Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, face un apel aproape disperat la adresa cetățenilor să se vaccineze împotriva COVID-19 și să nu se mai lase influențați de cei care spun că virusul nu există și că vaccinurile nu ar fi sigure.

Declarațiile acestuia sunt făcute în contextul în care Iașul a pregătit 33 de puncte de vaccinare în tot județul și 16 în reședința de județ, iar primăria a început o campanie de informare.

„Dragi ieșeni, cu tot respectul pe care vi-l port, să nu vă lăsați smintiți de cei care încă mai spun că această boală nu există, să înțelegeți că ea există printre noi și doar prin vaccinare și protecție sanitară o putem învinge. Bani pentru pensii, pentru școli, pentru sănătate, apărare națională și pentru dezvoltarea țării vor fi doar dacă toată lumea va putea munci măcar ca și înainte de pandemie. De aceea, aveți încredere că nu vă vrea nimeni răul, dimpotrivă”, a scris Mihai Chirica pe Facebook.

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Iași, prima etapă de vaccinare, a personalului medical, ar trebui să fie finalizată până săptămâna viitoare, fiind potențial 8.800 de indivizi care ar putea să se vaccineze din rândul cadrelor medicale. Ulterior, în vaccinarea persoanelor din categoria a II-a, cu vârstă înaintată și diferite co-morbidități, ar fi aproximativ 80.000 în evidențele spitalelor și a medicilor de familie.

Acestea se vor putea vaccina la unul dintre cele 31 de centre de vaccinare din județ, dintre care 16 se află doar în municipiu, iar 3 echipe mobile vor merge la cei care nu vor putea să se deplaseze. (Mădălina OLARIU)

partajează acest articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.