Medicii din Iași au salvat viața unui copil cu tumoră cerebrală. Procedura a fost o premieră în România, acesta fiind primul copil operat pe creier în semiîntuneric.
Marian, un copil de 12 ani din județul Tulcea, a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă de aproximativ 5 ore, în cadrul căreia neurochirurgii au reușit să îndepărteze o tumoră de 10 cm, premieră în România.
Echipa medicală, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, a realizat operație efectuată în semiîntuneric și care a salvat viața copilului.
O tumoră cerebrală de dimensiuni mari
Copilul a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe, unde a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală de dimensiuni foarte mari, care a prezentat dificultăți semnificative în stabilirea diagnosticului.
După efectuarea investigațiilor necesare în spital, inclusiv a unei Rezonanțe Magnetice Nucleare, medicii au decis să realizeze o rezecție maximală a leziunii, utilizând ca substanță de contrast acidul 5-aminolevulinic.
Astfel, potrivit echipei medicale, pentru prima dată în România, a fost folosită substanța inovatoare – acidul 5-aminolevulinic (5-ALA) – la un copil, lucru care a permis identificarea și protejarea țesutului cerebral sănătos.
Această substanță a jucat un rol esențial în succesul intervenției și în salvarea vieții lui Marian.
Operația a fost un succes. Copilul se află într-o stare bună
„În premieră națională, am utilizat această substanță pentru prima oară la copii. Utilizarea substanței la copii a fost o contraindicație relativă în această privință, dar există de câțiva ani studii care arată eficiența utilizării substanței, după anumite criterii, în ceea ce privește rezecția acestui tip de tumori la pacienții tineri.
Citește și: Donald Trump condamnat. Primul președinte american găsit vinovat într-un proces
Din punctul nostru de vedere, operația a fost un succes. Am reușit să îndepărtăm maximal tumora. Starea copilului este bună.
Urmează să vedem ulterior rezultatul examenului anatomopatologic și tratamentul complementar pe care copilul îl va urma.
Faptul că am utilizat această substanță ne-a ajutat foarte mult în a face o rezecție maximală și corectă a leziunii, fără ca acest copil să aibă deficite postoperatorii”, a declarat conf.dr. Lucian Eva.
Continuarea în Ziarul de Iași
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: ziaruldeiasi.ro)