Ministerul Apărării a anulat licitația pentru corvete – istoria unui eșec strategic pentru România

Data:

spot_img

Ministerul Apărării a anulat licitația pentru corvete – istoria unui eșec strategic pentru România. Potrivit Armatei, compania franceză nu a semnat acordul-cadru, și nu au fost identificate fonduri necesare declarării ca fiind câștigător a companiei de pe locul următor, adică Damen.

Anunțul MApN:

„Autoritatea contractantă din Ministerul Apărării Naționale a aprobat luni, 7 august, anularea procedurii specifice aferente Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională”, propusă prin raport de comisia de evaluare constituită în baza HG nr. 48 din 15 februarie 2018. Decizia de anulare a procedurii specifice a fost luată în baza dispozițiilor secțiunii B.I, punctul 4, literele f) și g), coroborat cu dispozițiile secțiunii B.II, litera c), punctul 10, din HG nr. 48/2018, întrucât ofertantul declarat câștigător nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate de autoritatea contractantă și nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câștigător a operatorului economic de pe locul următor”

Conform legii, în situația în care primul competitor care a fost declarat câștigător dintr-un motiv sau altul nu semnează contractul, se merge la următorul competitor care este Damen. Însă, după cum anunță MApN, nu au fost bani pentru „mutarea” contractului.

Istoria contractului pentru corvete

În 2018 România lansa o licitație pentru achiziția a patru corvete noi construite în România și modernizarea celor două fregate Tip 22 din dotarea Forțelor Navale. Condițiile esențiale? Toate navele să fie construite în România, prima navă în termen de 3 ani de la semnarea contractului, iar toate navele să fie gata până în șapte ani. Mai multe, în Hotnews.ro.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local din partea AUR | Gazeta de Stâlpeni

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local...

Vila Ciuta, o clădire emblematică pentru Bistrița, salvată de la demolare | Săptămâna Online

Vila Ciuta, o clădire emblematică pentru Bistrița, salvată de...

Un plutonier major STS a hărțuit luni de zile o fată de 18 ani | Reporter de Iași

Un plutonier major, angajat în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale...