miercuri, 25 mai 2022
AcasăNewsletterMuntele gunoaielor: Un munte de deșeuri, crescut la marginea Oradiei, va fi...

Muntele gunoaielor: Un munte de deșeuri, crescut la marginea Oradiei, va fi îngropat definitiv

Din 2005, singura groapă de gunoi autorizată a Bihorului este cea din Oradea. În halda aflată în capătul cartierului Episcopia, pe strada Matei Corvin, ajung gunoaiele aruncate de bihoreni care fie nu au fost colectate selectiv, fie nu pot fi valorificate ori reciclate.

După 16 ani de funcţionare, primele trei aşa-numite celule ale depozitului s-au umplut şi trebuie închise, adică îngropate în pământ. În urma lor va rămâne un munte, dar care nu ascunde comori, ci numai mizerii…

Când bihorenii îşi aruncă gunoaiele în pubele, acestea nu dispar, ci doar se mută la marginea Oradiei. Dacă au fost colectate separat, resturile „uscate” (PET-uri, hârtii, cartoane, doze de metal, folii de plastic, etc.) sunt reciclate, iar biodeşeurile (fructe, legume, resturi alimentare, pâine, coji de ouă, zaţ de cafea, etc.) sunt transformate în compost. Restul mizeriilor, însă, adică deşeurile menajere, au soarta abandonării definitive la groapa de gunoi.

Construit înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, tocmai pentru a îndeplini standardele continentale privind tratarea deşeurilor, depozitul judeţean de deşeuri se întinde pe o suprafaţă de 36 hectare, din care 22,8 hectare este ocupată de cele şase celule de depozitare, nişte parcele anume amenajate pentru a fi acoperite cu gunoaie, fiecare cu o capacitate de 750.000 tone de deşeuri.

Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE