Ne trebuie oameni cu minte. Într-o expunere remarcabilă, făcută în luna octombrie la Chișinău, profesorul Mircea Miclea vorbește despre necesitatea dobândirii de conținuturi în procesul învățării. Fără o asemenea acumulare de conținuturi, educația noastră rămâne una superficială și vulnerabilă, expusă oricărei manipulări.
Dobândirea de conținuturi este, oarecum, secretul însuși al învățării și al dezvoltării unei gândiri sănătoase, autonome și critice. Explozia recentă de teorii ale conspirației, de pseudoștiinței și fantezii alternative numite post-adevăr sau fake-news și-a găsit un sol fertil tocmai în mințile în care conținuturile de cunoaștere sunt foarte subțiri, iar capacitățile de a prelucra informațiile sosind în avalanșă pe toate canalele posibile se dovedesc foarte slabe.
De fapt, am putea să spunem că o parte importantă din succesul conspirațiilor și pseudoștiințelor se datorează tocmai „preluării” lor înăuntrul unor rețele formate din persoane care au avut dificultăți în a dobândi cunoaștere și în a o transforma în repere care să le permită să gândească mai ușor cu mintea lor și nu cu mintea altora.
O minte solidă și autonomă se formează doar prin sedimentarea răbdătoare, în timp, a cunoștințelor acumulate într-un îndelung și pe alocuri plictisitor proces educațional.
Înmulțirea haotică în jurul nostru a surselor de informație creează multora iluzia că este suficient să te lași impregnat de bombardamentul acesta informațional ca să fii informat și, deci, cunoscător, dacă nu de-a dreptul expert în aproape orice domeniu.
Criza sistemului educațional și a școlii în general ca loc principal de transmitere a conținuturilor se datorează, fără îndoială, apariției pe piață a unor rivali foarte obraznici, care pretind că ei oferă mai repede decât școala și fără efort cunoștințele de care un om are nevoie în viață.
Avem aici chiar un cerc vicios: pe de o parte, o școală tot mai puțin credibilă, înțepenită în rigiditățile ei istorice, nu reușește să trezească entuziasmul curiozității care să-i permită unui tânăr să exploreze el însuși spațiile nesfârșite ale necunoașterii.
Pe de altă parte, facilitatea informării induce confuzia că orice informație este cunoaștere și nu mai este nevoie să înveți, deci nu mai ai nevoie de școală ca să reușești în viață.
Iar acest cerc vicios a fost spart de rețelele sociale, care au coagulat solidarități întinse ale ignoranței, puse în umbră doar de înmulțirea fără număr a „specialiștilor” în orice, care umplu pereții Tik Tok-ului și dau sfaturi cu nemiluita în stânga și în dreapta.
În aceste spații haotice, ceea ce-i adună pe oameni laolaltă nu este cultura lor, nu este setea lor de cunoaștere, nu este respectul lor față de gramatică sau față de logică, ci doar simțământul lor, sursa cea mai certă a noilor adevăruri alternative.
Căci nu există azi criteriu mai puternic de a distinge între adevărat și fals decât sentimentul nostru, intensitatea cu care simțim că ceva este adevărat sau fals.
Noi decidem astăzi suveran și suveranist, în șabloane construite de alții, că binele este ceea ce simțim noi că este bine, dreptatea este ceea ce vrem noi să fie drept, iar adevărul este doar în noi înșine, nu în știință, nu în dezbaterea publică, nu în școală. Ci doar în adâncul sufletului nostru.
De aceea, atunci când vrem să contrazicem pe cineva pentru inepțiile pe care le spune, pentru greșelile flagrante pe care le face, pentru erorile de gândire logică sau pentru calitatea execrabilă a gramaticii folosite, prima reacție pe care o primim este una afectivă: persoana se simte ofensată, căci ceva din intimitatea ei și din demnitatea ei a fost atins prin această observație.
Deoarece nu se poate apăra de critică prin cunoașterea pe care (nu) o deține, persoana criticată reacționează emoțional, virulent, în puținele cuvinte de care dispune și transformă tot ceea ce ar fi trebuit să fie dialog într-un schimb de invective.
Lipsa conținuturilor de cunoaștere ne face nu doar foarte fragili emoțional, ci și subțiri moral, chiar amorali: judecățile noastre morale au devenit și ele dependente de afectele tari, de trăiri intense.
Apreciem acele valori care ne fac să ne simțim pe noi înșine bine, nicidecum cele care urmăresc un trai mai bun împreună.
În acest fel putem vedea oameni plini de cucernicie, dar care nu pot sau nu vor să reacționeze la suferința altora ori la suferința animalelor. Spațiul lor personal este suprasaturat de egoism sau de afecte cu rază scurtă de acțiune și tot ce se întâmplă în afara pereților casei îi lasă indiferenți.
Trăim o vreme în care mulți din jurul nostru cred că e suficient să fii descurcăreț ca să reușești. Uitați-vă la Ciolacu și la Simion cum au reușit.
A fi descurcăreț înseamnă puțină școală, dar mult simț al realității și fler al oportunităților. Descurcăreala poate funcționa pentru unii dintre noi, dar nu poate funcționa pentru o țară, nici dacă e condusă de tipi care se pretind descurcăreți sau care au ajuns în fruntea statului în felul acesta. Nicio țară nu merge înainte cu astfel de oameni, deși dă impresia pe moment că se mișcă bine.
Până la urmă, țara asta a noastră va ieși din marasmul în care se scufundă dacă va înțelege să investească prioritar în școala de lungă durată și în cunoaștere și să promoveze public femei și bărbați care nu au înșelat educația, nu și-au cumpărat diplomele și funcțiile, nu au făcut economie de timp pentru a învăța.
Doar de la asemenea oameni putem aștepta atât o corectă interpretare a realității, o gestiune eficientă a problemelor noastre comune, cât și judecăți de valoare și judecăți morale oneste, în care grija pentru celălalt este prima grijă a omului politic.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
„…cu minte…”____–____oamenii „cu minte”, insa lipsiti de onestitate si curaj civic, sunt mai periculosi decat mediocritatile, pentru ca pot fi inrolati in actiuni de oprimare si exploatare , la nivele uriase, deobicei nationale…Deci este nevoie de oameni ” cu minte”, dar trebuie -obligatoriu- ca aceasta calitate sa fie dublata de ceace am spus mai sus, adica de un umanism si curaj civic permanent…Altfel, ca in situatia romaneasca, multi oameni cu minte( chiar si doar cu ceva minte), atrasi in cercurile puterii, reusesc sa conduca(dezastruos) 20 de milioane de oameni, o populatie „cuminte”, care este manipulata incat chiar isi aduleaza exploatatorii si opresorii…