miercuri, 20 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterMedicii nu își asumă lipsa de resurse din sistem. Nu vor să...

Medicii nu își asumă lipsa de resurse din sistem. Nu vor să răspundă pentru „Cine moare sau cine trăiește”

Medicii care fac parte din Colegiul Medicilor Iași au solicitat autorităților și tuturor celor care sunt implicați în gestionarea pandemiei de COVID-19, printr-o scrisoare deschisă, o serie de reglementări legale pentru ca medicii să nu fie acuzați de malpraxis dacă vor fi puși în situația de a alege pacienții care vor avea acces la Anestezie și Terapie Intensivă.

În aceeași scrisoare deschisă, aceștia solicită, totodată, și stabilirea unor criterii pentru distribuirea echitabilă a resurselor medicale, spunând că în lipsa acestor criterii există un risc crescut ca medicii să fie acuzați de discriminare sau chiar omor din culpă.

„Pentru gestionarea corectă a distribuției resurselor nelimitate este nevoie ca Guvernul României, așa cum și alte guverne au făcut-o, să stabilească un set de criterii pentru alocarea resurselor limitate: pe ce criterii un pacient va primi acces la resurse și unul nu va primi. Este un lucru extrem de important: închipuiți-vă că aveți un singur ventilator mecanic și doi pacienți. Pe care dintre ei îi contectezi? În condiții obișnuite toți pacienții ar avea acces la acea resursă: mai întâi cei mai gravi și apoi ceilalți, însă într-o situație cu resurse limitate se procedează exact invers și asta este contrar principiilor medicinei. De aceea situația trebuie reglementată”, a explicat conf. dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor Iași.

conf. dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor Iași

O problemă care a apărut și s-a accentuat în perioada pandemiei din cauza lipsei de personal este că medicii au fost nevoiți să își depășească uneori competențele profesionale, fiind medici de alte specialități decât cele care au competență în supravegherea și tratamentul COVID-19, ce au trebuit să asigure în continuare asistența medicală necesară bolnavilor.

Reprezentanții Colegiului Medicilor consideră că această situație poate duce la acuzații de malpraxis, care nu sunt în acest caz rezultatul neglijenței în practica medicală, ci tocmai a limitărilor de resurse.

„Medici de alte specialități decât cele care dau competență în supravegherea și tratamentul COVID-19 în spital (infectioniști, urgentiști, pneumologi, ATI) sunt obligați, prin acte normative inferioare Legii 95/2006, la asigurarea asistenței medicale pentru acești bolnavi, în situații care nu sunt amenințătoare de viață și deci nu sunt acoperite de prevederi legale și deontologice în vigoare”, au explicat reprezentanții Colegiului.

Având în vedere problemele expuse, Colegiul Medicilor solicită rezolvarea urgentă a trei probleme: stabilirea de criterii naționale și asumarea acestora la nivel guvernamental, pentru distribuția echitabilă a resurselor limitate, suspendarea responsabilității civile pentru posibilele acuzații de malpraxis medical apărute în condiții de îngrijiri medicale sub-standard, ca urmare a resurselor limitate din perioada pandemiei și legiferarea actului medical cu depășire de competență, în condiții excepționale, cum sunt cele din actuala pandemie.

„Suntem pe punctul de a ajunge, dacă nu am ajuns deja, în anumite zone ale țării, la raționalizarea resurselor materiale limitate (de exemplu sistemele de ventilație mecanică sau resursele de oxigen din spitale) și a resurselor umane limitate, în condițiile unei creșteri susținute a numărului de pacienți cu forme severe de COVID-19”, au mai completat reprezentanții Colegiului Medicilor Iași.

În luna aprilie a acestui an, asociația profesională a mai atras atenția asupra faptului că în contextul epidemiologic actual, medicii își desfășoară activitatea în condiții dificile și că practicile noi pe care au trebuit să le abordeze implică riscuri legale mari. (Mădălina OLARIU)

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu este reporter responsabil de domeniul „Sănătate” la Ziarul de Iași, care acoperă activitatea spitalelor din Iași, cât și a instituțiilor locale cu implicații în aceste domenii.A făcut parte timp de opt ani din redacția revistei Opinia Studențească, unde a fost reporter, șef de departament și secretar general de redacție, fiind responsabilă de identificarea de noi subiecte, redactarea și editarea știrilor, reportajelor, interviurilor sau ale altor cronici, precum și de coordonarea activităților reporterilor redacției.Totodată, este licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având și un master în tehnici de producție editorială în presa scrisă, audiovizual și multimedia.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE