luni, 25 ianuarie 2021
  • Despre noi
  • Contact
  • Trusa de prim ajutor pentru jurnaliști
PressHub
  • Acasă
  • Opinii
  • Proiecte editoriale
    • Facts not Fake
    • Bani Europeni
    • No Hate
    • Orașul Uitat
    • Dezvoltare Comunitară
    • Partea goală a paharului
    • Criminalitate organizată
  • Libertatea de exprimare
  • Știri locale
  • Detectorul de minciuni
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Opinii
  • Proiecte editoriale
    • Facts not Fake
    • Bani Europeni
    • No Hate
    • Orașul Uitat
    • Dezvoltare Comunitară
    • Partea goală a paharului
    • Criminalitate organizată
  • Libertatea de exprimare
  • Știri locale
  • Detectorul de minciuni
No Result
View All Result
PressHub
No Result
View All Result

Ministerul Justiției, acuzat că nu repară derapajele lui Dragnea și ignoră problema COVID-19


Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție atrag atenția asupra atitudinii Ministrului Justiției cu privire la situația „legilor justiției” și a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 din instanțele judecătorești și parchete.

Cele două asociații arată că au solicitat de zeci de ori public Ministerului Justiției, Guvernului și Parlamentului adoptarea neîntârziată a unor acte normative care să abroge rapid toate dispozițiile care încalcă independența justiției, intrate în vigoare în ultimii doi ani.

„Aceste apeluri continue au avut în vedere Rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV, publicate în anii 2018 și 2019, dar și toate opiniile entităților internaționale relevante în domeniul statului de drept (Comisia de la Veneția, Parlamentul European, GRECO, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni etc.).”, menționează asociațiile într-un comunicat.

Astfel, în Raportul MCV din 13 noiembrie 2018 s-a solicitat expres statului român, între altele, „să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgențe subsecvente” și ”să revizuiască legile justiției, ținând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, precum și de recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO”, precum și să suspende numirile și revocările procurorilor de rang înalt, ”cu respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii.”

Prin Raportul MCV din 22 octombrie 2019, s-a constatat că „aceste recomandări nu au fost puse în aplicare de autoritățile române. (…) În special, unele dintre modificările propuse ale legilor păreau să servească intereselor anumitor persoane. (…) Punerea în aplicare a legilor justiției modificate a confirmat, de asemenea, preocupările exprimate în raportul din noiembrie cu privire la prejudiciile aduse sistemului judiciar. În particular, funcționarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților a confirmat temerile exprimate atât în România, cât și în exterior că secția respectivă ar putea fi utilizată ca instrument de presiune politică.

Au existat mai multe situații în care Secția specială a intervenit pentru a schimba cursul anchetelor penale într-un mod care ridică îndoieli serioase cu privire la obiectivitatea sa. (…) Comisia a salutat faptul că, în iunie, guvernul român și-a exprimat dorința de a-și reconsidera abordarea și că au fost depuse eforturi pentru a se crea noi mecanisme de consultare și de dialog cu sistemul judiciar.

Comisia așteaptă cu interes ca autoritățile române competente să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură. Pentru a se realiza progrese în această direcție, vor trebui luate măsuri concrete, de ordin legislativ și administrativ, pentru a se pune în aplicare recomandările prezentate succint în prezentul raport. (…) Comisia regretă faptul că România nu a pus în aplicare recomandările formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanță cu pozițiile exprimate de celelalte instituții ale UE în această privință. Recomandările respective trebuie puse în aplicare dacă se dorește repunerea procesului de reformă pe calea cea bună și reintrarea pe traiectoria încheierii MCV, astfel cum se prevedea în raportul din ianuarie 2017”.

De asemenea, în primul Raport anual cu privire la statul de drept, publicat la 30 septembrie 2020, Comisia Europeană reținea că măsurile controversate cu impact negativ asupra independenței sistemului judiciar continuă să fie în vigoare, dând exemplul Secției de investigare a infracțiunilor comise de judecători și procurori (SIIJ), normelor vizând răspunderea materială a magistraților, numirii procurorilor de rang înalt, sistemului de pensionare anticipată etc.. Se constata că acest fapt crește incertitudinea privind funcționarea sistemului de justiție, în ansamblu, dar afectează și independența, statutul și cariera individuală a magistraților, în special prin efectul combinat al diverselor măsuri legislative, criticate în timp de toate entitățile internaționale relevante.

Declarațiile de astăzi ale Ministrului Justiției sunt neconforme cu realitatea din Rapoartele MCV și confirmă ignorarea totală a principiilor privind independența justiției în România și a angajamentelor luate de statul român vizând remedierea rapidă a aspectelor legislative criticate vehement de toți factorii interni și internaționali relevanți (”Nu trebuie să ne grăbim. Toată lumea e nerăbdătoare, toți vrem să reparăm aceste legi, dar nu trebuie să ne grăbim. Este și cerința raportului de țară, textual: <<Nu vă grăbiți, discutați cu toată lumea, ajungeți cât se poate la un numitor comun și apoi treceți cu propunerile în Parlament>>”).

Un astfel de discurs este inacceptabil, în contextul în care Comisia Europeană a solicitat, în nenumărate rânduri, suspendarea aplicării dispozițiilor ”legilor justiției” care distrug independența justiției, în vigoare în România ultimii doi ani, și este în măsură a pune în discuție întreg parcursul european al statului român, inclusiv accesul la fondurile europene, așezând România lângă Ungaria și Polonia.

De asemenea, Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție au solicitat în multiple rânduri Ministerului Justiției, în cursul anului 2020, responsabilitate și acțiuni serioase, profesioniste, în privința organizării funcționării justiției în perioada pandemiei actuale.

