Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și acțiunilor ostile ale Rusiei, care au avut loc și în alte țări. Dar această campanie, pe care democrațiile occidentale au perceput-o destul de târziu, necesită unele clarificări teoretice.
Operațiunile de informare sau informaționale (OI) și propaganda condusă de stat joacă un rol primordial în războiul cibernetic rusesc. Acest lucru nu este surprinzător, dat fiind faptul că dezinformarea sponsorizată de stat a existat atâta timp cât au existat state.
Cu toate acestea, în ultimele două decenii, revoluția digitală a oferit Rusiei noi instrumente și tactici care au plasat-o în fruntea războiului informațional global. Acest proces a fost însoțit de o evoluție continuă a doctrinei militare ruse privind războiul neconvențional, care s-a modificat considerabil în ultimul deceniu.
Coordonarea informației ghidată de stat a fost adesea menționată de specialiștii occidentali în domeniu drept „război hibrid”.
Când vine vorba de definiții, totuși, nu putem decât să remarcăm cât de puțin diferă între ele doctrinele militare rusești și occidentale cu privire la OI. Termeni precum „războiul hibrid”, „războiul de nouă generație” și „războiul cibernetic” nu prea sunt folosite în terminologia militară rusească.
Există două motive principale pentru care la Moscova este o viziune diferită despre „războiul cibernetic” (kibervoyna) sau despre OI.
În primul rând, elitele militare ruse concep OI ca pe o „activitate continuă, indiferent de starea relațiilor cu orice guvern”. Acest lucru înseamnă că ei văd războiul informațional ca pe o stare de război nesfârșită care nu se bazează pe nici un casus belli, ci este un pilon al unei strategii de putere pe termen lung. Statele occidentale tind mai degrabă să considere OI ca activități tactice care trebuie întreprinse în caz de ostilități.
A doua diferență constă în faptul că elitele militare și politice rusești se referă la războiul hibrid ca la o strategie cu rădăcini occidentale, menită să submineze coeziunea inamicilor. De fapt, atenția guvernului rus față de războiul hibrid a devenit cunoscută în întreaga lume după unul dintre articolele scrise de generalii ruși. Autorul a fost generalul de armată Valery Gherasimov, șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse. Acesta susține că începând cu secolul 21, există o tendință, remarcată la acea vreme, „de estompare a liniilor dintre stările de război și pace”, iar războiul tradițional ar trebui regândit prin explorarea posibilităților noului război informațional.
În opinia generalului „rolul mijloacelor nemilitare de a atinge obiectivele politice și strategice a crescut și, în multe cazuri, au depășit puterea forței armelor în eficacitatea lor”.
Articolul a stârnit în curând o dezbatere aprinsă în mediile occidentale asupra unei presupuse „doctrine Gherasimov”. Unii specialiști s-au referit la el ca fiind unul dintre punctele de cotitură în evoluția recentă a doctrinei militare ruse, iar alții au susținut că nu era decât un rezumat al teoriilor militare sovietice.
Mai mult decât atât, referirile lui Gherasimov la un nou tip de război asimetric în spațiul informațional, care a deschis calea către „posibilități largi asimetrice de reducere a potențialului de luptă al inamicului” au dezvăluit că guvernul rus avea deja o idee clară despre cum să folosească informațiile ca o armă în domeniul cibernetic.
Unele state autoritare au ajuns să învețe cum să transforme avantajele globalizării într-o armă, mai exact, au reușit să exploateze o „asimetrie flagrantă”.
Globalizarea și revoluția digitală au lărgit gradul de deschidere și transparență al sistemelor democratice. Cu toate acestea, marile puteri autoritare precum Rusia și China au exploatat aceste aspecte la scară globală, ridicând în același timp bariere și restrângând libertatea de comunicare și informare în interior. Rusia a fost deosebit de activă în a profita de oportunitățile oferite de epoca globalizării și a învățat cum să transforme această asimetrie într-o pârghie strategică în războiul informațional.
Statele autoritare au folosit și alte domenii cum ar fi comerțul, investițiile străine directe, aprovizionarea cu energie, școli și universități, instituții politice și culturale internaționale, think tank-uri, fundații.
Controlul în toate aceste domenii este util pentru a câștiga opinia publică a unei țări străine, iar obținerea pârghiei în sistemul său politic este o armă validă pentru puterea ascuțită.
Încă din epoca sovietică, în doctrina militară rusă, măsurile active au fost indicate ca un set de trei concepte principale: dezinformare (dezinformatsiya), înșelăciune (maskirovka) și control reflexiv (refeksivnoe upravlenie). Dintre cele trei, maskirovka este cea mai veche, deoarece a apărut pentru prima dată în mediul academic militar rus în jurul anului 1904.
În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică a folosit efectiv dezinformarea pentru a submina legitimitatea americană în întreaga lume. Într-o campanie, sovieticii i-au convins pe mulți că epidemia de SIDA s-a născut într-un laborator din SUA și a fost lansată de FBI.
