Modul de implementare a proiectului Linia Verde, prezentat de ADR Nord-Vest ca „proiectul de succes de la Bistrița”, ar putea avea consecințe nefaste

Data:

spot_img

Administrația bistrițeană liberală vrea să facă „o românească” din proiectul Linia Verde, proiect de mobilitate urbană, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR). Practic, Uniunea Europeană acordă 10 milioane de euro ca să renunțăm la parcările de pe traseul Linia Verde, iar Primăria municipiului Bistrița face alte parcări în zonele centrale aglomerate de autoturisme. Obiectivul general al proiectului finanțat de UE (eliminarea autoturismelor din centrul orașului) este în pericol de neîndeplinire ca urmare a măsurilor inițiate de actuala administrație (construcția de parcări noi).

Pentru administrația locală din Bistrița nu contează principiile ecologiste care guvernează societățile moderne. Ce contează mai mult sunt eventualele voturi pe care le-ar pierde din cauza dispariției locurilor de parcare (3.000 de locuri, deci tot atâtea voturi, nu?). La un calcul simplu, actualul primar a obținut la alegerile locale de anul trecut undeva la 11.000 de voturi, pe locul al doilea a fost contra-candidatul lui cu 7.000 de voturi, iar unicul candidat din zona de ecologie a avut 1.381 de voturi. Deci parcările contează, nu ecologia!

Bistrița ar putea trece în rândul orașelor moderne din Europa după ce contractul pentru Linia Verde a fost semnat și desemnat eligibil pentru o finanțare europeană consistentă, de 10 milioane de euro, respectiv după ce s-a început implementarea acestuia. Un proiect intens blamat de actuala administrație locală, pentru faptul că elimină locurile de parcare de pe traseu. Acest obiectiv însă este foarte clar asumat încă de la momentul inițierii și ulterior semnării proiectului.

Prin proiectul Linia Verde ar trebui să se limiteze accesul autoturismelor în zona centrală a Bistriței, în paralel cu introducerea de piste de biciclete și curse cu autobuze electrice. Practic, proiectul este unul eco-friendly. Problema însă este că populația nu a fost pregătită în acest sens, iar curentul „eco” nu este unul foarte bine receptat deocamdată. Bistrițeanul e obișnuit să parcheze exact unde are el chef, oriunde prin oraș, dacă se poate în cele mai dificile locuri.

Faptul că, din 2019, de când a fost semnat contractul și până acum, nu s-a comunicat suficient sau dimpotrivă mesajele au fost de încurajare a construcției de parcări în apropierea centrului (mai ales în ultima perioadă) face să avem astăzi o presiune mare din partea cetățenilor pentru amenajarea de noi parcări. Schimbarea mentalităților e foarte grea, iar proiectul își propune tocmai intervenția fermă a autorităților și eliminarea parcărilor, astfel încât cetățenii să fie obligați să folosească fie bicicleta, fie transportul public (electric).

Citește articolul complet în Năsăudeanul

spot_imgspot_img
Năsăudeanul
Năsăudeanulhttps://nasaudeanul.ro
Subiectele și articolele din „Năsăudeanul” se referă în primul rând la oamenii de lângă noi: fie că vorbim despre năsăudeni, fie că vorbim despre locuitorii județului – al cărui al doilea nume este, să nu uităm, Năsăud – care își aduc local, zi de zi, contribuția pentru comunitate, fie despre cei care au plecat în străinătate pentru o viață mai bună, dar nu s-au rupt de viața plaiului natal drag, fie că vorbim despre instituțiile care ne afectează, în bine sau rău, existența noastră și a celor de lângă noi, oriunde ne-am afla. Misiunea noastră este de a informa, corect și complet, pentru a sprijini formarea unei comunități responsabilă și puternică, pentru a promova valorile locale autentice, oameni și locuri și, în general, pentru a contribui la binele societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...