După lungi ezitări, cel puțin pentru a puncta la nivel de imagine, la 20.11.2020, Guvernul României a decis să adopte proiectul Legii privind unele măsurilor din domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19, după ce, în cursul zilei de 18.11.2020, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil acest demers, în lipsa consultării sistemului judiciar, privind măsuri care să asigure funcționarea justiției ca serviciu public. Reglementarea propusă vine însă după mai bine de 8 luni de la declararea oficială a pandemiei de Organizația Mondială a Sănătății, cuprinzând soluții inutile sau, după caz, inaplicabile, în raport de ceea ce s-a solicitat de cele două asociații profesionale.

Proiectul nu apare înregistrat pe site-urile Parlamentului, probabil nefiind înaintat, iar adoptarea sa după câteva luni, în contextul actual, reprezintă o dovadă a disprețului la adresa situației grave a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 din instanțele judecătorești și parchete.

Ministerul Justiției nu prezintă date zilnice referitoare la situația dramatică în care au ajuns acestea, numărul infecțiilor depășind 1000, zilnic mulți magistrați și grefieri fiind internați la ATI, unele persoane dintre acestea decedând.

Asociațiile menționează că, în fața acestor tragedii, Președintele României și Ministrul Justiției se apără invocând complet trunchiat rezultatul referendumului din 2019, al cărui spirit a fost acela de a așeza justiția în rândul celor independente din democrațiile funcționale din statele Uniunii Europene, iar nu de a fi flagrant subordonată factorilor politici, în măsura în care nu va fi decimată în contextul actualei pandemii.

„De altfel, refuzul emiterii unor ordonanțe de urgență pune în pericol funcționarea sistemului judiciar (a se vedea inclusiv cazul prorogării funcționării completurilor de trei judecători în apeluri). Adoptarea acestora pentru înlăturarea unor dispoziții care afectează independența justiției sau chiar sugrumă existența acesteia este pe deplin posibilă, fiind confirmată de jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr.28/2020, CCR  a stabilit că ”efectele unui referendum consultativ sunt de natură politică, iar nu juridică iar rezultatul referendumului consultativ oferă doar o orientare politică în privința problemelor de interes național care au format obiectul consultării. Referendumul consultativ […] indiferent de întrebările supuse poporului și tematica acestuia, rămâne o consultare cu efecte politice și declanșarea referendumului consultativ, întrebările adresate poporului de către Președinte, valorificarea răspunsurilor primite de către autoritățile publice sunt subsumate unui efect politic care, la rândul său, produce consecințe în planul răspunderii politice a actorilor instituționali implicați, iar nu în planul răspunderii juridice a acestora”, scriu organizațiile.

În concluzie, Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție condamnă vehement această stare de lucruri, distrugerea independenței justiției fiind accentuată prin atitudinea, acțiunile și inacțiunile Ministrului Justiției.

PressHub este o platformă dedicată sprijinirii jurnalismului în serviciu public. Articolele și fotografiile publicate pe PressHub sunt proprietatea Freedom House Romania, fundația care administreaza presshub.ro, sau ale publicațiilor partenere. Suntem onorați să preluați articole de pe platforma noastră. O puteți face preluând textul în limita a 500 de caractere si introducând link către articolul publicat pe presshub.ro. Vă mulțumim!

Share on FacebookShare on Twitter
PressHub

PressHub

Previous Post

Puiul de cerb de la Grădina Zoologică a murit, Fritz a făcut anchetă

Next Post

Doar 100 de persoane din Alba care s-au vindecat de COVID-19 au donat plasmă.

Related Posts

Marius Manole, despre redeschiderea teatrelor la 30% din capacitate: Sectorul cultural independent va fi omorât

by The Epoch Times - România
25/01/2021
0

Redeschiderea teatrelor la 30% din capacitate este salutară căci se reintră într-o oarecare zonă de normalitate însă nu prea foloseşte...

Jurnal de front: Lupta unor locatari din Copou pentru un teren de 500.000 de euro

by Ziarul de Iași
25/01/2021
0

Meciul pentru o proprietate de o jumătate de milion de euro se va relua în deplasare. Miza este reprezentată de...

„Sunt tânăr, Doamnă” sau despre Clasa a XII-a în pandemie

by Hannelore Petrovai
25/01/2021
0

Clasa a XII-a este, poate, anul cel mai drag din viața oricărui licean. Și cel mai greu, fără îndoială. Clasa...

Ultimele articole

Marius Manole, despre redeschiderea teatrelor la 30% din capacitate: Sectorul cultural independent va fi omorât

25/01/2021

Jurnal de front: Lupta unor locatari din Copou pentru un teren de 500.000 de euro

25/01/2021

„Sunt tânăr, Doamnă” sau despre Clasa a XII-a în pandemie

25/01/2021

Zece salvamontiști au parcurs un drum de ȘASE ORE, pentru a salva un turist rănit în Munții Apuseni

25/01/2021

Top citiri

Plugin Install : Popular Post Widget need JNews - View Counter to be installed
PressHub

© 2019 PressHub - rețea inovatoare & independentă de presă

  • Acasă
  • Politica de confidențialitate a datelor
  • Politica privind cookies și alte tehnologii similare

No Result
View All Result
  • Acasă
  • Opinii
  • Proiecte editoriale
    • Facts not Fake
    • Bani Europeni
    • No Hate
    • Orașul Uitat
    • Dezvoltare Comunitară
    • Partea goală a paharului
    • Criminalitate organizată
  • Libertatea de exprimare
  • Știri locale
  • Detectorul de minciuni

© 2019 PressHub - rețea inovatoare & independentă de presă