Mită pentru decizii de pensionare în Sibiu. Percheziții la Casa Județeană de Pensii

Data:

spot_img

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au efectuat, miercuri, percheziţii într-un dosar care vizează fapte de corupţie în legătură cu emiterea unor decizii de pensionare, fiind vizaţi angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, descinderile au loc la şase adrese de pe raza localităţilor Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu, şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu.

„Percheziţiile au fost dispuse în legătură cu săvârşirea unor fapte de corupţie de către un funcţionar public din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu, precum şi de către un agent de pază al acestei instituţii. În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale faţă de cei doi funcţionari, precum şi faţă de alte de 38 de persoane, având calitatea de complici ai acestora sau de mituitori ori cumpărători de influenţă, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă, precum şi pentru infracţiuni de complicitate la luare de mită şi trafic de influenţă”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Citește și: Analiză: Rețeta prin care Călin Georgescu a câștigat Turul 1 al prezidențialelor din România

Potrivit procurorilor, în perioada iunie 2024-ianuarie 2025, funcţionarul public a primit foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuţiile sale de serviciu, referitoare la emiterea deciziei de pensionare sau la calculul vechimii în muncă, reţinându-se în sarcina acestuia 10 infracţiuni de luare de mită.

„De asemenea, faţă de agentul de pază s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale pentru comiterea a 37 de infracţiuni de complicitate la luare de mită şi trafic de influenţă, acesta intermediind primirea mitei de către funcţionarul public sau pretinzând foloase materiale în nume propriu, în condiţiile în care lăsa să se înţeleagă că are o anumită influenţă pe lângă funcţionarii publici ai instituţiei şi îi poate determina pe aceştia să îi favorizeze pe cumpărătorii de influenţă. Foloasele materiale pretinse şi primite de cei doi constau în sume de bani cuprinse între 100 şi 600 lei, precum şi în produse alimentare”, se rataă în comunicatul Parchetului.

În cursul zilei de miercuri vor avea loc audieri în acest dosar ca urmare a punerii în executare a 17 mandate de aducere emise de procuror.

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, Hunedoara şi Alba, având şi suportul tehnic al IGPR Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea beneficiază şi de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu.

Citește și: Ion Iliescu și Petre Roman, inculpați în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Radu Tuta / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related