Domnul Emil Hurezeanu se află la începutul mandatului de ministru al afacerilor externe. În mod evident, îl credităm că are bunăvoință și că vrea să performeze într-o misiune deloc ușoară, cu atât mai mult cu cât domnia sa – nefiind diplomat de carieră și desfășurând două mandate de ambasador, unul la Berlin, celălalt la Viena, dar ambele din poziția de apropiat al președintelui Klaus Iohannis – a văzut numai partea ușor formală și cosmetizată a instituției.
Acum, însă, domnul Hurezeanu trebuie să dea piept, pe de-o parte, cu elaborarea pozițiilor de politică externă în hățișul politic de la București, iar pe de altă parte, cu funcționarea birocratică și administrativă a MAE. Pe ambele fronturi, este chemat să pună în practică ceea ce se așteaptă de la actualul executiv, anume buna guvernare. Tot pe ambele fronturi, însă, domnia sa are nevoie de susținerea aparatului de specialitate – diplomatic și administrativ – din structura MAE. Adică acel aparat care în alte țări este nu o dată desemnat drept elita administrației publice.
Totuși, așa stau lucrurile și la noi? Răspunsul la această întrebare nu este (și nu are cum să fie) ușor și simplu. În ansamblu, în MAE activează în prezent un număr consistent de diplomați – tineri și mai puțin tineri – care au datele necesare pentru a răspunde adecvat la provocările meseriei. Care, trebuie spus, se desfășoară într-un mediu competitiv cu structurile diplomatice ale unor state cu lungă experiență istorică în acest domeniu, aceste state fiind aliații noștri din NATO și partenerii din Uniunea Europeană.
Citește și: Despre negocierea păcii în Ucraina în epoca Trump
În MAE sunt totuși și lumini și umbre. În structura de personal a Ministerului se regăsesc și persoane care nu prea au ce căuta pe acolo, situația devenind și mai complicată atunci când asemenea persoane găsesc susținere pentru a fi trimise la misiunile diplomatice din sistemul exterior. Mai sunt și persoane care nu se lasă duse la pensie, deși limita de vârstă este depășită, iar randamentul suferă. Nu lipsesc cazurile în care unele persoane au pătruns în corpul diplomatic fără a fi trecut prin vreun concurs de admitere (condiție cerută de Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular), sau acelea ale altor persoane care au fost cu regularitate promovate în grad diplomatic deși activitatea lor concretă nu avea legătură cu diplomația. Dar de aceste aspecte nu ne vom ocupa acum, ci cu o altă ocazie.
Ceea ce are importanță acum este ca noul ministru de externe să se poată baza în acțiunile sale pe corpul înalților funcționari din vârful ierarhiei diplomatice, care conduc principalele departamente și principalele misiuni diplomatice din sistemul exterior. Aici, însă, domnul Hurezeanu se va confrunta cu o situație complicată, creată de acțiunile predecesorilor săi imediați, anume Bogdan Aurescu și Luminița Odobescu.
În mod concret, foștii titulari ai portofoliului Afacerilor Externelor au constituit o adevărată castă formată dintr-un număr impresionant de diplomați care au fost promovați la cel mai înalt grad diplomatic, acela de ambasador. Mecanismul a fost unul simplu: întrucât potrivit Legii 269/2003 (art. 10), „Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret, de către Preşedintele României, la propunerea ministrului afacerilor externe”, cei doi miniștri mai-sus amintiți au făcut propuneri, iar Klaus Iohannis a făcut ceea ce știe mai bine: a semnat, ca primarul!
În mod concret, începând din 2019, în valuri succesive, au devenit ambasadori de carieră un număr de 45 diplomați. Fapt fără precedent în istoria diplomației române!
Are însă importanță această situație? Sigur că da. În primul rând, pentru că recurgerea la asemenea promovări trebuie să implice aspectele calitative, legate de nevoia ca persoanele promovate să fi avut un parcurs de carieră pe care să se întemeieze un asemenea salt profesional.
Numai că simpla verificare a numelor care fac obiectul decretelor publicate pe acest subiect în „Monitorul Oficial al României” (în 29 noiembrie 2019, 9 decembrie 2020, 10 septembrie 2021, 1 septembrie 2022, 1 septembrie 2023 și 30 august 2024) este de natură să indice faptul că au fost numeroase cazuri de diplomați care au primit gradul de ambasador de carieră fără ca ei să fi avut până la acel moment un parcurs profesional care să impună o asemenea promovare.
În primul rând, cei vizați nu aveau la momentul promovării experiența conducerii unei misiuni diplomatice a României. Este ca și cum în armata României ar fi promovat la gradul de general un militar care nu ar avea la activ conducerea unei mari unități militare.
Citește și: Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste
Apoi, mare parte din cei promovați nu aveau contribuții semnificative la promovarea unor obiective de politică externă a României. Iar dacă ne gândim la faptul că după aderarea la NATO (2004) și la Uniunea Europeană (2007) succesele noastre diplomatice au cam lipsit – ba chiar au fost înregistrate episoade jenante precum ratarea în 2019 a candidaturii pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, obiectiv care ar fi trebuit să implice efortul de ansamblu al mecanismului diplomatic (și nu numai) al statului român – valul de promovări pus în practică de Aurescu și Odobescu apare cu atât mai puțin justificat.
Ajunși în acest punct, este necesară o explicație. Ce înțelegem de fapt prin termenul „diplomat”? Documentul de autoritate privind modul în care un stat își organizează reprezentarea diplomatică în raport cu alte state, anume Convenția cu privire la relațiile diplomatice (adoptată la Viena în 1961), nu aduce clarificări în această problemă. Convenția folosește formula „agent diplomatic”, dar nu precizează și în ce constă activitatea acestuia. Totuși, în perioada de negociere a Convenției, raportorul special al Comisiei ONU de Drept Internațional, suedezul A.E.F. Sandstrom, a subliniat într-unul din rapoartele prezentate că formula „agent diplomatic” este folosită
„ca o denumire neutră a funcționarului care reprezintă statul său într-o altă țară în relațiile lor diplomatice. … În primul rând, este luat în considerare șeful de misiune”.
De aici decurge concluzia că esențialul muncii diplomatice este reprezentat de activitatea desfășurată în serviciul exterior, la misiunile diplomatice ale României.
Această clarificare a conținutului activității diplomatice ne poate lămuri de ce domnul Aurescu a fost atât de neglijent (pentru a nu spune mai mult) atunci când a umplut schema MAE cu diplomați cu grad de ambasador: domnia sa nu a activat niciodată în cadrul unei misiuni diplomatice din sistemul exterior, întreaga sa carieră desfășurându-se în cadrul cabinetelor demnitarilor din MAE. Iar gradul de ambasador l-a primit în luna decembrie 2014, la finalul mandatelor președintelui Traian Băsescu, în condiții care au nevoie de explicații suplimentare.
Totuși, „triumful” domnului Aurescu în relația cu MAE a fost larghețea cu care în 2021 a acordat gradul de ambasador doamnei Lucreția Tănase. Doamna respectivă a lucrat numai la Direcția Financiară din MAE, de unde a fost trimisă la post în calitate de consul general la Bari în anul 2016, iar de acolo a revenit în administrația centrală, în 2023, pe poziția de secretar general. Activitate diplomatică, însă, zero.
Citește și: Călin Georgescu este doar un comunist nostalgic
Dar domnul Aurescu are prozeliți. Succesoarea sa la conducerea MAE, doamna Luminița Odobescu a reușit să calce repede pe urmele ilustrului său predecesor, iar scurta perioadă în care s-a aflat la conducerea diplomației române (18 luni) s-a remarcat mai ales prin faptul că a acordat gradul de ambasador unui număr de 16 diplomați. Este de notat că unul dintre ei, doamna Irina Zidaru, este copia feminină a domnului Aurescu: pentru doamna în cauză gradul diplomatic de ambasador a încununat o carieră care nu cuprinde nicio misiune diplomatică efectuată în serviciul exterior.
Pe de altă parte, promovarea în exces la gradul diplomatic de ambasador este de natură să atragă consecințe pentru aspectele operaționale ale activității sistemului diplomatic român.
Și nu este vorba numai de faptul că deciziile adoptate de Aurescu și Odobescu au afectat grav ideea de competiție corectă și la vedere, pe care este normal să se întemeieze primenirea aparatului diplomatic român.
Este însă vorba de mai mult decât atât: forma ocultă și netransparentă în care au procedat Aurescu și Odobescu are și efectul pervers al limitării posibilităților de acțiune pentru cei care vor conduce în continuare destinele diplomației române, în cazul de față domnul Hurezeanu. Noul ministru își poate vedea predeterminate opțiunile în ceea ce privește atribuirea celor mai importante responsabilități în administrația centrală și în serviciul exterior, iar resursa umană de utilizat poate să nu fie de cea mai bună calitate.
În sfârșit, nu poate fi evitată o altă constatare: maniera în care au procedat Aurescu și Odobescu – am mai spus-o, cu sprijinul larg și lipsit de măsură al președintelui Klaus Iohannis – este de natură să conducă la fidelizarea specială a unora dintre cei promovați la vârful ierarhiei diplomatice, cu consecințe negative pentru buna desfășurare a raporturilor de lucru la nivelul etajelor decizionale ale MAE. Iar dacă beneficiarii promovărilor de lux în ierarhia MAE își informează în mod privilegiat binefăcătorii cu privire la aspectele sensibile ale demersurilor diplomatice aflate în evoluție, atunci domnul ministru Hurezeanu poate să rămână numai cu speranța că exercită cu adevărat poziția de șef al diplomației române.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
