Miracolele României: polițist de Frontieră cu vilă de 200 mp la Iași și cabană la Bicaz dintr-un salariu de 1.000 DE EURO

Data:

spot_img
* Mihai Pavel a luat o casă la Breazu cu 100.000 de euro, dar a împrumutat de la bănci 130.000 de euro
* Doar rata lunară e aproape cât tot salariul lui, fiind simplu agent la Vama Sculeni
* Pe malul Bicazului a construit o cabană cu 5 camere pe un teren de 1.500 mp
* A construit fără autorizație, a defrișat pădurea încălcând Codul Silvic și s-a așezat în zona de protecție a lacului: trei legi ignorate deodată
* Încă doi polițiști au construit la fel, lângă Mihai Pavel: putem avea toată încrederea în oamenii legii
* Polițistul de Frontieră cere pe cabană 125.000 de euro, având și ponton de 120 mp și barcă de 260 de cai
* Pavel și alți colegi au fost trimiși în judecată pentru mită la vamă, ajutând transfugii să treacă pe la Sculeni
* Deși șpaga de 5.000 de euro fusese recunoscută la interogatorii, în instanță și-au schimbat declarațiile și au fost achitați
* Averea lui Mihai Pavel nu poate fi justificată din salariu: împreună cu soția câștigă doar 1.200 euro/lună
Vila de la Breazu impresionează prin dimensiuni. În acte a costat 100.000 de euro, cu 500 mp de teren incluși

Cu salarii lunare nete cumulate de până în 6.000 de lei, familia Pavel deține proprietăți imobiliare impresionante: un apartament de 64 mp (2005), o casă la Breazu de 200 mp (2016), teren și o cabană de 84 mp pe malul lacului Bicaz, în județul Neamț.

El, Marius Mihai , este agent la Poliția de Frontieră Iași. Casa de vacanță a fost ridicată fără a avea autorizație de construire, cu încălcarea Codului Silvic, în zona de protecție a lacului.

Același Pavel a fost, în urmă cu 10 ani, protagonistul unui dosar penal, procurorii DIICOT acuzându-l de complicitate la trafic de migranți și luare de mită. A fost achitat. „Lipsa unor dovezi certe din care să rezulte fără dubiu implicarea”, au menționat judecătorii.

Vila albă de 200 mp poate fi cumpărată în România de un agent de poliție care câștigă lunar doar 1.000 de euro

Terenul – pe numele tatălui, cabana – fără autorizație
Domeniul de pe malul lacului Bicaz nu se regăsește în declarația de avere a agentului. Cabana pentru că nu există în acte, fiind realizată fără autorizație de construire. Iar terenul este pe numele tatălui său.

Casa de vacanță, pontonul și barca sunt acum scoase la vânzare. Prețul celor trei a fost fixat la 125.000 de euro. De tranzacție se ocupă un localnic pe nume Dragoș Mândru.

„Sunt 5 dormitoare, bucătărie, două băi, living, șemineu, saună, ciubăr, terasă mare cu tot ce trebuie, cu grătar. Suprafața e de 84 mp. Apă, curent. Apa e de la comună, de la Primărie. Este și fosă făcută. Acum vreau să bag și fibră optică. Casa e nouă, are un an și ceva de când a fost terminată. E făcută din lemn stratificat, izolată cu vată bazaltică de 10 cm și cu lambriu interior. Foarte frumos lucrată de niște meșteri din Harghita. Are 1.500 mp de teren”, a prezentat Mândru oferta către jurnalistul REPORTER DE IAȘI care a pretins că ar fi un potențial cumpărător.

Mihai Pavel are rata la casa din imagine aproape cât tot salariul său. Cu tot cu factura la gaz, îi depășește venitul lunar

Omul de legătură: „Casa e a lui Pavel”

Actele casei și identitatea proprietarului, două subiecte sensibile pentru Mândru.
REPORTER DE IAȘI: – Acte, totul e-n regulă?

Dragoș Mândru: – În afară de autorizația de construire. Aici nu are nimeni. Toți sunt acum, am demarat afacerea asta. De la Iași sunt 4 sau 5. În total, sunt 13 case. În zona asta.

– Și casa asta este tot a unui ieșean, Pavel?

– Eu răspund, cu mine se fac actele.

– Sunteți împuternicit?

– Absolut, absolut, la mine sunt cheile, eu fac totul.

– Am vorbit cu o doamnă, cu o vecină. Să nu greșesc, să nu confund, femeia mi-a zis că proprietar e cineva Pavel.

– Nu, nu. N-ați confundat nimic.