Rusia folosește dezinformarea pentru a afecta încrederea în guvernul SUA din străinătate și pentru a exploata fascinația americană pentru teoriile conspirației, dăunând încrederii în ceea ce privește atacurile din 11 septembrie asupra World Trade Center și Pentagonului, pandemia COVID-19, securitatea alegerilor și alte evenimente. De asemenea, Rusia a folosit în mod repetat campanii de dezinformare pentru a legitima operațiunile militare. Acțiunile sale în Republica Georgia și în regiunea transnistreană a Moldovei exemplifică o temă comună, protejarea etnicilor ruși de diverse amenințări discutabile.
Teoria controlului reflexiv s-a născut în epoca sovietică și este folosită pentru a convinge un alt actor să ia decizii împotriva propriilor interese. Rusia realizează această strategie manipulând mediul informațional pentru a permite adversarului său să perceapă că rezultatele dorite de Rusia sunt cele mai bune alegeri pe care adversarul le poate face.
Deoarece controlul reflexiv este conceput pentru a influența deciziile, dezinformarea poate modifica temporar sau durabil percepțiile care conduc la o anumită decizie. Având în vedere că faptele nu îi limitează campaniile de informare, Rusia poate produce orice este necesar pentru a obține rezultatele dorite ale deciziilor.
Unul dintre cei mai puțin evidenti, dar cei mai puternici practicanți ai dezinformarii și propagandei ruse este Biserica Ortodoxă Rusă, care are libertatea de a remodela valorile ruse, de a minți și de a manipula mințile în afara granițelor. Influența ei poate fi percepută și în cadrul unor segmente și ierarhi ai BOR.
Campaniile rusești de dezinformare exploatează puternic platformele de social media, utilizând reclame direcționate, roboți și rețele de troli pentru a-și amplifica narațiunile și pentru a influența opinia publică. Platforme precum Facebook, Twitter și YouTube au fost folosite din ce în ce mai mult pentru diseminarea de informații înșelătoare.
Dezinformarea rusă folosește adesea comunitățile online existente. Prin țintirea unor grupuri sau indivizi similari care sunt susceptibili la narațiuni specifice, amploarea și impactul dezinformarii sunt amplificate în cadrul acestor rețele.
Scurgerile strategice de informații sensibile sau angajarea în atacuri cibernetice permit Rusiei să manipuleze discursul public prin eliberarea selectivă de informații care servesc obiectivelor sale. Aceste tactici urmăresc să semene confuzie și să erodeze încrederea în instituțiile democratice. Ingerința în alegerile prezidențiale din SUA din 2016 a implicat piratarea și scurgerea de informații sensibile prin intermediul unor entități precum WikiLeaks, ducând la dezbateri publice și având un impact asupra procesului electoral. Exemplele includ piratarea Comitetului Național Democrat (DNC) în timpul alegerilor prezidențiale din SUA din 2016.
Campaniile rusești de dezinformare exploatează intermediari (mercenari), inclusiv bloggeri, jurnaliști și lideri de opinie străini, care fie sunt aliniați ideologic cu narațiunile rusești, fie au fost compromisi sau cooptați de agențiile de informații ruse. Acest lucru permite dezinformarii să pătrundă în mass-media străină.
Rusia își folosește resursele financiare substanțiale pentru a cumpăra spațiu publicitar în instituțiile media străine. Procedând astfel, obține acces la un public mai larg și difuzează dezinformări deghizate în știri legitime, articole de opinie sau conținut sponsorizat.
Putem spune că toată campania globală rusă de dezinformare se bazează pe cinci piloni: comunicări oficiale ale guvernului, mass-media rusă finanțată de stat și diverse fundații, surse proxy, inclusiv instituții media aliniate cu Rusia și proliferatori de narațiuni rusești, armonizarea rețelelor sociale și dezinformarea cibernetică.
Dar practic avem cinci teme majore de dezinformare ruse pe care Kremlinul le reajustează permanent.
Prima temă este aceea că „Rusia este o victimă nevinovată”
Oficialii guvernului rus descriu în mod fals Rusia ca pe o victimă perpetuă și acțiunile sale agresive ca pe un răspuns forțat la presupusele acțiuni ale Statelor Unite și ale aliaților săi. Pentru a promova aceste afirmații, Rusia apelează la una dintre etichetele sale preferate, adică acuzația de rusofobie.
A două temă este revizionismul istoric
Atunci când istoria nu se aliniază cu obiectivele politice ale Kremlinului, oficialii guvernului rus neagă evenimentele istorice sau distorsionează narațiunile istorice pentru a încerca să arunce Rusia într-o lumină mai favorabilă.
De exemplu, pactul de neagresiune din 1939 dintre Uniunea Sovietică și Germania nazistă, cunoscut și sub denumirea de Pactul Molotov-Ribbentrop, care a contribuit la escaladarea celui de-al Doilea Război Mondial, este incomod din punct de vedere politic pentru regimul Putin.
În 2020, în încercarea de a minimiza și raționaliza decizia lui Stalin de a se alinia cu Hitler, Putin a publicat o versiune deformată a începutului celui de-al Doilea Război Mondial, minimizând rolul sovietic și transferând vina pentru război asupra altor țări. Rusia îi etichetează pe cei care nu sunt de acord cu versiunea sa deformată a istoriei drept naziști sau simpatizanți naziști.
