DIICOT Iaşi a prins doi polițiști, în timp ce vâna un afacerist imobiliar

Data:

spot_img

DIICOT Iaşi a prins doi polițiști, în timp ce investigau afacerile cunoscutului investitor imobiliar Cristin Zămosteanu.

Procurorii ascultau telefoanele lui Zămosteanu, fără ca acesta să ştie că este „filat”, și astfel au descoperit că el a „ajutat” un prieten să rămână cu permisul în buzunar, după ce a fost oprit de un echipaj de Poliţie.

Zămosteanu a intermediat telefonic negocierea dintre şoferul căruia trebuia să-i fie luat permisul şi cei doi agenţi de poliţie. 

Cei doi poliţişti de la Biroul Rutier Iaşi au acum calitatea de suspecţi. Zămosteanu a “căzut pe interceptări” deoarece ar fi făcut imprudenţa de a vorbi la telefon, ştiut fiind că discuţiile confidenţiale ale acestuia aveau loc pe Whatsapp.

Puţin noroc par să fi avut cei doi agenţi de poliţie, deoarece “negocierea” ar fi avut loc faţă în faţă, iar procurorii nu ştiu ce au vorbit aceştia. Jurnaliştii Ziarul de Iaşi au intrat în posesia interceptărilor procurorilor, iar acestea sunt de-a dreptul explozive.

Citește și: Două trenuri de metrou s-au ciocnit în staţia Timpuri Noi

DIICOT Iaşi a prins doi polițiști. Cum a început totul?

În vara anului 2020, omul de afaceri Cristin Zămosteanu, poreclit şi „Nazistul” de cunoscuții lui, era filat cu fervoare de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţionalităţii de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi. Aceştia porniseră un dosar apoi, după cele aflate în urma interceptărilor, au deschis altele.

Zămosteanu a aflat târziu că este urmărit şi supravegheat tehnic, iar în acel moment a început să folosească preponderent aplicaţia Whatsapp.

Pe 22 iulie, seara, Zămosteanu a făcut greşeala să răspundă apelului unui prieten, Dumitru Inge. Inge îi solicita ajutorul: o rudă a fost oprită în zona hotel Pleiada de către un echipaj de Poliţie deoarece a trecut pe culoarea roşie a semaforului.

Cei doi poliţişti erau Bogdan Andrei Sava şi Adrian Ştefănucă, şi intenţionau să îi ridice şoferului permisul de conducere. Imediat, Zămosteanu îl sună direct pe şoferul vinovat, care stătea cu sufletul la gură chiar lângă Hotelul Pleiada, proprietatea lui Zămosteanu.

Şoferul, identificat ca fiind Mihai Haliţi, din Tulcea, îi comunică lui Zămosteanu că agenţii “s-au apucat să scrie procesul verbal”, însă primul îi solicită să le ceară să aştepte “un sfert de oră”.

Continuarea în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...