Mircea Geoană a declarat că o susține pe Elena Lasconi în turul II al alegerilor prezidențiale

Data:

spot_img

Mircea Geoană a declarat că o susține pe Elena Lasconi în turul II al alegerilor prezidențiale, fiind „singurul candidat pro-UE şi pro-NATO rămas în această competiţie”.

În declarația sa de presă, Mircea Geoană a atras atenția asupra contextului politic prezent, considerând că țara noastră se află „în cel mai complicat moment al istoriei sale post-decembriste”, fiind „un moment de cumpănă, un moment periculos”, a declarat fostul secretar general adjunct al NATO, potrivit Agerpres.

Citește și: În ce țări a fost interzis TikTok, aplicația folosită de prorusul Călin Georgescu pentru a câștiga președinția

„O nouă generaţie de lideri reformişti şi credibili”

„Frustrarea publicului după 10 ani de regim Iohannis şi de lideri obedienţi şi mediocri a reprezentat principalul factor al votului, sancţiune pe care românii au adresat-o sistemului osificat de partide tradiţionale, faţă de degradarea serviciilor publice şi, da, faţă de corupţie, incompetenţă şi nepotism, faţă de aroganţa celor care nu au reuşit să aducă bunăstare pentru toţii românii.

Sper ca acest mesaj extrem de direct să aibă efecte la partidele tradiţionale. La PNL a început, sper să urmeze şi la PSD cu o nouă generaţie de lideri reformişti şi credibili la conducerea acestui partid”, a susţinut Geoană, confrom Agerpres.

Citește și: Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related