Mihai Chirica nu se află pe lista candidaților pentru parlamentare. PNL a anunțat aseară listele de candidaturi | Ziarul de Iași

Data:

spot_img

Mihai Chirica nu se află pe lista candidaților pentru parlamentare. Din tabăra primarului, membru PNL din martie 2020, nu se regăsește nimeni nici măcar în preajma pozițiilor eligibile care aparțin, toate, taberei de la județ. Mai mulți liberali cu vechime au decis să părăsească partidul.

Liberalii ieșeni au stabilit ieri numele celor care vor apărea pe buletinele de vot la alegerile parlamentare programate pe 1 Decembrie. De remarcat că, dintre cei 21 de înscriși pe listele supuse aseară votului în cadrul forurilor de conducere ale Organizației PNL Iași, patru s-au retras. Este vorba de actualul senator Liviu Brătescu, de viceprimarul Daniel Juravle, de Ciprian Bostan, administratorul orașului, și de secretarul de stat Alin Andrieș.

De altfel, Liviu Brătescu și-a anunțat ulterior demisia din partid. „Veteran” al filialei ieșene, de profesie cercetător istoric, Brătescu a continuat mandatul început de Iulia Scântei (care a plecat judecător la Curtea Constituțională), reușind să treacă șase proiecte de legi. Împreună cu Alin Andrieș, el a „urnit”, astă-toamnă, proiectul sectorului montan al Autostrăzii Unirii în comisia tehnico-economică de la Ministerul Transporturilor, respectiv în cea reunită, a Ministerelor de Finanțe și al Economiei.

La alegerile din 2020, PNL Iași a obținut un mandat de senator și trei de deputați. La scrutinul din decembrie, speranțele sunt un senator și patru deputați.

Citește și: CSM a rămas fără bani pentru salarii, ministerul Justiției propune virarea a 146 milioane de lei din rezerva lui Ciolacu

Ce nume vor apărea pe buletinele de vot la alegerile parlamentare programate pe 1 Decembrie

Iată primele poziții de pe lista pentru Camera Deputaților:

  1. Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, în prezent deputat (FOTO)
  2. Sorin Afloarei, vicepreședinte al Consiliului Județean
  3. Sorin Năcuță, deputat
  4. Luciana Antoci, inspector școlar general
  5. Constantin Dolachi, subprefect
  6. Minea Marius, consilier județean
  7. Maria Cabalău, consilier județean
  8. Adrian Acostoaiei, consilier județean
  9. Ioana Dănilă, consilieră la cabinetul președintelui CJ, Costel Alexe, care este și vicepreședinte al PNL Iași
  10. Cosmin Stanciu, consilier județean ales.
  11. Florentin Ciobotaru, consilier local, inspector școlar adjunct
  12. Bogdan Iliescu, consilier local, medic neurochirurg.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Vlad Pascu rămâne în arest preventiv | Info Sud-Est

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziarul de Iași)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...