Alive Renewable Holding Limited, subsidiară a Premier Energy PLC, a finalizat achiziția unei participații de 90% în cadrul Development Power Solar Energy, o companie care deține drepturile pentru construcția unui parc solar de 49 MW DC, în localitatea Stâlpu, județul Buzău.
Asta înseamnă că firma înființată de Mihai Cristian Ciolacu, Development Power Solar Energy, nepotul premierului Marcel Ciolacu, va mai deține 10 procente din afacere, în timp ce Premier Energy PLC, societate deținută de magnatul ceh al energiei, Jiří Šmejc, patronul ProTV, va deține controlul societății cu 90 la sută din părțile sociale.
Din comunicatul firmei mai rezultă că parcul fotovoltaic preconizat, construit de firma din Cehia, și-a crescut capacitatea cu 11 MW, autorizația primită de firma nepotului premierului fiind de 38 MW. Acest lucru rezultă și din site-ul proiectului.
Bani europeni pentru familia Ciolacu
Mihai Cristian Ciolacu a cerut și obținut în 2022 fonduri PNRR, în cadrul unui apel pentru proiecte de producție de energie din surse regenerabile (energie eoliană și solară) pentru două firme înființate cu două luni mai devreme.
În martie 2023, firmele nepotului lui Ciolacu au obținut aprobările de la Transelectrica pentru două proiecte de parcuri fotovoltaice, cu baterii de stocare, în județul Buzău. Mai exact, cu Solar Energy Productions SRL a obținut ATR pentru o capacitate instalată de 48 MW energie solară, cu 10 MW stocare, iar cu Development Power Solar Energy SRL a obținut ATR pentru 38 MW energie solară, cu 8 MW stocare. În total, 86 MW de panouri fotovoltaice și 18 MW stocare energie.
În septembrie 2023, G4Media a scris că cele două firme au cerut ajutoare de stat de circa 110 milioane de lei provenite din fonduri europene, mai exact prin PNRR.
Prima afacere de 7 milioane de euro
Potrivit unor specialiști din piață consultați de HotNews.ro, tranzacția cu Premier Energy pentru cele două proiecte de parcuri fotovoltaice are, pe piață, o evaluare de circa 15 milioane de euro. 5 milioane euro reprezintă valoarea demersurilor pentru obținerea Avizului Tehnic de Racordare (ATR) de la Transelectrica, iar 10 milioane de euro sunt pentru obținerea de fonduri PNRR.
Tot Hotnews a dezvăluit că nepotul premierului a decis să vândă cele două dosare de investiții către Premier Energy.
Tranzacția a fost aprobată inclusiv de Consiliul Concurenței.
Nu s-a mai împrumutat la CEC
Pe 23 octombrie 2024, premierul Marcel Ciolacu declara că investițiile nepotului în energie verde vor fi făcute prin împrumuturi de la CEC și că nu vinde nimic. „Normal că am avut o discuţie cu el şi mi-a spus că el nu a vândut absolut nimic. Faptul că a aplicat ca fiecare om de afaceri, e alt lucru. În primul rând nu a avut acces la niciun ban din PNRR, sunt multe etape. Astfel de proiecte durează ani de zile. Şi mi-a zis foarte clar, domnule, eu nu am vândut nimic. Încercăm să-l facem cu împrumuturi. Cum se face împrumut de la CEC. Între timp, ce mi-a detaliat el, nu se mai încadrează la parametrii pe care i-au avut, fiindcă între timp a scăzut costul la energia verde, problemele lui. E treaba lui, are un partener acolo”, a declarat Marcel Ciolacu la Digi FM.
Premierul a mai afirmat că şi membrii familiei sale trebuie să trăiască.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!