Ministerul Transporturilor evită să spună dacă a mutat conturile de la băncile austriece

Data:

spot_img

Ministerul Transporturilor evită să spună dacă societățile și companiile din subordine au mutat conturile de la băncile austriece, așa cum a anunțat ministrul Sorin Grindeanu în decembrie, după ce Austria a refuzat accesul României în Schengen.

Supărați că România nu a intrat în Schengen

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a anunţat o anumită intenţie de o a face şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Şi nu doar CNAIR.

Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul din Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC”, declara Sorin Grindeanu, pe 13 decembrie 2022.

Era atunci un moment de furie națională, pentru că România nu a reușit să intre în spațiul Schengen, deși îndeplinește toate criteriile tehnice, doar fiindcă Austria s-a opus.

Afirmația ministrului era întărită și de către purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR).

„Din declarațiile pe care le-a făcut Cancelarul Austriei reiese că Austria este o țară nesigură din cauza migrației. Nu este o măsură de retorsiune (închiderea conturilor la BCR – n.r.), ci este o măsură de siguranță, de a proteja banii. Noi avem obligația de a lua toate măsurile în acest sens. Beneficiul mutării la CEC, o bancă românească, este siguranța”, a declarat pentru HotNews.ro, Alin Șerbănescu.

Citește și: VIDEO Deputat PSD despre crima de la 2 Mai: „Va fi o mușamalizare elegantă”

Ministerul Transporturilor evită un răspuns. Pentru că de fapt, mutarea nu a avut loc

PRESShub a vrut să afle, la opt luni de la declarațiile de mai sus, dacă într-adevăr companiile din subordinea Ministerului Transporturilor și-au mutat conturile de la băncile cu acționariat austriac.

Am trimis o solicitare de informații publice, pentru a lămuri acest lucru, pe 20 iulie. Pe 10 august, am sunat la Biroul de Presă al Ministerului Transporturilor și ni s-a răspuns că solicitarea este în lucru.

Am revenit pe 20 august, deci după o lună de la depunerea cererii, iar șeful biroului ne-a dat același răspuns: se lucrează.

Termenul legal pentru ca PRESShub să primească un răspuns a fost depășit. L-am sunat și pe ministrul Sorin Grindeanu, i-am trimis și un mesaj, din nou nici un răspuns.

Motivul pentru care Ministerul Transporturilor tărăgănează să ofere această informație este, potrivit surselor noastre, unul simplu: de fapt, nici o companie a statului român nu și-a mutat conturile de la băncile cu capital austriac, așa cum menționa Sorin Grindeanu în decembrie 2022.

Citește și: Pericolul de pe șosea: peste 12 000 de certificate de înmatriculare retrase și 260 de ITP-uri anulate

Mutarea conturilor, o operațiune complicată

Ministerul Transporturilor evită să spună dacă a mutat conturile de la băncile austriece pentru că, potrivit surselor PRESShub, acest lucru nu a avut loc.

Este și o operațiune complicată. Întrebat care este rulajul financiar pe care CNAIR îl face prin conturile BCR, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al companiei, a precizat că este „de ordinul zecilor de miliarde de lei anual”. 

Plata cu cardul la turnicheții de la metroul din București se face tot prin intermediul BCR, bancă deținută de Erste Bank din Austria.

De altfel, chiar în decembrie 2022, la scurt timp după anunțul lui Sorin Grindeanu, Ionuț Stanimir, director de marketing și comunicare al BCR, menționa că totul a rămas doar la nivel de amenințare.

„Unele companii au anunțat, au avut această intenție. Negociem. (…) Companiile de stat nu s-au retras. Negociem. Relațiile comerciale cu entitățile de stat, unde există o mulțime de proceduri administrative, sunt foarte complexe”, a declarat Ionuț Stanimir.

Citește și: În 665 de localități nu există nicio femeie în funcție publică. Dolj și Constanța au cele mai multe primărițe

Companiile de stat au credite de la băncile austriece

Club Feroviar menționa că mutare integrală a conturilor curente este chiar imposibilă. Companii subordonate MT au angajat în ultimele luni credite importante la BCR și, ca urmare, nu este așa simplă închiderea conturilor.

Banca Comercială Română (BCR) a depus în primăvara anului singura oferta în cadrul unei licitații organizată de CFR Călători pentru șase credite în sumă totală de 143,34 milioane de lei, banii fiind necesari pentru refinanțarea unor împrumuturi a căror scadență urma să fie în partea a doua a lunii aprilie.

Împrumuturile scadente au fost utilizate pentru finanțarea capitalului de lucru al companiei.

Contractele de creditare vor fi semnate pentru 12 luni. Trasportatorul feroviar a estimat că va achita 8,52 milioane de lei pentru utilizarea celor șase credite. CFR Călători este controlată de Ministerul Transporturilor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Disclaimer: PRESShub nu consideră că mutarea conturilor companiilor Ministerului Transporturilor este un demers necesar sau eficient.

Din contră, nu milităm pentru asta. Am vrut doar să arătăm cât de populiste sunt unele declarații ale politicienilor, în momente cheie pentru România.

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni...