Mitropolitul Olteniei: „După această vaccinare, lucrurile vor fi altfel…Nicio boală nu poate birui omul”

Data:

spot_img

Mitropolia Olteniei nu a fost nici ea ferită de virusul ucigaș SARS-COV-2, mulți preoți au fost infectați, dar ei au depășit momentul și acum s-au reîntors în mijlocul enoriașilor.

Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei, susține că nu doar preoții s-au îmbolnăvit, ci și doctorii.

Rugăciunea este foarte importantă și niciodată nu a fost în carantină și asta pentru că te poți ruga oriunde. Însă, știința își spune mereu cuvântul. În legătură cu vaccinul împotriva Covid – 19, ÎPS Irineu spune că se vor rezolva foarte multe lucruri, iar preoții s-au rugat la Bunul Dumnezeu, ca “oamenii de știință să primească luminare și să realizeze un vaccin, pentru ca lumea să poată scăpa mai ușor de această pandemie”.

În ceea ce privește campania de vaccinare, biserica va fi lângă Armată. “În mod sigur, noi vom fi alături de tot ceea ce este bine în țara noastră”, a spus Mitropilitul Olteniei, ÎPS Irineu. 

Naşterea Domnului, sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau la 7 ianuarie (după calendarul iulian), face parte din cele 12 sărbători domneşti ale Bisericii Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.

Cum ne găsește această mare sărbătoare? Mă refer la perioada prin care trecem, fiind una destul de gravă….și pentru credincioși, dar și pentru preoți.

Sărbătoarea Mântuitorului Iisus Hristos a fost și rămâne momentul cel mai înălțător din viața omului, pentru că așa cum știm din învățătura noastră de credință, venirea Fiului lui Dumnezeu este momentul cel mai tainic, dar  în același timp deosebit de important din istoria lumii.

El marchează începutul unei alte vieți, în sensul că, noi suntem cercetați de Dumnezeu, prin însăși fiul său și suntem cuprinși în iubirea sa, în așa fel încât el este “Dumnezeu cu noi”. S-a născut într-un loc cu adevărat smerit. Sărbătoarea este așadar, a tuturor oamenilor, și a celor bogați și a celor săraci, și a celor sănătoși, dar și a celor bolnavi, pentru că ea se adresează și trupului și sufletului.

Sufletului pentru că ne-a dat speranță ca să ne reunim iarăși și ne-a dat încredere ca tot ceea  este în lumea asta, el le va birui, așa cum ne-a spus : Îndrăzniți, eu am biruit lumea !. Născându-se în Betleem, Dumnezeu a făcut legătura dintre cer și pământ, cele cerești și cele pământești se împreună și preamăresc pe Dumnezeu, îngerii cântă împreună cu oamenii, păstorii vin și vestesc Nașterea Domnului Hristos.

Magii, care reprezintă înțelepciunea, știință, cunoaștere, vin și aduc daruri pruncului nou născut și toată creația se bucură. Și de asta bucuria Domnului Iisus Hristos este o bucurie întreagă, de la cer și până la pământ, a tuturor oamenilor. Această bucurie îți dă speranță.

Spuneați dumneavoastră într-un alt interviu că „Rugăciunea nu este în carantină”. Și așa este, te poți ruga oriunde, important este să o faci. Suntem la aproape un an de zile de când a venit peste noi această pandemie, cum resimt preoții această situație? Au existat îmbolnăviri și în rândul lor?

În primul rând, suferințele sunt și rămân în lume. Plata păcatului este suferința, iar dacă noi greșim, în mod sigur și suferim. Această pandemie este îngăduită de Dumnezeu, pentru că oamenii, în mare parte, nu au știut să prețuiască  libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu.

Iar dacă noi greșim, se abat asupra noastră multe rele și multă suferință. Această suferință este generalizată, a devenit o pandemie. Însă, Dumnezeu niciodată nu ne-a uitat. Nu poate să uite mama copilul ei. Toți suferim când este o molimă de acest gen, toți participăm la ea, nimeni nu este pus la adăpost și chiar dacă nu am suferi, ne întristează faptul că lângă noi sunt oameni care suferă, care mor.

Este o durere pe care o suferim ca și organism, pentru că Biserica este trupul tainic al Domnului și în biserică suntem cu toții compătimitori, unii cu alții. Biserica este foarte importantă în aceste momente, pentru că noi cerem ajutor Domnului prin rugăciune, ca el să șteargă greșelile noastră și să se împace cu noi.

Când rugăciunea își atinge scopul ei, atunci omul primește de la Dumnezeu și trece cu ușurință peste greutățile vieții. Nicio boală nu poate birui omul. Mântuitorul Iisus Hristos suferă cu cel care este în boală și necaz pentru că el a preluat suferințele noastre.

Dacă cerem ajutorul lui Dumnezeu, el ne ajută și ne scoate din această durere. Și doctorii sunt oameni și ei s-au îmbolnăvit, unii chiar au murit. Doctorul cel mare care nu se molipsește de boala noastră e doar Dumnezeu.

Și preoții au fost și ei bolnavi, au avut probleme, iar în Arhiepiscopia Craiovei, din fericire, niciun preot nu a murit. Nu este neapărat o bucurie personală, ci este o bucurie a tuturor și vrem ca această bucurie să fie în fiecare casă unde s-a abătut această pandemie.  

Momentan, bisericile sunt toate goale, dar sperăm că de la anul situația să se schimbe. Deja se vorbește de un vaccin. Credeți că vaccinul ne va reda viața de dinainte? 

Bisericile nu sunt goale, cei care doresc să vină la biserică, pot să vină oricând. Aici, oamenii nu se îmbolnăvesc, mai ales dacă vin cu credință și cu dragoste, Mântuitorul îi apără de toată suferința. Este adevărat că știința își spune cuvântul.

Și noi ne-am rugat la Bunul Dumnezeu, ca oamenii de știință să primească luminare și să realizeze un vaccin, pentru ca oamenii să poată scăpa mai ușor de această pandemie.  Evident că se vor realiza multe prin acest vaccin și noi ne rugăm acum să nu aibă reacții adverse, pentru că știm că orice vaccin are și o componentă pozitivă, dar și una negative.

După această vaccinare, lucrurile vor fi altfel, nu aș putea să spun că viața își va relua chiar cursul de dinainte, dar, în mod sigur, va fi o viață nouă, conștientă și oamenii se vor bucura în libertate, dar libertate în bine, nu în rău. 

Nădăjduiesc că viața oamenilor o să fie mai apropiată de Dumnezeu, de sursa de existență, iar dacă am trecut prin aceste greutăți, ar trebui să și învățăm ceva, numai așa am putea să profităm de această nenorocire.

Să-l iubim pe Dumnezeu mai mult, să ne ferim de răutate, de invidie, de mândrie, și de alte, alte, păcate, care au afectat omenirea mai mult decât  o pandemie ca cea de astăzi. Sperăm, ca această pandemie morală să se diminueze cât mai mult. Cel care se vaccinează și cu credință, nu va avea de regretat absolut nimic. 

În momentele de cumpără, țara s-a sprijinit pe doi piloni: Armata și Biserica. Acum, campania asta de vaccinare, va fi la fel? Înțeleg că Armata va fi support Covid 19. Biserica va sprijini și ea această campanie de vaccinare? Și dacă da. Cum?

În mod sigur că noi vom fi alături de tot ceea ce este bine în țara noastră. Pentru noi, credincioșii sunt ținta vieții voastre. Mântuitorul Iisus Hristos ne-a trimis ca să vindecăm toată boala și toată  neputința. Prin acest har pe care ni l-a dat Mântuitorul, noi intrăm în legătură cu toți cei care fac binele, cu toți factorii de bine.

Evident că Armata nu este o instituție în afara bisericii, nici nu se suprapune cu biserica, dar nu este nici în afara ei. Credincioșii din Armată sunt enoriașii noștri. Ei sunt cei care vin la biserică și se roagă lui Dumnezeu și Biserica este ocrotitoarea tuturor, ca o mamă a tuturor credincioșilor ei.

Dacă ei au în lucrarea lor, în preocuparea lor să facă binele și noi vom fi alături de bine, pentru că binele este al credincioșilor, binele este al nostru. Și binele este dat de Dumnezeu. Da, ne vom pune în slujba enoriașilor, în slujba credincioșilor, și vom fi permanent alături de ei, vom sprijini cu tot ce vom putea și vom fi permanent alături de Armată.

Nu știu în acest moment cum ne vom organiza, vom decide atunci, dar o vom face. Lucrul important este ca noi să participăm la binele și la viața credincioșilor pentru că ei sunt confrații noștri. Și Dumnezeu iubește toți oamenii. 

Despre platforma e-learning care ajută profesorii de Religie să intre în dialog cu elevii, cu enoriașii, ce ne puteți spune? Știu că este prima din țară realizată. Și mai știu că este și sub patronajul Mitropoliei? 

Pentru a veni în ajutorul elevilor și al profesorilor, încă din luna iunie, un grup de profesori, în frunte cu doamna Carmen Oprea și apoi cu reprezentanții Departamentului nostru de învățământ de aici, de la Arhiepiscopie, ne-am așezat la lucru pentru a realiza o platformă de învățământ, platformă în care să introducem toate documentele necesare, adică, regulamentele, cărțile, programele analitice.

Apoi au fost introduse lecțiile pe care le-au făcut grupurile de profesori de la clasa I până la clasa a XII-a. Toate aceste acțiuni au fost organizate cu binecuvântarea noastră și cu participarea efectivă a mea. Așa se face că este prima platformă de acest gen din țară. Aici, profesorul de religie găsește lecția, aici profesorul de religie găsește manualul, aici elevul și profesorul găsește o bibliotecă online cu cărțile pe care vor să le citească și să le studieze.

Foarte multe persoane din cadrul învățământului și nu numai, au fost fericite să găsească această platformă și de aici să se inspire pt activitatea lor practică. Era necesar și am considerat că este binevenită această acțiune și noi am încurajat-o cu multă căldură și interes.

Platforma a fost extinsă și la școlile teologice, la  seminarii, la liceele teologice și pentru acest lucru noi i-am felicitat pe toți pe cei care au lucrat pentru ca lecția de religie să fie promovată.   

Sunt enoriașii, fie ei copii, fie ei adulți, mai speriați? Cum credeți că vom ieși din această încercare?    

În primul rând, prin credință și rugăciune. Teama, frica sunt normale pentru om, dar nu trebuie să ne stăpânească. Cel care e pătruns de această teamă și aceasta persistă în mintea și în sufletul unui astfel de om, dă în panică și nu e bine.

Trebuie să scoatem frica și panica din viața noastră pentru că nu ajută la nimic. Trebuie să-l rugăm pe îngerul păzitor al nostru să nu ne lase pradă unor astfel de gânduri. Dacă ne facem sfânta cruce când avem această frică în interiorul nostru, nu vom mai avea nici teamă, nici frică. Trebuie să-i cerem ajutorul Domnului.

Să nu lăsăm să ne copleșească frica și teama, ci din contră, trebuie să avem iubire și credință. Nu suntem singuri. Dacă realizăm că nu suntem singuri, în mod sigur, nu vom putea niciodată să fim biruiți de astfel de încercări ale vieții. 

Este omenirea mai vulnerabilă după această încercare şi ce ar trebui să învăţăm din toată această experienţă de-a dreptul tragică?

În primul rând, după cum ne spune și Sfânta Scriptură, răbdarea întărește. Ajutorul lui Dumnezeu se arată acolo unde slăbiciunile noastre nu mai au niciun cuvânt de spus. Dacă noi suntem încercați de aceste lucruri, noi avem de la bunul Dumnezeu puterea ca să le și trecem. Prin rugăciune noi învățăm multe lucruri. Iar condiția este să-i iertăm pe cei care ne-au supărat.

Noi trebuie să ne luăm puterea de la Dumnezeu. Trebuie să ne întoarcem la biserică, aici îl vom întâlni pe Mântuitorul Hristos, doctorul sufletelor noastre. Dacă vom învăța din această experiență, că cel mai important lucru este sănătatea, în mod sigur, trebuie să asociem sănătatea de Dumnezeu.

Faptul că noi nu ne-am îmbolnăvit sau ne-am îmbolnăvit și ne-am vindecat, asta înseamnă că Dumnezeu a vrut să trăim. Oamenii au fost luați prin surprindere de acest virus, ca și cum ar fi fost la începutul lumii. nu au știut cum se manifestă acest virus, nu au știut cum să-l trateze, au învățat din mers și mulți din frații noștri au sfârșit prin moarte.

Trebuie să fim mai buni, mai iertători, mai apropiați de Dumnezeu, că el sigur ne poate vindeca. Mântuitorul Hristos ne va conduce pe calea mântuirii. Să-l lăsăm să vină și în interiorul nostrum. Doar așa vom putea birui orice suferință. Dorim tuturor un Crăciun binecuvântat și fericit tuturor!


Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului
“COVID-19 FactsNotFake -The Emergency Newsroom. Infodemic Lie Detector”, un proiect Freedom House Romania, în parteneriat cu Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina și Agenția de Știri Basilica, finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a Ambasadei Marii Britanii. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Marga Bulugean
Marga Bulugean
Marga Bulugean este redactor-șef la cotidianul regional “Cuvântul Libertății” din Craiova. A fost redactor, șef de departament, redactor-șef adjunct. Am avut în directa responsabilitate domeniul “Social”, dar și instituțiile județene și locale implicate în domeniul sănătății. În prezent, este responsabilă de coordonarea redacției, de identificarea de noi subiecte, editarea știrilor, reportajelor și interviurilor, precum și de coordonarea studenților de la Jurnalism care fac practică și internship-uri la ziarul Cuvântul Libertății. A făcut parte timp de patru ani din redacția grupului de presă Curentul-Monitorul, unde a fost reporter și redactor, domeniul fiind tot domeniul “Social”. Are dublă licență, în inginerie și filologie la Universitatea din Craiova și un master în Managementul Instituțiilor Publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...