joi, 2 decembrie 2021
AcasăNewsletterMoartea unui erou: Simion Gârlea a plecat dintre noi, luând cu el...

Moartea unui erou: Simion Gârlea a plecat dintre noi, luând cu el amintirea a peste 2000 de zile sub arme

Simion Gârlea a fost un erou prin definiție. A parcurs 1000 de kilometri pe jos, timp de patru luni, pentru a se întoarce acasă și a petrecut peste 2000 de zile sub arme în cel de-al Doilea Război Mondial. Viața de după război și-a trăit-o frumos, în casa lui din localitatea teleormăneană Măgura, fiind foarte fericit de fiecare dată când oamenii îl vizitau și îl întrebau despre experiențele lui de pe front. Și toți plecau uimiți, cu inima parcă mai mare și cu gândurile limpezi… Dar a venit și timpul lui Simion Gârlea să plece, luând cu el toate acele amintiri…

Simion Gârlea avea zeci de caiete în care își scria amintirile. Pe front a avut în grijă arhiva, cifrurile secrete și mașina de descifrat Enigma, astfel că nivelul lui de răspundere a fost întotdeauna mai mare decât al altor soldați. De o inteligență absolut fantastică, Simion Gârlea făcea tot timpul calcule, mai ales în ultima parte a vieții lui, pentru că asta îi antrena creierul. Ținea întotdeauna evidența zilelor, nu a anilor și asta îl ajuta să aibă mereu reperele clare pentru a se orienta cu dibăcie atât în trecut, cât și în prezent.

„Eu nu țin o evidență a anilor, țin o evidență a zilelor. De exemplu, de la nașterea mea și până astăzi, e 9 noiembrie, am împlinit 35.905 zile. Am carnete în care am scris în fiecare zi, din 1940. Când am plecat pe front, am început să notez în caiet și am scris în fiecare zi. Eu am plecat militar și am ajuns la Constanța, miercuri, 22 noiembrie 1940. Am făcut acolo perioada de instrucție. Într-o zi de vineri, am auzit la radio că s-a cedat Basarabia. Eu sunt basarabean. Toată familia mea a rămas acolo, iar eu eram singur. Am întâlnit două fete, Safca și Ștefania. Ele au avut o comportare neprețuită, încât, drept să vă spun, parcă mi-au șters și lacrimile. Am și acum pozele lor.

Am plecat pe front, duminică, 6 septembrie 1942. Din Constanța, am plecat pe font, în Rusia. Am plecat cu căruțele, cu caii. O lună de zile am mers. Am ajuns la Cotul Donului. (…) Pe 10 octombrie, a căzut în liniile noastre un ostaș și ne-a spus că Stalin, în ziua de 18 octombrie 1942, va declanșa un atac grozav. În ziua aceea, s-au aprins, ca un fulger, toate armele, tunurile și o mașină Katiușa, ale rușilor. A fost greu de noi. Era iarnă, frig. Era luna asta și eu nu pot să o uit. Sâmbătă, 21 noiembrie, ne-am retras din tranșee. Ostașilor din linia întâi li se vedeau doar dinții albi. Atunci a început calvarul nostru în Rusia. La sfârșitul lunii, după lupte grozave, eram într-un sătuc, la doi bătrâni, care aveau în grijă un copil mic. Eram trei ostași care stăteam acolo. Aveau puțin lapte de la o căpriță și-l puneau pe plită să fiarbă. Pâine nu aveau. Luau cartofii, îi spălau bine, coaja o tocau și o amestecau cu tărâțe și făceau turtișoare și le coceau pe plită. Pe 5 ianuarie 1943, am plecat din sătucul ăla. Ne-am grupat vreo 20 de ostași români și am plecat în marșul către România. Pe jos. Am mers lunile ianuarie, februarie, martie, iar la 30 aprilie am ajuns pe malul Nistrului. Era duminică și era Paștele. Când am ajuns, am sărutat pământul”, povestea eroul Simion Gârlea.

Viața de după război i-a fost, în mare parte, tihnită. A scris două cărți „Din viața unui basarabean” și ”Călimara cu sânge” și s-a întâlnit constant cu tineri care își doreau să-și cunoască mai bine țara și să-și dezvolte sentimentul de patriotism. I-a reușit. Toți cei care l-au vizitat vor păstra amintirea neștearsă a eroului cald și apropiat, care descria războiul mai viu decât orice film documentar. Eforturile sale, vitejia dovedită și curajul de a înfrunta inamicul înarmat total au fost răsplătite de autoritățile Teleormanului prin distincția de cetățean de onoare al municipiului Alexandria și al comunei Vitănești. Atât.

Cel mai profund sentiment de amărăciune, însă, l-a însoțit mai ales în ultimii ani ai vieții lui, pentru că atunci i se făcuse mai cu seamă dor de Basarabia. Iar dorința lui cea mai fierbinte era să mai ajungă o dată la el acasă, în Răspopeni. N-a reușit, așa că a plecat, luând cu el acest dor uriaș de plaiurile natale.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE