Deputata PSD de Constanța Mirela Matichescu, aflată la primul mandat și membră în Comisia parlamentară pentru cercetarea corupției, a fost trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupție, potrivit Info Sud-Est.
Mirela Matichescu a fost trimisă în judecată de Direcția Națională Anticorupție, dosarul fiind înregistrat pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În proces, Consiliul Județean Constanța s-a constituit parte civilă.
Citește și: Donald Trump l-ar fi încurajat pe Viktor Orban ca Ungaria să părăsească UE
Matichescu, manager al Organizației de Management al Destinației Mamaia Nord, este urmărită penal într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu. Conform procurorilor DNA, citați de Dobrogea Live, „prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către funcționari din cadrul Consiliului Județean Constanța, responsabili de procedura selecției publice de proiecte și atribuirea de finanțări nerambursabile pentru activități sportive, având concursul Președintelui Asociației Județene de Fotbal Constanța, ar fi fost stabilită în mod nelegal, discriminatoriu și în absența unui sistem concurențial, eligibilitatea Asociației Sportive Club Sportiv Farul Constanța, fapt care ar fi condus, în 2018, la încheierea a unui contract de finanțare nerambursabilă pentru activitate sportivă cu această asociație”.
Din Comisia parlamentară pentru cercetarea corupției face parte și Gigi Becali, condamnat definitiv în 2013 pentru dare de mită în dosarul „Valiza”. În 2023, Becali a scăpat de un alt dosar de fraudă electorală, din cauza prescrierii faptelor, potrivit Info Sud-Est.
Mirela Matichescu este o apropiată a fostului ministru de Finanțe Eugen Teodorovici și a actualului vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru controlul SIE, Felix Stroe, cel care a susținut candidatura ei pe listele eligibile ale partidului la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Facebook / Matichescu Mirela)