Am citit o postare pe Facebook despre Gheboasă la Untold. Cine este Gheboasă? Și ce este Untold?
Pentru că n-am auzit nici de una, nici de alta, am, bineînțeles, googled să văd că Gheboasă este un el, iar Untold este un concert la Cluj. Un fel de Woodstock la oraș, cu artiști, well, nu tocmai Janis Joplin sau The Who.
Ce cântă Gheboasă sunt manele, cred, deși Radio France International îl caracterizează într-un articol recent drept cântăreț de hip-hop, apoi spune că este rapper… OK, fie ce-o fi, poate cântecele sale sunt de feluri multiple.
Însă întreb aici pe cei care înțeleg societatea românească în profunzime, mult mai limpede ca mine, un emigrant modest plecat de aproape treizeci de ani: de ce singurele originalități dâmbovițene de după ‘90 sunt manelele și căsoaiele cu acoperiș de tablă și turnulețe?
Astea două sunt singurele genuri de creație pe care le poți găsi doar în spațiul carpato-danubiano-pontic și care apar la tot pasul. Nu zic că nu sunt și alte originalități, de exemplu nu-știu-ce-festival în județul Vălcea pe care cineva mi l-a recomandat, însă se „văd” doar într-o anumită nișă de hobbiști, nu sunt main-stream în societate precum manelele și casele cu turnulețe de tablă.
Intelectualii strâmbă la unison din nas când vine vorba de cele două, că sunt de prost gust și superficiale. Au dreptate, dar orice petrecere din România include foarte probabil și manele, deci este un gen incontestabil popular în rândul oamenilor. Majoritatea sunt delectați de ele și vor să le asculte.
Și atunci – de ce nu încearcă toți intelectualii ăștia, în loc să strâmbe din nas, să înțeleagă fenomenul și să-l canalizeze către ceva cu cap și coadă?
Ceva care nu este trash, gunoi. Când lumea cântă despre mașini scumpe, și gagici, și droguri – undeva adânc se exprimă o frustrare, o lipsă de perspectivă căci visul este evidentul brut – mașini scumpe, și gagici, și droguri.
Nimic, un pic mai puțin evident, un pic mai intelectual, mai metaforic.
Manelele sunt în opinia mea echivalentul românesc la rap-ul american. Însă acolo unde rap-ul a produs o creativitate uluitoare de metafore care exprimă și mașini scumpe, și gagici, și droguri, manelele au rămas doar la a clama doar despre mașini scumpe, și gagici, și droguri.
Rap-ul, în opinia mea, are ceva din inovațiile aduse de Picasso în pictură, ceea ce mi se pare fascinant ținând cont că inovațiile sale au fost redescoperite empiric și nu într-un mediu de experți artiști.
De exemplu, acesta este un vers din Gheboasă, cântecul „Droguri și pi-de” [preluat de la https://genius.com/Gheboasa-dp-lyrics]:
„[Refren: Quick]
Astăzi avem droguri și pi-de
Nimeni nu poate să reziste
Astăzi avem droguri și-
Astăzi avem droguri și-
[Strofa 1: Gheboasă]
Awimbawe
În timpu’ liber eu sunt regele
Vin din Survivor, din Târgoviște
Nu facem rap, facem doar manele
Oare de ce?
Awimbawe
Eu sunt Gheboasă din junglă
În trecut am tras doar pungă
Acuma tragem doar dungă
Și facem banii pe lângă
Ca să ne-ajungă, ya (…)”
Iar astea sunt versuri dintr-un cântec a lui The Notorious B.I.G. [preluate de la https://genius.com/The-notorious-big-everyday-struggle-lyrics]:
„(…) I don’t wanna live no mo’
Sometimes I hear death knockin’at my front do’
I’m livin’ everyday like a hustle, another drug to juggle
Another day, another struggle
I hâd the master plan I’m în the caravan on my way to Maryland
With my man Two-Tecs to take over this projects
They call him Two-Tecs, he tote two tecs
And when he start to bust he like to ask, „Who’s next?”
