Mihail Chiru a absolvit programul de licență în științe politice al Universității București. Din 2019 este Lector în Științe Politice la Universitatea Oxford, afiliat Departamentului de Politică și Relații Internaționale și Departamentului de Studii Rusești și Est-Europene. După cum declară el însuși, la Oxford nu ar fi ajuns, dacă nu ar fi beneficiat mai întâi de formarea academică oferită de Universitatea Central Europeană (CEU) de la Budapesta, unde a urmat programele de masterat și doctorat.
Universitatea Central Europeană (CEU) a fost fondată de investitorul american George Soros în 1991, având ca scop principal promovarea valorilor democrației. Prin ea au trecut sute de absolvenți români. În 2017, în urma unei legi (Lex CEU) a guvernul lui Viktor Orban, CEU a fost nevoită să își mute sediul central de la Budapesta la Viena, pentru că, așa cum explică Mihail Chiru, „o instituție precum CEU, o universitate de elită, care a ajutat la formarea a generații întregi de intelectuali autentici, capabili să critice derive autoritare de pe poziții liberale, de dreapta sau de stânga, era foarte periculoasă.”
Lex CEU din 2017 a apărut în Ungaria pe fundalul unei retorici naționaliste anti-Soros promovate de guvernul lui Viktor Orban. Această retorică, răspândită astăzi în Europa de Est, este însă mult mai veche, ea conturându-se încă din anii 2000, în contextul Revoluțiilor Colorate din spațiul post-Sovietic. Opozanții regimurilor din Ucraina, Georgia și Kârgâzstan au protestat în acei ani împotriva alegerilor fraudate, ceea ce a dus la adoptarea unor măsuri represive față de protestatari și a unor legi ale „agenților străini”. George Soros a fost acuzat ca fiind în spatele acestor proteste, retorica populistă transformându-l într-un simbol al „elitei globaliste corupte” care s-ar folosi de „elitele locale vândute” pentru a pune în pericol existența națiunilor, explică Chiru.
În România, retorica anti-Soros a prins rădăcini tot la începutul anilor 2000, evoluând dinspre o zonă neo-legionară, zonă cu care partidele AUR și SOS au legături directe. Se poate observa o continuitate de discurs între retorica „influențelor străine ostile”, prezentă în național-comunismul lui Ceaușescu, și retorica anti-Soros. Totodată, această retorică se articulează în anumite cazuri sub forma unor teorii ale conspirației, la propagarea cărora contribuie rețelele sociale, unele televiziuni și presa online. Dacă aceste retorici și teorii ale conspirației au succes, explicația trebuie găsită în lipsa de alfabetizare digitală și în deficitul de gândire critică prezente în societatea românească, mai spune analistul politic Mihail Chiru.
O consecință directă a discursului suveranist de astăzi, având ca teme anti sorosismul și influențele străine, este polarizarea societății. În legătură cu acest fenomen, Mihail Chiru atrage atenția că „polarizarea a jucat un rol major în toate episoadele din ultimele decenii de eroziune a democrației și transformare în regimuri hibride și autoritare, de la Venezuela, la Turcia sau Ungaria”. Este nevoie, așadar, subliniază cercetătorul de la Oxford, „de narațiuni mai inclusive în care să se poată regăsi majoritatea românilor și care să poată să îi motiveze să contribuie la crearea unei societăți mai juste și mai echitabile.”
Ionela Dobos: Ce impact a avut CEU asupra formării dumneavoastră?
Mihail Chiru: La fel ca pentru sute sau poate chiar mii de alți români, Universitatea Central-Europeană a reprezentat șansa unei educații excelente la care nu aș fi avut acces altfel. Nivelul intelectual și metodologic al programelor de masterat și doctorat pe care le-am absolvit când CEU era încă la Budapesta au avut un impact definitoriu pentru cariera mea academică. Fără acea educație și sprijinul profesorilor și colegilor de la CEU nu aș fi ajuns unde sunt astăzi.
I.D.: În 2017, guvernul Ungariei a adoptat „Legea privind învățământul superior”, care a lovit în primul rând Universitatea Central Europeană. De unde și numele de „Lex CEU”. Ca urmare a acestei legi, CEU a trebuit să își mute campusul principal la Viena. De ce a considerat premierul Viktor Orbán prezența CEU în Ungaria drept un pericol?
M.C.: Din 2002 când a pierdut alegerile în fața Socialiștilor, Orban a căutat să impună hegemonia unei viziuni naționaliste în Ungaria, în care este loc doar pentru o societate civilă docilă, care colaborează cu regimul (‘Sistemul de Cooperare Națională’) și nu are nici un fel de dubii în a împărtăși și reproduce valorile sale conservatoare și autoritare. Tocmai pentru că regimul Fidesz pune atâta preț pe hegemonia culturală și ideologică, o instituție precum CEU, o universitate de elită, care a ajutat la formarea a generații întregi de intelectuali autentici, capabili să critice derive autoritare de pe poziții liberale, de dreapta sau de stânga, era foarte periculoasă.