Cabana lui Mihai Pavel are 3 dormitoare, terasă, foișor cu grătar și ciubăr pentru relaxare

Are ponton de 120 mp și barcă de mare putere
La distanță de câteva zile, jurnalistul REPORTER DE IAȘI l-a sunat din nou pe Mândru, de această dată declinându-și adevărata identitate. Mândru a întors-o: „Casa e mea, eu o vând”.
Pe OLX, alături de descrierea casei sunt câteva cuvinte și despre ponton și barca oferite la pachet. „Ponton plutitor de 120 mp, cu 6 flotoare de 1,5 m diametru, utilat cu rulotă perfect funcțională, terasă, grătar”, este descrierea din anunțul de vânzare. Și barca cu motor de 260 CP care „arată și funcționează ca nouă!”.

Casa așa cum este prezentată în anunțul de vânzare, cu ponton de 120 mp și rulotă perfect funcțională

Cartierul de pe lac este construit ilegal

Despre casele de pe malul lacului, Gavril Lupu, primarul comunei Hangu, a spus că acestea au fost realizate fără autorizații de construire. Proprietarii au fost amendați, recent, cu câte 1.000 de lei fiecare.

Acesta a declarat că imobilele nu pot intra în legalitate pentru că sunt în zona de protecție a lacului, fiind, totodată, încălcat și Codul Silvic. Cabanele sunt în pâlcul de pădure dintre lac și șosea.

„Le-am propus parlamentarilor de Neamț să promoveze o lege prin care construcția de astfel de cabane, așa cum e și în Italia, Austria, în toată Europa, pe malul lacurilor, să fie permisă. Bineînțeles, cu respectarea legii, cu protecția pădurii și a malurilor lacului. Pentru comuna noastră ar însemna o dezvoltare turistică fantastică. Însă, până acum nu am reușit”, a explicat Lupu.

Anunțul prin care polițistul vinde cabana din Hangu cu 125.000 de euro

Agentul Mihai Pavel: „E a lui tata”. Localnicii îl contrazic
Contactat telefonic, agentul Mihai Marius Pavel a refuzat inițial să vorbească despre proprietățile din Neamț. „Cred că este o confuzie totală”, a afirmat acesta. „Sunt în recuperare, fac exerciții de kineto, am avut o operație la un genunchi”, a adăugat Pavel, după care a închis. Colegi din Poliția de Frontieră au confirmat că agentul se află de mai mult timp în concediu medical.
Ulterior, după discuția telefonică, REPORTER DE IAȘI i-a transmis lui Pavel, pe whatsapp, întrebări clare atât despre domeniul din comuna Hangu (Neamț) cât și despre vila din satul ieșean Breazu, comuna Rediu.

Polițistul a revenit și a făcut precizări despre cabana din Hangu. „Acolo au cumpărat teren părinții mei. Au dat 6.000 de lei în 2018. Apoi, terenul a fost concesionat lui Dragoș Mândru care a făcut casa sau cabana, ce e acolo. Eu nu știu ce e, n-am fost”, a zis Pavel.

Atât vecinii cât și cei care au vândut terenul l-au indicat pe Mihai Marius Pavel drept adevăratul proprietar al terenului si al casei de vacanță, acest fiind cunoscut drept „polițistul de la Iași”.

„El i-a adus pe ceilalți aici”, ne-a spus o localnică aflată în relații de prietenie cu polițistul. „S-au adus unii pe alții, sunt oameni de calitate, majoritatea din Iași, mai e un polițist de la Pașcani, sunt și profesori universitari printre ei”, a relatat femeia.

Și pe ponton se poate face o mică petrecere

Rata la bănci e 60% din salariu

În comuna limitrofă Iașului, Rediu, în satul Breazu, agentul Mihai Marius Pavel și soția sa Alexandra Alina au achiziționat, în 2016, o vilă dispusă pe trei niveluri (P+E+M). În declarația de avere, casa a fost notată cu 176 mp utili. În contractul de vânzare – cumpărare, suprafața utilă este de 200 mp.
Potrivit declarației de avere depusă vara trecută de polițist, cei doi au împrumutat în 2016 peste 573.000 lei, echivalentul a 125.000 euro la vremea respectivă. Sunt două credite, unul pe 30 de ani, celălalt pe 33 de ani. Casa din Breazu a costat, potrivit documentului citat, 450.000 de lei (100.000 euro).

Creditele înseamnă rate lunare mari raportate la salariile oficiale ale soților Pavel. Ca idee, calculatorul de rate al BRD arată că la o sumă de 573.000 de lei împrumutată acum pentru 30 de ani, rata lunară se cifrează la aproximativ 3.500 de lei.

Mihai Pavel vinde și o barcă de mare putere, odată cu cabana

Salariu: 5.500 lei cu tot cu sporuri

În schimb, la categoria „salarii”, cifrele sunt modeste. În declarațiile de avere din 2021 și 2020, Mihai Marius Pavel nu a menționat care este câștigul său salarial, prevalându-se de faptul că este „funcționar public cu statut special”.