De asemenea, Kremlinul aplică această formulă istoriei Ucrainei, comportamentului NATO în timpul prăbușirii Uniunii Sovietice, sistemului său de închisori GULAG, foametei din Ucraina cunoscută sub numele de Holodomor și multor altor exemple în care evenimentele istorice nu servesc scopurilor politice.
A treia temă este „prăbușirea iminentă a civilizației occidentale”
Rusia susține afirmația falsă că civilizația occidentală se prăbușește și s-a abătut de la valorile tradiționale. Dispariția civilizației occidentale este unul dintre cele mai vechi teme de dezinformare din Rusia, cu afirmații despre „vestul în descompunere” documentate încă din secolul al XIX-lea.
Această dezinformare bazată pe „valori” evocă concepte prost definite, inclusiv „tradiție”, „valori de familie” și „spiritualitate”. Rusia susține că este bastionul așa-numitelor „valori tradiționale” și servește drept contrapondere morală la „decadența” Statelor Unite și țărilor occidentale.
A patra temă este aceea că „mișcările populare sunt revoluții sponsorizate de SUA”
Dacă o mișcare populară este pro-democrație și pro-reformă și nu este considerată a fi în conformitate cu interesele geopolitice ale Rusiei, Kremlinul îi va ataca adesea legitimitatea și va pretinde că Statele Unite sunt în secret în spatele ei. Aceste acuzații fără temei vizează adesea organizațiile societății civile locale și internaționale, precum și mass-media independentă care demască abuzurile drepturilor și corupția. Kremlinul încearcă să nege faptul că oamenii din țările vecine ar putea avea aspirații proprii.
Ultima temă, realitatea este orice vrea Kremlinul să fie
Kremlinul încearcă frecvent să creeze realități false multiple și să introducă confuzii în mediul informațional atunci când adevărul nu este în interesul său. Deseori oficialii ruși prezintă argumente menite să încerce să îndepărteze vina de la rolul guvernului rus, chiar dacă unele dintre narațiuni se contrazic unele pe altele. Cu toate acestea, în timp, prezentarea mai multor narațiuni conflictuale poate deveni ea însăși o tehnică menită să genereze confuzie și să descurajeze răspunsul.
Rusia folosește operațiunile informaționale pentru a echilibra asimetric capacitățile Occidentului pentru a-și promova propriile interese în străinătate și pentru a-și consolida scena politică internă. Ea a arătat lumii cum un conflict poate fi câștigat cu puțină violență, băgând în confuzie conducerea inamicului și mascând agresiunea.
Rusia a demonstrat, de asemenea, cât de eficiente sunt operațiunile de informare în adâncirea fracturilor societale preexistente și cum poate afecta acest lucru democrația și chiar statul de drept.
Cel mai recent exemplu sunt alegerile de la noi
În plus, a dovedit pentru întreaga lume cum rețelele sociale joacă un rol vital în propagarea mesajelor adaptate inteligent și cum media tradițională poate fi folosită pentru a răspândi dezinformarea.
Este util să rememorăm unele din cugetările contelui de Marenches:
- „De o parte miopi, de cealaltă oameni cu o viziune planetară, care învață mersul lumii în instituții ca Academia Frunze și altele, unde se stabilesc scenarii după scenarii”;
- „Occidentul nu era unit, mai ales Europa. Acest gigant fizic, acest pitic politic a cărui voce de castrat se face cu greu auzită este gata să cedeze tuturor șantajelor posibile și imaginabile, cum am avut ocazia să vedem în cele ce au urmat”.
Ca și în trecutul sovietic, guvernul rus se consideră încă o victimă a operațiunilor de informare occidentale pentru a-și submina sfera de influență. Autoritățile ruse văd impulsul Statelor Unite pentru transparență, democratizare și lupta împotriva corupției ca instrumente de subversiune. Nu trebuie să ne mirăm, clasa politică rusă sau sovietică a avut de pe vremea țarilor o mentalitate mongolă, de stăpâni absoluți. Absolutismul țarist a fost înlocuit de absolutismul comunist (bolșevic, iar apoi de absolutismul cleptocratico–KGB–ist).
Starea existentă în prezent se datorează mai ales faptului că statele occidentale au subestimat duplicitatea tipic asiatică a Rusiei. La fel cum au făcut și după 1945.
Rușii, cu viclenia, agresivitatea și cruzimea luată de la mongoli, au știut să speculeze mult mai bine slăbiciunile democrațiilor clasice. Nu trebuie să uităm că mongolii, înainte de orice invazie, trimiteau iscoade sub diferite acoperiri, cu luni sau chiar ani de zile înainte. Cam la fel făceau și romanii.
„Vorba multă nu e fără minciuni” – proverb românesc
„Minciuna umblă, dar nu înaintează” – proverb armean
„Adevărul din minciună nu se poate cunoaște doar atunci când mintea nu judecă” – proverb rusesc
„Limba te ajută să atingi ținta” – proverb rusesc
„Minciunea care se repetă devine deprindere” – A.C. Petrov
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
