marți, 24 mai 2022
AcasăNewsletterMinistrul Sănătăţii anunţă o nouă formă de evaluare a pacienţilor asimptomatici

Ministrul Sănătăţii anunţă o nouă formă de evaluare a pacienţilor asimptomatici

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat, duminică, la Iaşi, că bolnavii asimptomatici vor fi evaluaţi la domiciliu, iar apoi vor fi programaţi pentru investigaţii, în timp ce pacienţii simptomatici cu comorbidităţi vor rămâne în continuare internaţi în spital.

Nelu Tătaru a precizat la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că în prezent bolnavii asimptomatici merg şi aglomerează spitalele, dar că procedura internărilor în cazul bolnavilor de Covid va fi reanalizată.

“Asimptomaticii după ce primesc rezultatul testului trebuie să anunţe medicul de familie, DSP sau să meargă cu ambulanţa la un spital de boli infecţioase. În acest moment un asimptomatic merge şi aglomerează tot ce înseamnă primirile urgenţe. Vom face o evaluare săptămâna viitoare şi chiar luni vom avea această întâlnire pentru a da o nouă direcţie.

Asimptomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţiile paraclinicice. Simptomaticii cu comorbidităţi vor rămâne pe internare în continuare. Simptomaticii fără comorbidităţi vor primi un tratament, vor fi evaluaţi şi vor merge la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie“, a afirmat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE