Ministrul Sănătății: Mâine ar fi posibil să declarăm epidemie de gripă

Data:

spot_img

Cazurile de viroze respiratorii și gripă au crescut alarmant în ultimele zile. De aceea, autoritățile se pregătesc să declare epidemie de gripă. Acest lucru s-ar putea petrece chiar mâine, din moment ce vom avea 3 săptămâni de creștere susținută a cazurilor, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Adică se ia această decizie dacă se înregistrează o creștere cu 20% timp de 3 săptămâni consecutiv și o proporție de minim 10% din probele testate confirmate.

„Aşteptăm cifrele de mâine, joi se face bilanţul, este foarte probabil ca să avem a treia săptămână de creştere consecutivă şi atunci sigur se va declara această situaţie ca stare de epidemie de gripă. Nu trebuie să înţeleagă cineva că se vor introduce restricţii şi obligativităţi.

Este vorba despre măsurile care se iau la nivelul unităţilor sanitare pentru limitarea vizitelor, în spital în perioada cât va evolua această stare de epidemie, pe de o parte. Pe de altă parte, se intensifică măsurile legate de respectarea măsurilor de protecţie a personalului medical şi al pacienţilor în unităţile medicale, inclusiv utilizarea măştii în unitatea medicală, screeningul epidemiologic pentru a evita ca persoanele care au viroze respiratorii să vină la serviciu.

Citește și: Ana Otilia Nuțu: Degeaba scăpăm de dependența de gazul rusesc, dacă devenim dependenți de un regim la fel de autoritar

O să intre şi un set de recomandări generale pentru populaţie – orice persoană răcită, inclusiv copiii, să nu se întoarcă în colectivitate decât după ce simptomele dispar, pentru că cel mai important lucru este să fii izolat şi să nu transmiţi mai departe infecţia respiratorie”, a declarat Alexandru Rafila, astăzi, la Digi 24.

Specialiștii susțin că vom avea parte de creșteri a virozelor respiratorii și în următoarele săptămâni. Circulația virusurilor va fi mai intensă odată cu reluarea cursurilor școlare. Asta nu înseamnă că se vor închide școlile. Însă ministrul Sănătății le cere copiilor bolnavi să stea acasă (la fel și adulții), pentru a nu răspândi virusul.

Totodată, Alexandru Rafila susține că persoanele cu simptome de viroză trebuie să ia legătura mai întâi cu medicul de familie, pentru a nu aglomera și mai mult unitățile de primire urgență din cadrul spitalelor.

„Nu trebuie să înteleagă cineva că vor fi introduse restrictii”, a mai spus Rafila la Digi24, precizând că anumite măsuri vor fi introduse în spitale. Prin urmare, medicii recomandă evitarea zonelor aglomerate, a contactului cu persoanele simptomatice, purtarea măştii în mijloacele de transport şi alte spaţii aglomerate, dar şi respectarea normelor de igienă. (Vrancea24.ro)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Vrancea 24
Vrancea 24https://www.vrancea24.ro/
Publicația a reușit să se impună în conștiința publică datorită promptitudinii și calității informațiilor, precum și a jurnaliștilor care activează în cadrul publicației (cu experiență de peste 20 de ani în acest domeniu). Publicația Vrancea24.ro este urmărită nu numai în Vrancea ci și în județele limitrofe, în București și în străinătate, mai ales în țările unde trăiesc mulți vrânceni plecați la muncă (ex: Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Franța etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Ministrul Rafila a schimbat-o pe dr. Betrice Mahler de la institutul Marius Nasta cu un fost deputat PSD

Deputatul USR Emanuel Ungureanu arată că ministrul Sănătății, Alexandru...

Tirania “seen” – ului

Ai primit mesaj pe Whatsapp? Nu ai scăpare! Ce...