Mircea Cărtărescu începe turneul de lansare a romanului “Theodoros” în Spania

Data:

spot_img

Mircea Cărtărescu se află, în perioada 6 – 11 noiembrie 2024, într-un turneu de promovare a romanului său “Theodoros” la Madrid, Salamanca, Santiago de Compostela şi A Coruna, a anunțat miercuri Institutul Cultural Român.

„Theodoros”, o adevărată „desfătare literară”, a apărut la Editura Impedimenta, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul TPS – Translation and Publication Support derulat de Centrul Naţional al Cărţii. De asemenea, Mircea Cărtărescu va participa şi în calitate de invitat la Festivalul de Literatură Ene, un eveniment literar anual care transformă capitala Spaniei într-un epicentru al creativităţii, al pasiunii pentru literatură, reunind peste 100 de scriitori şi editori în cele mai importantre instituţii de cultură.

Evenimentele sunt organizate de Institutul Cultural Român de la Madrid, Editura Impedimenta, Festivalul de Literatură Ene – La Fabrica, Fundaţia Contemporană şi Casa Europa, Librăriile Rafael Alberti, Letras Corsarias, Follas Novas şi Moito Conto, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Citește și: E bun Trump pentru România? Care e pericolul? | Deutsche Welle

Programul de lansare a romanului „Theodoros”

Miercuri, 6 noiembrie

ora 19:00, Madrid – Prezentarea romanului „Theodoros” la librăria Rafael Alberti, una dintre librăriile legendare ale oraşului Madrid care anul viitor împlineşte 50 de ani (C. del Tutor, 57, 28008 Madrid).

Participanţi: Mircea Cărtărescu, Marian Ochoa de Eribe, traducătoarea romanului, şi Toni Iturbe, jurnalist, scriitor şi profesor la Universitatea Autonomă de la Madrid.

Joi, 7 noiembrie

ora 19:30, Salamanca – Prezentarea romanului „Theodoros” la librăria Letras Corsarias (C. Rector Lucena, 1, 37002, Salamanca), un punct de referinţă pentru orice cititor care locuieşte sau trece prin Salamanca, premiată cu Premiul Naţional pentru Promovarea Lecturii în 2016.

Participanţi: Mircea Cărtărescu, Marian Ochoa de Eribe, traducătoarea romanului, şi Domingo Hernandez, doctor în filosofie, profesor de estetică şi teoria artei la Universitatea din Salamanca.

Vineri, 8 noiembrie

ora 19:00, Santiago de Compostela – Prezentarea romanului „Theodoros” la librăria Follas Novas (R. de Montero Rios, 37, 15701 Santiago de Compostela), una dintre bijuteriile acestui loc cunoscută ca leagănul literaturii de la Santiago.

Participanţi: Mircea Cărtărescu, Marian Ochoa de Eribe şi Juan Tallon, scriitor şi jurnalist.

Sâmbătă, 9 noiembrie

ora 19:00, A Coruna – Prezentarea romanului „Theodoros” la librăria Moito Conto (R. San Andres, 35, 15003 A Coruna), un epicentru al scenei culturale care se află în centrul istoric al oraşului.

Participanţi: Mircea Cărtărescu, Marian Ochoa de Eribe şi Andres Seoane, redactor de carte la La Lectira şi la secţiunea culturală El Mundo.

Luni, 11 noiembrie

ora 19:00, Madrid – Mircea Cărtărescu în dialog cu Jorje Volpi, scriitor mexican, câştigătorul celei de-a V-a ediţii a Premiului Planeta-Casa de America, ale cărui romane au fost traduse în 30 de limbi, la Casa America (Plaza Cibeles, s/n, Salamanca, 28014 Madrid).

Romanul „Theodoros”, „un atlas al istoriei secolului al XIX-lea”, ne deschide un portal prin care intrăm într-o lume absolut fascinantă şi plină de poveşti de dragoste încântătoare, aventuri palpitante, bătălii monstruoase şi rituri sacre, fabulaţii şi personaje reale, poposind în Valahia, Arhipelagul grec, Etiopia şi Iudeea din vremea împăratului Solomon.

Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, distins cu numeroase premii internaţionale pentru literatură: Premiul de carte de la Leipzig pentru cooperare europeană (2015), Premiul Statului Austriac pentru literatură europeană (2015), Premiul Thomas Mann (2018), Premiul Formentor (2018), Premiul FIL pentru limbile romanice (2022) şi Premiul Literar de la Dublin (2024).

Citește și: De ce nu pot fi criticați judecătorii din CSM de colegii magistrați. Cazul Costică Ciocan

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Cu Cartile Pe Fata / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related