Mesaj delirant al lui Steven Seagal, după ce acesta și-a făcut apariția în Rusia, la Moscova, cu ocazia celei de-a cincea ceremonii de învestitură a lui Vladimir Putin.
Starul hollywoodian a sosit la Kremlin îmbrăcat într-un kimono negru lung și cu ochelarii săi caracteristici.
Steven Seagal, despre Putin: „Cel mai mare lider mondial”
Steven Seagal a afirmat despre Putin că este „cel mai mare lider mondial”. El a susținut că viitorul va fi „cel mai bun” în timpul celui de-al cincilea mandat al lui Puțin.
Când a fost întrebat ce le-ar spune americanilor despre Putin în acest moment, Seagal a avut un răspuns bizar, relatează Daily Express: „Aștept cu nerăbdare”.
Actorul s-a descris ca fiind „un milion la sută rus”
Steven Seagal a primit cetățenia rusă în 2017.
Anul trecut, actorul din „Under Siege” și „Hard to Kill” s-a descris ca fiind „un milion la sută rus” după ce a primit Ordinul Prieteniei din partea lui Putin pentru sprijinul acordat Rusiei după invazia din Ucraina.
Mesaj delirant al lui Steven Seagal
Seagal a declarat atunci că privește atât Rusia, cât și Ucraina „ca pe o singură familie”.
„Cei mai mulți dintre noi au prieteni și rude în Rusia și Ucraina”, a declarat el luni, refuzând să ia partea cuiva. Le privesc pe amândoua ca pe o singură familie și cred cu adevărat că este vorba despre o entitate exterioară care cheltuiește sume uriașe de bani pe propagandă pentru a provoca cele două țări să fie în dezacord una cu cealaltă.
Rugăciunile mele sunt ca ambele țări să ajungă la o rezolvare pozitivă și pașnică, în care să putem trăi și prospera împreună în pace”. susținea actorul.
Articolul integral, în Aktual24
Urmăriți PressHUB și pe Google News!