Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Iași, că dacă vrei să atragi medici tineri în localitățile mici „nu e suficient un anunţ într-un ziar, sau pe la un avizier”, transmite Agerpres. Acesta a subliniat că România are 21.000 de medici rezidenți și că reforma de resurse umane se desfășoară rapid, dar că este important ca aceștia să rămână în țară și să se implice în comunități.
„Avem în momentul de faţă, în România, 21.000 de medici rezidenţi. În momentul de faţă, România este una dintre ţările din Uniunea Europeană în care reforma de resurse umane se desfăşoară rapid, cu sprijinul universităţilor. Ne dorim însă ca aceşti medici rezidenţi, în momentul când termină specialitatea, să rămână în ţară şi mai ales să meargă în altfel de localităţi decât în centrele universitare”, a declarat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.
Conform acestuia, în Bucureşti sunt aproape de trei ori mai mulţi medici decât media Uniunii Europene, iar în centre universitare precum Iaşiul şi Clujul aproape de două ori, fapt care este în contradicţie cu multe alte localităţi sau judeţe unde numărul de medici nu atinge nici măcar jumătate din media Uniunii Europene.
Citește și: Turul 2 care n-a fost
„Singurul lucru care poate face posibilă atragere a tinerilor medici să profeseze şi în localităţi care aparent sunt mai puţin atractive este legată de implicarea autorităţii locale, care trebuie să aibă o politică proactivă, să aibă un contact permanent cu Universitatea de Medicină şi Farmacie sau Facultatea de Medicină cea mai apropiată, să invite tinerii rezidenţi în localitatea care ei au servicii medicale, să vadă care sunt condiţiile de muncă, care sunt condiţiile sociale şi în felul în care pot să îi atragă”, a spus ministrul Rafila.
El a exemplificat cu cazul unui oraş din Maramureş, unde primarul a reuşit să atragă mai mulţi medici tineri.
„Eu am fost într-o localitate mică, într-un oraş din judeţul Maramureş, Vişeu se numeşte. Şi acolo erau mulţi medici tineri. L-am întrebat pe primar cum a făcut. A mers la Cluj, a discutat cu cei de la Cluj, au adus medici tineri să vadă cum lucrează. Aveau clădiri noi, facilităţi foarte bune pentru pacienţi şi medicii tineri s-au dus acolo. E un lucru lăudabil, dar repet lucrul ăsta, ca să atragi un medic să lucreze într-o localitate nu e suficient un anunţ într-un ziar, sau pe la un avizier, „scoatem un post la concurs”. Bun, şi mai departe? Nu cred că cineva îşi proiectează viaţa profesională şi personală doar în legătură cu un anunţ. Trebuie să interacţionezi cu tinerii medici şi să-i convingi de ce să vină într-o comunitate. Şi încă ceva, în momentul când vin, trebuie să devină parte a comunităţii”, a mai afirmat ministrul Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.
Citește și: Curtea Supremă a decis interzicerea TikTok în SUA începând de duminică
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Ministerul Sănătății / Facebook)