Curtea de Apel Craiova a motivat decizia de a trimite trei întrebări către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) după ce o hotârâre a Curții Constituționale a intrat în conflict cu o decizie a CJUE, CCR invocând supremația dreptului national față de cel european.
Astfel, judecătoarea Sorina Iolanda Marinaș de la Curtea de Apel Craiova arată că există o jurisprudență constantă a CJUE potrivit căreia, „principiul supremației dreptului Uniunii consacră prevalența dreptului Uniunii asupra dreptului statelor membre. Acest principiu impune, prin urmare, tuturor entităților statelor membre să dea efect deplin diferitor norme ale Uniunii întrucât dreptul statelor membre nu poate aduce atingere efectului recunoscut acestor diferite norme pe teritoriul statelor menționate”, arată Sorina Marinaș.
Ea mai consider că „invocarea de către un stat membru a unor dispoziții de drept național, fie ele și de natură constituțională, nu poate aduce atingere unității și eficacității dreptului Uniunii”, mai arată judecătoarea.
În motivare, magistratul consideră că orice instanță națională are obligația „de a lăsa neaplicată orice dispoziție națională contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct în litigiul cu care este sesizată”.
CCR, combătută cu propriile decizii
În plus, judecătoarea aduce aminte în motivare că CCR a stabilit într-o decizie din 2012 când a judecat o excepție de neconstituționalitate că „CJUE, având competenţa de interpretare a dreptului Uniunii Europene, hotărârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre, sub rezerva solicitării la un moment ulterior, de către instanţele judecătoreşti naţionale, a unor lămuriri suplimentare asupra respectivei interpretări a Curţii„.
Mai mult, magistratul arată că hotărârea pronunţată de CJUE are caracter obligatoriu, iar nu efect pur consultativ. „O eventuală concluzie contrară ar denatura funcţia Curţii de Justiţie, astfel concepută de către tratat, şi anume aceea a unei instanţe ale cărei hotărâri sunt obligatorii. Instanţa judecătorească naţională este ţinută de o hotărâre pronunţată cu titlu preliminar de Curte, în ceea ce priveşte interpretarea sau validitatea actelor instituţiilor Uniunii în cauză, în vederea soluţionării litigiului principal. Or, odată ce instanţa naţională a sesizat Curtea de Justiţie pe cale preliminară, în scopul soluţionării litigiului cu care a fost sesizată, ea este obligată să respecte interpretarea dispoziţiilor în cauză dată de Curte. Hotărârea Curţii nu leagă numai instanţa de trimitere, ci ea este obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti naţionale, inclusiv orice instanţă de apel, sesizată cu o cale de atac împotriva hotărârii pe care o pronunţă instanţa de trimitere. Nesocotirea hotărârii preliminare de către instanţa de trimitere constituie o încălcare a dreptului UE şi poate genera iniţierea de Comisia Europeană a unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de către statul membru respectiv (art. 258 TFUE)”, mai arată magistratul Curții de Apel Craiova.
Parlamentul ar trebui să îndrepte legile contrare dreptului UE
Marinaș consideră că abrogarea normelor naționale contrare dreptului UE poate fi realizată doar de legiuitor, iar invalidarea normelor naționale contrare dreptului UE poate fi realizată de jurisdicția constituțională. „Însă în situaţia în care legiuitorul naţional ori judecătorul constituţional nu pot acţiona sau nu acţionează, articolul 148 din Constituţie obligă autoritățile publice naționale (inclusiv – sau mai ales – instanțele judecătorești) să dea invariabil prioritate de aplicare dreptului UE”.
În final, judecătoarea face o pledoarie pentru apărarea drepturilor cetățenilor europeni. „În ultimă instanță, cetățenii europeni sunt cei care solicită administrațiilor publice ori instanțelor judecătorești să le fie respectate, protejate și garantate, inclusiv în plan jurisdicțional, drepturile subiective ce le-au fost conferite de sistemul normativ al UE, iar cetățenii europeni pot face acest lucru în și din oricare stat membru al UE prin raportare la orice sistem normativ national”, mai arată Marinaș.
Nelămuririle instanței
Pe 29 iunie, CJUE a fost sesizată de Curtea de Apel Craiova cu mai multe întrebări referitoare la decizia 390/2021 a Curții Constituționale a României (CCR) privind Secția Specială, declarată constituțională. Cererea de decizie preliminară se referă și la cercetarea disciplinară a judecătorului Costin Andrei Stancu, de la Curtea de Apel Piteşti, care a stabilit că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție este nelegală în urma deciziei Curții Europene de Justiție din 18 mai.
Întrebările Curții de Apel Craiova adresate CJUE:
Principiul independenței judecătorilor, consacrat de art.19 alin.1 al doilea paragraf TUE cu referire la art.2 TUE și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispoziții naționale, precum aceea a art. 148 alin.(2) din Constituția României, astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională, prin Decizia nr.390/2021, conform căreia instanțele naționale nu mai au abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziții naționale, constatate ca fiind constituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, cu dispozițiile de drept al Uniunii Europene?
Principiul independenței judecătorilor, consacrat de art.19 alin.1 al doilea paragraf TUE cu referire la art.2 TUE și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispoziții naționale, precum aceea a art. 99 lit. ș din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care permite inițierea unei proceduri disciplinare şi sancţionarea disciplinară a judecătorului pentru nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale, în condițiile în care judecătorul este chemat să stabilească prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene, în raport de considerentele unei decizii a Curții Constituționale, dispoziție națională ce îi înlătură judecătorului posibilitatea de a aplica hotărârea CJUE pe care o consideră prioritară?
Principiul independenței judecătorilor, consacrat de art.19 alin.1 al doilea paragraf TUE cu referire la art.2 TUE și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unor practici judiciare naționale care interzic judecătorului, cu consecința antrenării răspunderii disciplinare, să facă aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în proceduri penale precum contestația privind durata rezonabilă a procesului penal, reglementată de art.488 ind.1 din Codul de procedură penală din România?
