Mintea autorităților cea de pe urmă: Mai bine faci un pod nou, decât să-l repari pe cel vechi

Data:

spot_img

În loc să consolideze și să modernizeze podul din beton armat situat în Galați, Calea Smîrdan (DJ251), în zona intersecției cu strada Filești, autoritățile au aflat că e mai avantajos din punct de vedere tehnico-economic să construiască unul nou. Soluția a venit chiar din partea Asocierii Servland SRL – Alma Consulting SRL, care, în vara trecută, în urma licitației publice, a câștigat contractul pentru consolidarea și modernizarea podului.

Un proiect de hotărâre prin care se modifică indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „Consolidare și modernizare pod din beton armat situat în Galați – Calea Smîrdan (DJ251) în zona intersecției cu strada Filești”, votați în iunie 2019, va fi supus aprobării aleșilor locali la ședința ordinară de joi. Modificarea survine după ce, în august 2020, Primăria municipiului Galați a atribuit contractul pentru proiectarea și execuția acestei lucrări Asocierii Servland SRL – Alma Consulting SRL. La acel moment, municipalitatea preciza că valoarea contractului este de 1.556.000 lei fără TVA, durata fiind de 150 de zile, din care 30 de zile sunt pentru proiectare și 120 de zile pentru execuție.

Ce s-a schimbat într-un an 

„Podul propus pentru consolidare și modernizare a suferit o serie de procese de degradare ce se dezvoltă în timp. Principalele defecte și degradări sunt localizate la structura de rezistență a suprastructurii și infrastructurii podului (nu se îndeplinește cerința fundamentală de rezistență mecanică și stabilitate). Se impune stoparea acestora prin lucrări de consolidare și modernizare, ce pot garanta menținerea în exploatare pe toată durata de serviciu stabilită prin normative”, se arată în proiectul de hotărâre ajuns pe mesele consilierilor locali.

Concluziile și recomandările expertizei tehnice întocmite în noiembrie 2017 prevedeau: consolidarea infrastructurii și suprastructurii, refacerea rampelor, racordarea cu terasamentele, amenajarea albiei Cătușa în amonte și aval de pod.

Numai că, „pe parcursul întocmirii proiectului tehnic de execuție, proiectantul a constatat o serie de neconcordanțe între proiectul faza documentație de avizare a lucrărilor de intervenție și situația existentă în teren, ca urmare a dezvelirii terasamentului la culeea de pe malul drept. În acest sens, proiectantul a analizat soluțiile propuse, considerând că soluția de realizare a unui pod nou este mai avantajoasă tehnico-economic față de consolidare”, se precizează în proiectul de hotărâre.

Citește articolul integral în Viața Libera

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își dea demisia

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt...

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...