Mihai Polițeanu împreună cu parlamentarii prahoveni fac apel la Guvernul României pentru salvarea Ploieștiului

Data:

spot_img

Mihai Polițeanu, primarul din Ploiești, alături de 15 parlamentari de Prahova, au trimis o scrisoare comună către Guvernul României în care cer posibilitatea garantării de împrumuturi de la băncile comerciale de către unitățile administrativ-teritoriale.

Ploieștiul este în pericol să rămână fără apă caldă și căldură iarna aceasta. Din acest motiv, politicienii din oraș au făcut împreună un apel către Guvernul României, se arată într-un comunicat transmis de primarul Mihai Polițeanu.

Citește și: EXCLUSIV De ce nu poate fi judecat Ion Iliescu în dosarul Revoluției. Motivare

Termo Ploiești trebuie să-și constituie stocul de gaze

Compania Termo Ploiești, responsabilă pentru apa caldă și încălzirea din oraș, are nevoie să se împrumute pentru a-și constitui stocul obligatoriu de gaze naturale. Acest împrumut trebuie să fie garantat de către Primărie.

Însă, pentru acest lucru este nevoie de derogare de la lege, altfel Ploieștiul rămâne fără căldură și apă caldă, din cauză că Termo Ploiești nu are bani de gaze naturale.

Astfel, politicienii prahoveni, împreună cu primarul ales, Mihai Polițeanu, au trimis premierului Marcel Ciolacu și Guvernului României o scrisoare prin care solicită să se ofere unităților administrativ-teritoriale, în acest caz, Ploiești, posibilitatea garantării de împrumuturi de la băncile comerciale sau alte instituții de credit contractate de operatorii de servicii de alimentare cu energie termică din subordine care prestează serviciul public de producere a energiei termice în sistem centralizat pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2024-2025, se mai arată în comunicat.

O măsură identică a fost adoptată de Guvernul României prin ordonanța 41 din 31 august 2023 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, care a permis asigurarea energiei termice pentru Ploiești și alte UAT-uri în sezonul rece 2023-2024.

Adoptarea cu prioritate a acestei măsuri este urgentă, având în vedere obligația de constituire a stocului minim de gaze naturale până la data de 31 octombrie 2024 și plata acestora, precedată de procedurile de contractare a împrumutului necesar.

Scrisoarea integrală

Redăm conținutul integral al scrisorii, adresate Premierului Marcel Ciolacu:

Subsemnații deputați, senatori de Prahova, președinte ales al Consiliului Județean Prahova și primar ales al municipiului Ploiești, membri ai tuturor partidelor politice parlamentare sau independenți politic, vă solicităm ca în anul 2024, prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și art. 63 alin. (4) și (4.1.) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, să se ofere unităților administrativ-teritoriale (în cazul nostru, Ploieștiului), posibilitatea garantării de împrumuturi de la băncile comerciale sau alte instituții de credit contractate de operatorii de servicii de alimentare cu energie termică din subordine care prestează serviciul public de producere a energiei termice în sistem centralizat pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2024-2025 (în cazul nostru, Termo Ploiești SRL).

50.000 de apartamente în pericol

În lipsa derogării, așa cum v-a comunicat și Primăria Ploiești în data de 22 aprilie 2024, există riscul ca întreg sistemul energetic de la nivelul municipiului Ploiești să fie compromis prin:

Întreruperea funcționării și incapacitatea de a furniza unul dintre principalele servicii de utilitate publică pentru cele aproximativ 50.000 de apartamente și pentru instituțiile publice de pe raza municipiului;

Colaps al rețelelor de gaze și energie electrică, urmare a suprasolicitării acestora din cauza reorientării populației către surse alternative de încălzire.

Vă amintim că o măsură identică a fost adoptată de Guvernul României prin ordonanța 41 din 31 august 2023 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, care a permis asigurarea energiei termice pentru Ploiești și alte UAT-uri în sezonul rece 2023-2024.

În numele și pentru binele Ploieștiului și ploieștenilor, vă rugăm să luați în discuție cu prioritate și să adoptați această măsură, având în vedere obligația de constituire a stocului minim de gaze naturale până la data de 31 octombrie 2024 și plata acestora, precedată de procedurile de contractare a împrumutului necesar.

Semnatarii scrisorii (în ordine alfabetică):

Roberta Anastase – senator PNL

Grațiela Gavrilescu – deputat PPUSL/PSD

George Ionescu – deputat neafiliat/Forța Dreptei

Andrei Lupu – deputat nefiliat/REPER

Laura Moagher – senator PSD

Virgiliu-Daniel Nanu – președinte PSD ales al Consiliului Județean Prahova

Alexandru Nazare – senator PNL

Radu Oprea – senator PSD/ministru

Aurel Oprinoiu – senator USR

Rodica Paraschiv – deputat PSD

Mihai Polițeanu – deputat neafiliat/primar ales al Ploieștiului

Petre Pușcașu – deputat AUR

Sorin Răzvan Prișcă – deputat PNL

Mircea Roșca – deputat PNL

Simona-Maya Teodoroiu – deputat PSD

Bogdan Toader – deputat PSD

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt...

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...