VIDEO Viorica Vodă, la Premiilor Gopo: „Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală” din cinematografia românească

Data:

spot_img

Actrița Viorica Vodă a avut un moment de sinceritate, marți seară, pe scena Premiilor Gopo, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la apariția filmului „Filantropica”, unde a avut rol principal.

Viorica Vodă a vorbit despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în industria cinematografică și în lumea teatrului, după acest rol.

Actrița s-a aflat pe scena Premiilor Gopo alături de echipa filmului Filantropica, regizat de Nae Caranfil. În 2022, când filmul a fost lansat, Viorica Vodă avea 25 de ani când a interpretat rolul Dianei Dobrovicescu, partenera de „cerșetorie a lui Ovidiu Gorea, profesorul interpretat de Mircea Diaconu.

YouTube video

„Toată generația noastră am crescut cu rușine, cu pudoare”

„Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui.

Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost”, a afirmat Viorica Vodă, pe scena Premiilor Gopo.

Viorica Vodă a atras atenția că nu vrea să se „reinventeze” printr-o campanie „#meetoo from Moldova”, aluzie la faptul că ea este din Republica Moldova: „Nu. Nu despre asta e vorba”.

„Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii și mai ales a unei fete care este aici în sală și are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început și își va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie rușine.

Atunci când va fi într-o lume a bărbaților sau a femeilor care, din educație sau lipsa de educație, nu îndrăznesc să spună.

Noi nu am avut. Toată generația noastră am crescut cu rușine, cu pudoare”, a declarat actrița Viorica Vodă, în lacrimi.

Afirmațiile Vioricăi Vodă au fost respinse de actrița Mara Nicolescu, care a interpretat rolul Mirunei în „Filantropica” și care fost căsătorită cu regizorul Nae Caranfil: „Îmi pare rău să aud povestea atât de tristă a Vioricăi, dar pe mine nu m-au confundat”.

După cum poate fi văzut din filmarea de mai sus, aluzia are o doză de răutate.

„Da, dar tu erai iubita lui Nae și pe mine m-au confundat cu tine, de aceea m-au abordat”, a fost replica Vioricăi Vodă.

Singura susținere, de la Katia Pascariu

Singura persoană de la gală care a susținut-o pe Viorica Vodă a fost Katia Pascariu. Aceasta a primit premiul pentru cel mai bun rol principal pentru filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”.

„Aș vrea să ne gândim la lucrurile pe care le-a zis, aș vrea să mulțumesc că le-a zis, îmi pare rău că a durat 20 de ani să spună ce a spus. Și îmi pare foarte rău pentru reacțiile pe care le-am văzut, pe care le vedem în fiecare zi, dar în seara asta le-am văzut pe scenă, de la colegii din jurul ei și a fost oribil. Dar foarte multe dintre noi le vedem în fiecare zi”, a declarat Katia Pascariu.

O radiografie corectă a ce s-a întâmplat pe scenă

Reacția sălii după declarația curajoasă a Vioricăi Vodă: „niște aplauze bășite și un pic rușinate” este concluzia unei participante la gală, Rucsandra Pop, de la Asociația pentru Relații Comunitare.

„Dați-mi voie să nu pot să cred că sutele de actrițe și de femei din sală – poate multe dintre ele mame – nu au fost victime ale hărțuirii sexuale. Înțeleg că nu toate au curajul să își asume aceste lucruri și să vorbească despre ele de pe o scenă.

Dar mă așteptam să aplaude curajul colegei lor de breaslă, să își arate recunoștința că cineva spune acest adevăr clar și răspicat, să aleagă să fie solidare cu Viorica Vodă și nu solitare în rușinea de a se fi lăsat bulănite pentru un rol sau pentru orice altceva li s-a întâmplat în culisele acestei industrii profund misogine”, a notat Rucsandra Pop.

Reacția colegilor de breaslă (în ordinea apariției)

Alexandru Ion (care prezenta momentul): „Aplauze pentru asta.”

Marius Vizante: „Și filmul e bun!”

„Cred că asta a spus. Nu am auzit exact și nici internetul nu mă ajută să reconstitui momentul, dar era vădit enervat de faptul că Viorica Vodă doesn’t stick to the script, și că în loc să aplaude marea realizare artistică care a fost Filantropica, alege să sărbătorească 20 de ani de la realizarea filmului cu un adevăr dureros.

Cred că că până nu vom înțelege ca societate că a sărbători ceva din trecut e mai mult un moment de a reflecta asupra felului cum am evoluat ca societate și ca specie decât o simplă rostire de cuvinte frumoase și nostalgice, nu avem șanse să creștem”, este analiza Rucsandrei Pop.

Nae Caranfil, regizorul Filantropica, nu a reacționat

Nae Caramfil, regizorul filmului „Filantropica” nu a reacționat la afirmațiile Vioricăi Vodă.

„Visez la momentul în care un regizor va înțelege că actorii din filmul său sunt parte din opera lui, că experiența din timpul filmărilor și de după le marchează viața la fel cum filmul marchează viețile spectatorilor.

Pentru mine, Viorica Vodă și Katia Pascariu au fost marile câștigătoare ale premiilor Gopo din acest an. Viorica Vodă câștigă pentru că a adus curajul și asumarea pe scena teatrului național, Katia Pascariu pentru că a adus solidaritate și suroritate. În mod simbolic, aceste lucruri vor rămâne pe acea scenă. Sinele meu naiv speră ca din aceste semințe să crească în următorii ani niște discursuri mai adevărate la premiile Gopo”, a menționat Rucsandra Pop.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...