Dacă partidele pro-europene, pro-atlantiste nu se vor coaliza în jurul unui singur candidat, probabilitatea ca, după alegerile prezidenţiale din luna mai, să ajungă la Cotroceni un „suveranist” – de fapt, un politician care, într-o formă sau alta, la vedere sau mai ferit, face jocurile Rusiei – este foarte mare.
În mod previzibil, urmează o campanie electorală contondentă (perioada preelectorală conturându-se la fel), în care politicienii din zona pro-europeană (PNL, PSD, USR) vor lansa atacuri unii împotriva altora, pentru că toţi ţintesc acelaşi electorat. Niciun partid nu va viza un alt electorat, provenit din zona „suveranistă”, pentru că nu va avea timp să-l câştige de partea sa (cu atât mai mult cu cât o mare parte a acestuia este deja fanatizat, ceea ce s-a văzut limpede la mişcările de stradă din ultima vreme), aşadar nu va avea nici interes să genereze mesaje împotriva candidaţilor „suveranişti”, deşi dinspre zona aceasta pândeşte pericolul. Unul imens. Suplimentar, USR vine şi cu mesaje anti-sistem virulente, atacând în permanenţă instituţii ale statului, surprinzător la unison cu AUR, radicalizându-şi propriul electorat.
Pe lângă divizarea interpartinică în zona politică pro-europeană, pro-atlantistă, există o divizare intrapartinică. Se observă şi la PSD – unde tabăra ultranaţionalistă, o parte provenită din România Mare, nu se simte reprezentată de Marcel Ciolacu, lider care a impus, cel puţin la nivel de discurs de la vârful partidului, o linie pro-europeană, pro-atlantistă.
Divizări în interiorul PSD, PNL și USR
Să ne amintim de discursul public al conducerii PSD. De cel din epoca Ponta, când voci ale PSD dădeau semne că intenţionează să devieze România de la linia strategică euro-atlantică spre est. La fel, de discursul din epoca Dragnea, care virase puternic înspre suveranism și populism eurosceptic. Există o parte de electorat care mai degrabă votează un ultranaţionalist, un extremist decât un pro-occidental.
E posibil ca o parte din această facţiune să nu-i fi dat votul nici propriului candidat, lui Marcel Ciolacu, în primul tur al prezidenţialelor, din noiembrie 2024, scorul pe care l-a obţinut, ca reprezentant al celui mai mare partid din România, fiind grăitor în acest sens. Se observă o divizare intrapartinică şi la PNL, generată, pe de o parte, de schimbarea conducerii şi reaşezarea centrilor de putere, iar pe de alta, de desemnarea lui Crin Antonescu drept candidat la prezidenţiale. Aripa ex-PD ajunsă în PNL e posbil să nu agreeze această propunere, să fi rămas cu resentimente din vara lui 2012.
Citește și: Cum s-a transformat un castel ruină într-un Castel Viu. Experimentul Posmuș
Atunci, Crin Antonescu – cel care, din ambiție personală, împinsese PNL în USL, toxica alianță care, în lupta cu Traian Băsescu, s-a dedat chiar la o încercare de demitere a președintelui, ce luase forma unei tentative de lovitură de stat – fusese tras pe sfoară, înțelegerea ca USL să-l susțină în cursa pentru Cotroceni dovedindu-se o promisiune falsă a social-democraților conduși de Victor Ponta și a PC-ului dirijat de Dan Voiculescu. PNL a tras ani de zile ponoasele electorale ale acelei decizii. O divizare în interiorul partidului se observă şi la USR, mai acut în perioada aceasta, după ce nu s-a ajuns la un consens în privinţa numelui candidatului pentru prezidenţiale: o tabără îl vrea pe Nicuşor Dan, fondator al partidului, o alta – pe Elena Lasconi.
Continuarea în Puterea a Cincea
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: Inquam Photos / George Călin)