O sursă din sistem a afirmat pentru REPORTER DE IAȘI că acesta are acum un salariu mediu net lunar de până în 5.500 de lei, cu tot cu sporuri. „Doar dacă beneficiază și de un salariu de excelență se poate ridica un pic peste 6.000 lei”, a menționat respectivul.

Iarna, lacul este secat în dreptul cabanelor de vacanță, dar vara, când barajul uzinează mai puțin, albia se umple de apă

Soția nu câștigă aproape deloc

Soția Alexandra Alina a trecut în declarația din 2020 că în anul anterior a înregistrat un venit total net de 3.780 lei ca „masterand” la Universitatea „Cuza”. Adică, o medie lunară netă de doar 315. Anul trecut, soția a notat venituri aferente lui 2020 de 4.200 lei ca inginer IT. Deci, o medie de doar 350 de lei lunar.

Soții Pavel au mai completat în declarație un venit cumulat de 20.160 lei (336 euro/lună), proveniți din închirierea apartamentului, probabil cel de 64 mp, dobândit în 2005.

Mihai Pavel a construit în buza lacului, în zona de protecție, și a tăiat copacii de pe 1.500 mp de teren, încălcând a doua oară legea. În plus, nu are autorizație de construcție, iar proprietatea nu apare în declarația de avere

Rețeaua de șpagă în care a fost inclus Mihai Pavel

Agentul Mihai Marius Pavel, alături de un coleg de serviciu, a fost acuzat de procurorii DIICOT că ar fi scos din țară, prin Sculeni, mai multe persoane care aveau interdicție de a părăsi România.

Faptele s-ar fi petrecut în 2005 – 2006. Astfel, Pavel s-ar fi întâlnit cu Florin Gigi Gavrilescu, patronul unei firme de transport, la o petrecere pe care secretara societății din Botoșani ar fi organizat-o. Secretară care este fina de cununie a polițistului Pavel.

Ulterior, patronul și polițiștii ar fi început colaborarea. „Pentru a permite ieșirea din țară a învinuiților VR, CCG, NP, NS, UE și BFV, care nu aveau permisiunea de a ieși din România, deoarece depășiseră termenul legal de ședere pe teritoriul unui stat din spațiul Schengen, inculpatul Pavel Mihai Marius a pretins și primit de la inculpatul Gavrilescu Florin Gigi, în mai multe rânduri, diferite sume de bani, în total o sumă cuprinsă între 5.000 și 6.000 euro.

Inculpatul Pavel Mihai Marius nu a primit sumele de bani direct de la inculpatul Gavrilescu Florin Gigi, astfel că (…) se deplasa la sediul firmei de transport al cărui administrator era acesta și lua banii, lăsați pentru el, de la numita GR, secretara firmei.

De asemenea, pentru a nu exista probe ale faptelor comise, inculpații Pavel Mihai Marius și Alupoaei Sorin Florin (celălalt agent – n.r.) nu au verificat în baza de date a poliției de frontieră pe numiții (persoanele cu interdicție – n.r.) și nu i-au înregistrat în sistemul informatic al poliției de frontieră, ca fiind ieșiți din România, iar pe pașapoartele acestora au aplicat ștampilele de ieșire, în așa fel încât să nu se imprime codul ștampilei de trafic, pentru a nu se putea identifica agentul de poliție de frontieră care a permis ieșirea ilegală din România a migranților.

Toate aceste susțineri sunt preluate cu lux de amănunte din denunțul formulat de inculpatul Gavrilescu Florin Gigi”, au susținut procurorii.

Martorul principal și-a schimbat declarația

La proces, răsturnare de situație: „Inculpatul Gavrilescu Florin Gigi, audiat la instanță, a declarat că declarațiile date în cursul urmăririi penale, atât cea olografă, cât și cea scrisă de anchetator, i-au fost dictate, iar el le-a semnat sub amenințarea că va fi arestat  30 zile”. Așadar, Gavrilescu a retractat declarațiile inițiale. „Din probele administrate nu rezultă fără dubiu implicarea inculpaților”, a reținut instanța. Iar cei doi polițiști de frontieră au fost achitați, titrează ancheta REPORTERIS.RO.

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.
1 COMENTARIU
  1. Buna dimineata,
    O scurta completare din partea mea, Alupoaei Sorin Florin, 3 Instante (inclusiv Inalta Curte de Casatie si Justitie) m-au declarat nevinovat cu motivarea „fapta nu existā“, deci , nu cred ca are rost sa se aminteasca. Va iubesc pe toti si va salut-)))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Constructorul WeBuild a blocat Drumul Expres Brăila-Focșani, la final de licitație | De Brăila

Compania italiană WeBuild a blocat proiectul Drumului Expres Brăila-Focșani,...