​Ministrul de Externe, reacție la discursul lui Viktor Orban: „Este regretabil că astfel de idei sunt propagate de pe teritoriul României”

Data:

spot_img

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, dezaprobă declarațiile făcute de premierul Ungariei, Viktor Orban, la Universitatea de vară de la Tușnad, care a atacat UE pentru implicarea în războiul din Ucraina, a făcut afirmații revoltătoare despre amestecul raselor în Europa din cauza imigrației și a subliniat relația privilegiată pe care o are cu Vladimir Putin. „Este regretabil că astfel de idei sunt propagate de pe teritoriul României”, a spus ministrul Afacerilor Externe de la București, într-un interviu acordat site-ului Digi24.ro.

Aurescu a remarcat însă faptul că, potrivit unei promisiuni pe care a primit-o de la omologul său ungar, demnitarii prezenți la Tușnad nu au abordat teme sensibile pentru opinia publică din România, cum ar fi obținerea autonomiei de către maghiarii din Harghita și Covasna.

„În cadrul recentei vizite la București a ministrului de Externe ungar Péter Szijjártó, la 12 iulie 2022, am anticipat acest moment și am pus pe masă, în discuție, în mod direct, vizitele private în România ale oficialilor ungari, inclusiv în contextul prezenței acestora la tabăra de vară de la Tușnad.

Cu această ocazie, am subliniat ferm și clar necesitatea și importanța menținerii discursului public al oficialilor ungari în logica și spiritul Parteneriatului Strategic bilateral din 2002, de la adoptarea căreia se împlinesc anul acesta două decenii, și ale Tratatului de bună vecinătate româno-ungar din 1996.

Am avertizat și am insistat pentru manifestarea unei atitudini responsabile din partea oficialilor ungari aflați în vizită privată în România”, a afirmat Aurescu în interviul pentru Digi24.ro.

Citește interviul integral pe Digi24.ro

Citește și: Washington Post: De ce trebuie să se teamă Putin de România

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Facebook / MAE)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. Ne este foarte clara atitudinea premierului Orban ce nu doreste sa isi dezamageasca nici partea de populatie care il sustine si nici pe prietenul cel mare de la rasarit .Ungaria nu face altceva decit sa repete la infinit aceleasi aberatii ce au culminat cu zicerea referitoare la natiunile lumii .Discursul devine plictisitor si neimportant .Pina si Polonia ,aliatul de pina mai ieri , s-a dezis total de astfel de ziceri .Ungaria ramine singura fara nici o putere pe masura ce decizia politica va fi parte a deciziei majoritatii .Este o vorba ce ne spune evitati sa urlati ca „ lupul la luna ”.Romania nu este afectata de astfel de cuvinte .Oricind UDMR poate sa dispara din jocul politic romanesc .Cresterea pragului electoral si prezenta marita la vot a cetatenilor romani fac din UDMR o simpla organizatie locala .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...