acțiunile companiei au crescut cu până la 1,9% la începutul tranzacțiilor de luni, atingând un nivel record de 1.326 coroane daneze (192 de dolari).
Valoarea de piață a companiei a atins astfel aproape 300 de miliarde de euro.
Wegovy, care a demonstrat că ajută pacienții să-și reducă greutatea corporală cu aproximativ 15% atunci când este utilizat împreună cu exerciții fizice și modificări ale stilului de viață, este disponibil la acest moment în Statele Unite, Norvegia, Danemarca și, de la sfârșitul lunii iulie, în Germania.
Incapacitatea Novo de a ține pasul cu cererea americană pentru Wegovy a întârziat lansarea în cea mai mare parte a Europei.
Citiți mai multe în Hotnews.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!