Ministrul de Externe rus: „Dacă ar avea loc un al treilea război mondial, acesta va implica arme nucleare și va fi distructiv”

Data:

spot_img

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că, dacă ar avea loc un al treilea război mondial, acesta va implica arme nucleare și va fi distructiv, a informat agenția de presă RIA, citată de Reuters.

Ministrul rus de externe s-a adresat, online, de la Moscova, Conferinței pentru dezarmare cu un mesaj video preînregistrat la Geneva, Elveția, 1 martie 2022.

Serghei Lavrov a menționat că Rusia, care a lansat ceea ce numește o operațiune militară specială împotriva Ucrainei săptămâna trecută, s-ar confrunta cu un „pericol real” dacă Kievul ar dobândi arme nucleare.

Amenințarea indirectă a lui Serghei Lavrov vine după ce președintele rus Vladmir Putin a dat ordin ministrului Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare. Solicitarea vine în contextul în care dictatorul rus a acuzat „declarațiile agresive din partea țărilor NATO”.

Citește și: ALERTĂ Putin amenință NATO cu armele nucleare. Ordin dat duminică ministrului Apărării

„Vedeți că țările occidentale nu sunt doar neprietenoase cu țara noastră în sfera economică. Mă refer la sancțiuni nelegitime, așa cum știe toată lumea. Dar și înalți oficiali ai țărilor conducătoare ale NATO fac declarații împotriva țării noastre.

Prin urmare, ministrul Apărării și șeful Statului Major General au ordin să transfere forțele de descurajare a armatei ruse într-un mod special de serviciu de luptă”, a amenințat Vladimir Putin. 

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Albania interzice TikTok timp de un an. Decizia a fost luată după ce un adolescent a fost ucis luna trecută

Albania a anunțat, sâmbătă, că va interzice TikTok timp...

Saab revoluționează lupta aeriană cu un ecosistem sincronizat de avioane și drone | Aktual24

Saab a prezentat un concept revoluționar pentru un avion...

O mașină a intrat în mulțime la târgul de Crăciun din Magdeburg: peste 60 de răniți

O mașină a intrat în mulțime la târgul de...

Formațiunea AfD vrea Germania afară din UE | Deutsche Welle

Formațiunea AfD vrea Germania afară din UE. AfD a...