Ministrul apărării își cere scuze pentru scrisoarea de felicitare de ziua generalului Theodoru, anchetat pentru trădare

Data:

Ministrul apărării naționale își cere scuze pentru scrisoarea de felicitare de ziua generalului Radu Theodoru – anchetat de procurorii DIICOT pentru trădare, pe care a semnat-o în numele ministerului pe care îl conduce, cu doar o lună și ceva în urmă.

Generalul Theodoru face parte dintr-o grupare despre ai căror membrii procurorii DIICOT spun că au negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO și au mers la Moscova unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România. Potrivit procurorilor, grupul era organizat ca o structură militară cu stat major. De altfel, generalul Theodoru a postat public, pe rețelele de socializare, materiale video în care, pe lângă numeroasele remarci violent antisemite și xenofobe, spune că Stalin a fost unul dintre marii prieteni ai României după actul de la 23 august 1944.

Ministerul Apărării Naționale a emis, astăzi, un comunicat prin care explică faptul că scrisoarea de felicitare trimisă generalului acuzat de trădare face parte dintr-un program privind “calitatea vieții personalului”, de altfel, în cadrul ministerului existând și o direcție: Direcția Calitatea Vieții Personalului. În același comunicat se precizează faptul că a fost propusă eliberarea din funcție a șefului Direcției Calitatea Vieții Personalului, din cadrul MApN.

Redăm mai jos comunicatul MApN.

“Cu privire la scrisoarea de felicitare transmisă, în luna ianuarie 2025, sub semnătura ministrului apărării naționale, domnului general-maior (în retragere) Ioan-Radu Theodoru, cu prilejul împlinirii vârstei de 101 ani, Biroul de presă face următoarele precizări:

Ministerul Apărării Naționale desfășoară în mod constant activități prin care sunt onorați și cinstiți veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. Scrisoarea în cauză face parte dintr-o campanie derulată prin Direcția Calitatea Vieții Personalului, structura specializată a MApN care gestionează și relațiile cu veteranii de război. Campania în discuție include diferite acțiuni în sprijinul veteranilor de război, cum ar fi: trimiterea de pachete cu ocazia sărbătorilor, invitarea la diferite ceremonii militare și vizite la domiciliu, în special cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere, prilej cu care aceștia primesc și o scrisoare de felicitare din partea ministrului apărării naționale. La acest moment, mai sunt în viață circa 500 de veterani de război.

Ministerul Apărării Naționale desfășoară, în același timp, în mod activ și sistematic programe și măsuri de prevenire, combatere și sancționare a radicalizării şi discursului instigator la ură, precum și a oricăror forme de negare şi distorsionare a Holocaustului, a manifestărilor antisemite și xenofobe şi a tuturor formelor de intoleranță.

Ca atare, având în vedere atitudinile publice cu caracter antisemit și xenofob promovate în mod sistematic de domnul general-maior (rtr.) Theodoru, un asemenea mesaj de felicitare nu ar fi trebuit propus spre semnare și transmitere la destinatar de către structura care gestionează problematica veteranilor.

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, își prezintă scuze în numele ministerului și își exprimă regretul pentru o asemenea eroare, reiterând politica fermă a MApN de a se delimita în mod categoric de orice atitudini din spectrul xenofob, antisemit și instigatoare la ură.

Ministrul a solicitat verificarea de urgență a procedurilor de lucru ale Direcției Calitatea Vieții Personalului în acest domeniu, astfel încât asemenea erori să nu mai fie posibile. În paralel, secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului a înaintat ministrului propunerea de eliberare din funcție a șefului Direcției Calitatea Vieții Personalului, pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor care îi reveneau în prevenirea unei asemenea situații”.

Citește și: BREAKING Șase persoane, reținute pentru trădare. DIICOT: Membrii grupului au negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO și au mers la Moscova

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related