Negocierile Lavrov-Kuleba s-au încheiat. Ministrul rus de Externe: Noi nu am atacat Ucraina, nu pregătim atac asupra altor țări

Data:

spot_img

Întâlnirea dintre miniștrii de Externe Serghei Lavrov și Dmitro Kuleba s-a încheiat cu progrese nesemnificative, scrie The Guardian, care preia Reuters. Dmitro Kuleba a declarat într-o conferință după întâlnire că nu s-au făcut progrese în privința încetării focului, iar Serghei Lavrov nu și-a asumat angajamente în privinșa unui coridor umanitar în Mariupol, unde situația este foarte dificlă.

Serghei Lavrov, declarații: 

  • Întâlnirea de azi arată că nu există alternativă la această criză, am explicat ce măsuri sunt luate de armata rusă pentru a ușura soarta civililor care s-au găsit prinși în acest conflict.
  • Oficialii noștri au venit cu mai multe informații, de mai multe ori pe zi și am informat cu privire la inițiativa rusă de a stabili coridoare și intervalele orare. Încercăm să facem în așa fel încât să găsim cele mai eficiente rute. Partea rusă a propus o soluție concretă a documentelor legale, iar delegația ucraineană a primit aceste idei despre care spuneau că vor vorbi la Kiev și vor veni cu răspunsuri clare. Vrem să continuăm aceste discuții pe teritoriul Belarusului.
  • Vedem cât de periculos acționează europenii care furnizează armament letal Ucrainei, încălcând principiile lor.
  • Noi nu am atacat Ucraina, nu pregătim atac asupra altor țări
  • Pentagonul a făcut multe lucruri rele, a folosit banii din taxe pentru a realiza arme biologice în Ucraina și în alte țări europene.
  • Ucrainenii au realizat aceste activități în secret, deși ele sunt interzise.

Cum puteți justifica bombardarea unei maternități, cu copii și mame gravide?

„Noi am prezentat la ONU dovezi că acea maternitate fusese capturată de armata ucraineană, înăuntru nu era nici o mamă și nici un copil. Am prezentat aceste dovezi acum trei zile. (…) Vedem multă manipulare în Ucraina, vestul transformă Ucraina într-un experiment anti-rusesc. NATO a început să construiască baze anti-ruse în Marea Neagră, SUA construiesc în Ucraina în secret arme biologice și chimice împotriva Rusiei, titrează RFI.

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Top zece cele mai scumpe case din Iași | Ziarul de Iași

Vilele din Iași cu cele mai mari prețuri s-au...

Vaticanul, în pragul falimentului | Aktual24

Vaticanul, în pragul falimentului. Statul catolic riscă să nu-și...