I.D.: Lex CEU a fost doar una dintre măsurile adoptate de guvernul ungar împotriva fondatorului Universității Central Europene, miliardarul american, de origine maghiară, George Soros. Alte acțiuni au inclus campanii publicitare de amploare, cu afișe ce promovau o retorică anti-Soros, care s-a extins ulterior în Europa de Est – în țări precum România, Polonia și Serbia – dar și în Rusia și Statele Unite. Care sunt factorii comuni care au favorizat răspândirea acestei retorici și în ce măsură aceștia diferă în funcție de contextul național?
M.C.: Pentru dictatorii din Rusia și spațiul post-Sovietic, organizațiile non-guvernamentale care promovează valorile democratice au devenit extrem de suspecte în contextul Revoluțiilor Colorate din Ucraina, Georgia sau Kârgâzstan și a modului în care opozanții acestor regimuri au învățat unii de la alții și au acționat similar după alegeri fraudate. George Soros și fundația sa au fost văzuți drept facilitatori ai acestei difuziuni de tactici de protest. În acest context a existat un altfel de val de difuziune, autoritară, care a constat în adoptarea succesivă în multe dintre aceste regimuri post-Sovietice a legilor ‘agenților străini’ și a multor altor măsuri de reprimare a societății civile.
Partidele radicale de dreapta din Europa și SUA aspiră la crearea unui monopol de putere și ideologic similar celui din Rusia, în antiteză cu societatea deschisă și cu valorile democrației liberale.
Retorica populistă, esențială pentru a înțelege ascensiunea acestor partide, avea nevoie de un simbol al ‘elitei globaliste corupte’ care se folosește ‘elite locale vândute’ să exploateze poporul și resursele sale și pune în pericol însăși existența acestor națiuni. Soros și prezența sa locală prin Fundațiile din țările respective era o țintă perfectă pentru o astfel de retorică.
I.D.: În România, în 2017, în contextul protestelor împotriva Ordonanței 13 și al celor din 10 august 2018, împotriva modificării legilor justiției, liderii politici au invocat figura lui George Soros în discursurile lor, acuzându-l de implicare în susținerea protestelor contra guvernului PSD. În încercarea de a discredita mișcările de protest, George Soros devenea un țap ispășitor. Credeți că există o continuitate între această retorică naționalistă, anti-Soros, promovată de PSD atunci și discursul actual al partidelor suveraniste, precum AUR, POT și SOS?
M.C.: Retorica anti-Soros din România este mult mai veche și a evoluat dinspre o zonă marginală, neo-legionară în care se vorbea despre ‘rețeaua Soros’ încă din anii 2000 înspre centrul puterii. În 2017 conducerea PSD încerca să copieze discursul lui Orban și proiectul lui conservator autoritar pe mai multe planuri, astfel că tentativa de a delegitima protestele prin apel la o conspirație finanțată de Soros era cât se poate de firească în această logică. În special AUR, dar și SOS au legături mult mai directe cu zona neo-legionară pe care am amintit-o mai devreme.
I.D.: Fără sprijinul fundațiilor și organizațiilor create și susținute de George Soros, în ce măsură ar fi evoluat România către o societate deschisă?
M.C.: În absența unei culturi a carității sau a donațiilor pentru inițiative civice, sectorul nonguvernamental din majoritatea țărilor post-comuniste a depins într-o bună măsură de câștigarea de finanțări din partea donatorilor externi din democrații consolidate din Vest.
Între 1990 și 2017, cât a fost activă în România, Fundația pentru o Societate Deschisă a contribuit enorm la inițiativele civice legate de drepturile omului, dialog interetnic și incluziune socială, protecția mediului și la eforturile de transparentizare și de creștere a calității instituțiilor și guvernării. În egală măsură a contribuit și la cunoașterea realităților sociale prin finanțarea unor proiecte pentru Barometrul de Opinie Publică.
Jurnaliștii și politicienii care colportează teorii ale conspirației despre agenda ascunsă a acestor inițiative o fac dintr-un calcul cinic, care se bazează pe nivelul foarte scăzut de cultură civică și încredere interpersonală din România. O critică onestă ar putea susține că dependența de granturi externe a dăunat într-o anumită măsură dezvoltării organice a ONG-urilor românești și a unei agende locale, dar impresia mea este că în lipsa sprijinului extern starea societății civile românești ar fi fost și mai precară decât este.
I.D.: Discursul naționalist a căpătat tot mai multă amploare în România. La alegerile de anul trecut, AUR a devenit al doilea cel mai mare partid după PSD, POT a intrat în Parlament, iar necunoscutul Călin Georgescu a ieșit pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale din decembrie. Cum credeți că se explică ascensiunea suveraniștilor în România?
M.C.: Lipsa unor politici sociale adecvate, dezvoltarea teritorială inegală, creșterea inegalităților sociale și degradarea serviciilor publice sunt surse reale de nemulțumire pentru o mare pătură de cetățeni români pe care partidele tradiționale nu au reușit să le adreseze aproape deloc.
Guvernarea marii coaliții a PSD și PNL a sporit impresia coluziunii unor politicieni incapabili să articuleze un proiect de țară și să acționeze dincolo de interese mărunte de grup. Pe acest fond, a existat un vot de protest care a facilitat ascensiunea acestor partide radicale sau extremiste de dreapta.
Dar și acțiunile acestor partide și ale grupurilor din jurul lor au contat la fel de mult. AUR a beneficiat masiv, în 2020 și după, de rețeaua de organizații și activiști mobilizate de Coaliția pentru Familie, de propaganda anti-vaccin și anti-restricții COVID-19, dar și de mobilizarea și sprijinul unor preoți din Biserica Ortodoxă. Există deja studii academice convingătoare care documentează importanța acestor factori. Primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a fost marcat de asemenea de strategii falimentare ale partidelor de guvernământ pe care presa de investigație le-a documentat, de altfel.
I.D: Deși mulți alegători nu știu exact cine este George Soros sau ce înseamnă termenul „soroșist”, ei se declară totuși „anti sorosiști” și cred că problemele cu care se confruntă România sunt cauzate de „influențe străine ostile intereselor naționale.” Teoriile conspirației au devenit mai atractive pentru români în ultimii ani, poate și cu contribuția rețelelor de socializare?
M.C.: Această retorică a influențelor străine ostile are o tradiție mult mai lungă, și a fost o narațiune centrală în național-comunismul lui Ceaușescu. Pe lângă continuitatea de discurs, rețelele de socializare contribuie într-adevăr la propagarea teoriilor conspirației prin ‘camerele de ecou’ pe care le creează. Dar acest discurs este la fel de prezent la unele televiziuni și în presa online. Succesul campaniilor de dezinformare din România arată că societatea în ansamblul ei duce lipsă de alfabetizare digitală și se confruntă cu un deficit de gândire critică.
I.D: Dacă naționalismul din secolul al XIX-lea a fost unul unificator, contribuind la formarea statelor naționale, naționalismul contemporan pare să fie unul polarizant. În România, asistăm la proteste de masă, uneori violente, atât în sprijinul unor candidați și implicit împotriva Uniunii Europene, cât și la manifestații de sens opus, susținând valorile europene. În acest context, cât de gravă considerați că este polarizarea societății cauzată de retorica naționalistă și care ar putea fi consecințele ei pe termen lung?
M.C.: După cum o arată multe studii academice recente, polarizarea societății a jucat un rol major în toate episoadele din ultimele decenii de eroziune a democrației și transformare în regimuri hibride sau autoritare, de la Venezuela la Turcia sau Ungaria. Politicieni care se vizează dictatori sunt cei care beneficiază cel mai mult, în momentul în care clivajele sociale se contopesc într-o singura dimensiune, ‘noi versus ei’ și politica devine o dilema de securitate. Ura împotriva celeilalte tabere este folosită pentru a justifica ‘reforme’, precum preluarea controlului asupra justiției și birocrației, care slăbesc controlul democratic asupra aleșilor și le asigură perpetuarea la putere.
Nu aș idealiza naționalismul din secolul al XIX-lea care are propriile episoade tragice, de epurare etnică, războaie civile sau contribuția sa la cele două războaie mondiale. Unii cercetători ai naționalismului, ca Andreas Wimmer, consideră că distincția dintre naționalism civic și naționalism etnic, sau dintre patriotism și naționalism este mai degrabă artificială.
Pe de altă parte, este cu siguranță nevoie de narațiuni naționale mai incluzive în care să se poate regăsi majoritatea românilor și care să poată să îi motiveze să contribuie la crearea unei societăți mai juste și mai echitabile. A lăsa extremiștilor monopolul identității naționale este o greșeală.
I.D: Cum evaluați decizia de anulare a alegerilor din România? Considerați că această măsură reprezintă o amenințare la adresa democrației, așa cum s-a susținut în anumite cercuri politice atât la nivel din România cât și din afara țării?
Toate elementele pe care le cunoaștem acum, legate de vicierea procesului electoral, nerespectarea legislației privind finanțarea campaniilor, legăturile lui Georgescu cu grupări neo-legionare și paramilitare dar și planurile lui legate de dispariția partidelor politice justifică decizia Curții Constituționale. Desigur, nu ar fi trebuit să ajungem în această situație, și nu am fi ajuns dacă instituții ale statului român precum Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central, sau cei responsabili de sancționarea propagandei legionare și ar fi făcut datoria la timp. Curtea Constituțională ar fi putut pregăti și explica mult mai bine decât a făcut-o această decizie.
Atacurile din afara României vin tocmai de la politicieni de dreapta radicală și de extremă dreapta care vor să își mobilizeze proprii alegători prezentându-l pe Georgescu drept un martir al unei conspirații a elitelor ‘liberale’ locale și Uniunii Europene. În același timp, acești politicieni lucrează în fiecare zi la subminarea propriilor democrații.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
