sâmbătă, 22 ianuarie 2022
AcasăDeutsche WelleNemulțumirea față de măsurile anti-pandemie crește în Germania

Nemulțumirea față de măsurile anti-pandemie crește în Germania

Prea puține doze de vaccin, probleme cu programările, lockdown-uri care par să nu se mai termine: tot mai mulți germani se întreabă, potrivit unui sondaj, dacă guvernanții mai au sub control criza coronavirus.

Actualul lockdown din Germania a fost prelungit deja de trei ori, oficial până pe 14 februarie. Miercurea viitoare, cancelara și premierii celor 16 landuri federale vor decide dacă se va prelungi din nou, dacă vor rămâne închise restaurantele, majoritatea magazinelor și școlile. Angela Merkel avertizează că deschiderea prematură a acestora ar duce la o creștere razantă a numărului de noi infectări cu coronavirus.Totodată crește numărul cetățenilor care consideră că restricțiile merg prea departe. Potrivit noului sondaj ARD-Deutschlandtrend al institutului infratest-dimap, 22 la sută dintre germani sunt de această părere – cu 5 la sută mai mulți decât în luna ianuarie. 51 la sută consideră, în continuare, că restricțiile din Germania sunt justificate. Numărul celor care ar prefera să existe măsuri și mai dure a scăzut de la 30 la 24 la sută.    

Tot mai mulți germani vor să se vaccineze

Cetățenii sunt din ce în ce mai critici față de managementul de criză al guvernului de la Berlin. Doar 42 la sută sunt mulțumiți cu acesta – valoarea cea mai scăzută de la începutul pandemiei. 

Startul anevoios al campaniei de vaccinare și haosul programărilor i-au dezamăgit pe mulți germani. 68 la sută dintre cei chestionați sunt de părere că lucrurile merg prea încet. Tot mai mulți oameni își dau seama că imunizarea e singura cale spre o normalizare a vieții de zi cu zi. Diferențele sunt mari în funcție de vârstă: germanii de peste 65 de ani vor să se vaccineze în proporție de 72 la sută, în timp ce doar fiecare al doilea tânăr sub 39 de ani intenționează să se imunizeze. 

Susținere pentru demersurile comune ale UE 

Serul va rămâne încă timp de luni de zile un bun râvnit, insuficient pentru toată lumea. Uniunea Europeană a ezitat prea mult și a comandat prea puține doze de vaccin. Cu toate acestea, 63 la sută dintre cei chestionați consideră că demersul coordonat al UE a fost calea corectă. Doar cei mai mulţi dintre susținătorii partidului populist de dreapta AfD sunt de altă părere și ar fi preferat ca Germania să-și procure vaccinul pe cont propriu. 

Cancelara Angela Merkel se așteaptă ca toți cetățenii, care vor să se vaccineze, să o poată face până la finele lunii septembrie. Ce urmări va avea campania de vaccinare pentru societate? Vor avea persoanele vaccinate mai multă libertate de mișcare? Consiliul Etic german respinge ideea unor condiții speciale pentru persoanele vaccinate faţă de cele nevaccinate. Sondajul arată că 68 la sută dintre germani au aceeași atitudine. Persoanele care susțin o revenire mai rapidă la normalitate pentru cei vaccinați sunt, în majoritate, votanți ai liberalilor de la FDP. 

Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD.Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012.Momentan, există un site în limba română.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE