Ministrul Educației: Studenţii vaccinaţi anti-COVID şi cei care au trecut prin boală, prioritate la cazarea în cămine

Data:

spot_img

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară(USAMV) că studenţii vaccinaţi anti-Covid, posesorii certificatului verde şi studenţii care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile vor avea prioritate în privinţa cazării în cămine, adăugând că această prevedere a fost solicitată de universităţi şi urmează să fie inclusă în ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii.

“Peste 80% dintre studenţii cazaţi acum sunt vaccinaţi şi le mulţumesc pentru înţelegerea importanţei vaccinării. Fiind printre universităţile care au o capacitate de cazare mare, pentru cei aproape 12.000 de studenţi ai universităţii în total există aproape 4.000 de locuri de cazare. Ne-am putut permite separat să îi cazăm şi pe cei care încă nu au decis să se vaccineze, dar sunt convins că se vor vaccina în scurt timp. Este vorba de mai puţin de 20%”, a precizat Cîmpeanu.

Citește articolul integral pe Epochtimes-romania.com

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ligia Deca: Toţi elevii de liceu vor parcurge „Istoria comunismului din România”

Ligia Deca: Toţi elevii de liceu vor parcurge „Istoria...

FOTO Clădirea istorică a Evey Heyman din Oradea a fost parțial reabilitată | Bihoreanul

Clădirea din Oradea în care a copilărit Eva Heyman,...

Psihoeducația la sate | Gazeta de Stâlpeni

Psihoeducația la sate. Când aducem în discuție educația din...

Patrimoniul grafic românesc, de la arhive la platforme digitale interactive

Trei artiști grafici români, activi în secolul XX -...