I got my honey on the Amtrak
With the crack în the crack of her ass
Two pounds of hash în the stash
I wait for hon to make some quick cash
I told her she could be Lieutenant, bitch got gassed
At last, I’m literally loungin’ black
Sittin’ back, countin’ double digit thousand stacks
Hâd to re-up see what’s up with my peeps
Toyota Deal-a-Thon hâd it cheap on the Jeeps (…)”
Ambele extrase sunt despre droguri și lumea interlopă, și totuși, lingviștii de meserie consideră versurile lui The Notorious B.I.G. poezie, le studiază și le discută în cărți și articole academice, pe când cele ale lui Gheboasă sunt trash, vulgaritate, ceva la care intelectualii români strâmbă din nas.
Nici The Notorious B.I.G. nu a avut școală și totuși cred că versurile lui sunt mai profunde, zic eu [ca un naiv în poezie și critică literară], decât versurile lui Păunescu, care și el este cam străveziu ca mesaj…
Prea evident, there is little mistery and no magic… Chiar dacă greșesc, discuția poate exista, pot să-mi imaginez doi critici pledând pentru unul sau altul, în timp ce nimeni nu cred că-l poate compara pe Gheboasă-poetul cu Păunescu-poetul. Și mă opresc la Păunescu, nu merg mai departe.
Citește și: Copii agresați sexual de educator, la Protecția Copilului Teleorman. Avertizorii de integritate au fost sancționați
De ce? De ce frustrarea socială din România nu devine artă, literatură pe care s-o acceseze toți, nu doar un turn de fildeș?
Cred că este nevoie și de altceva în expresia creativă românească decât veșnicii Cărtărescu și scriitorii cu care mama vrea să ieși la plimbare pentru că sunt așa de bine crescuți și educați.
Frustrarea care este peste tot, dar peste tot – inclusiv în presă și postările pe Facebook, nu poate fi curată și igenică, nu poate fi politicoasă, cu fraze construite strict după manualele de gramatică.
Ea trebuie să fie stridentă, și enervantă, și nepoliticoasă, și rea pentru că trebuie să calce în picioare convențiile actuale generatoare ale frustrării.
Și în acest proces complex, este probabil să se creeze noi cuvinte și reguli gramaticale noi, exact precum a făcut-o rap-ul, și orice inovație, pe care apoi criticii și lingviștii să le studieze și sistematizeze.
Deci poate manelele, ca și rap-ul, sunt vehicolul de exprimare corect al frustrării sociale. Este doar o ipoteză. Necazul este cu versurile, cu mesajul și exprimarea lor care sunt plain junk. Non-valoare.
Nimeni nu a scris încă echivalentul românesc al versului “I saw the best minds of my generation destroyed by madness, (…)”, să creeze un fundament intelectual sănătos în care să se manifeste constructiv frustrarea generală.
Totul este doar puf, ce se vede, evidentul brut. Da, aș putea scrie și eu: „Am văzut cele mai bune minți ale generației mele făcând bișniță cu sacoșă la turci”, doar că acest vers l-a scris Alan Ginsburg cu șaptezeci de ani în urmă, iar imitația mea este non-valoare, precum versurile de la manele.
Din păcate, rămâne poate una din cele mai imense ocazii ratate ale societății românești de a aduce o contribuție valoroasă culturii mondiale. Aceasta frustrare cotidiană și permanentă pe care nimeni nu știe [încă] cum s-o traducă în aur cultural, nu doar pentru o nișă cât să încapă într-o sală, ci pentru o umanitate întreagă. Precum rap-ul.
Acest fenomen de blocaj intelectual [probabil și din dorință nelimitată de a imita, ca să arătam că suntem ca alții] este mai general de cât crede lumea.
Am avut recent o discuție cu doi profesori despre ce s-ar putea face cu ChatGPT în educație, și am rămas descumpănit de graba cu care au concluzionat că ChatGPT nu este decât un moft. Pur și simplu nu au văzut nici o posibilitate de a-l folosi la ceva nou.
Așa că eu, unul, nu știu care este problema mai mare pe termen lung: vulgaritatea lui Gheboasă sau blocajul intelectual de a merge dincolo de imitații și de evidentul exprimat mai mult sau mai puțin elevat?
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
