Nereguli grave la concursurile pentru şefi în cel mai mare spital din Moldova

Data:

spot_img

„Ziarul de Iaşi” vă prezintă şi partea a doua a proiectului de raport de audit, realizat de Corpul de control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. Dacă, în prima parte a raportului, Corpul de control a condamnat vehement activitatea de achiziţii publice de la unitatea medicală, spunând că aceştia nu au asigurat nici măcar stocul obligatoriu de medicamente, „tampon”, specific spitalelor de urgenţă din România, în cea de-a doua este analizată, printre altele, şi activitatea în zona resurselor umane.

Aici, delegaţia Ministerului Sănătăţii a descoperit faptul că există mai multe funcţii de conducere la nivelul unităţii medicale care nu au fost ocupate prin concurs, iar delegarea de atribuţii către un interimar s-a făcut pentru mai mult de şase luni de zile, cât spune legea. Practic, un astfel de interimat poate dura şase luni de zile, iar apoi se reia concursul pentru ocuparea postului.

Dacă în momentul respectiv acesta rămâne neocupat din nou pe perioadă nedeterminată, poate fi numită, din nou, o persoană pe perioadă determinată pentru a prelua atribuţiile, dar nu mai mult de şase luni de zile. Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a descoperit şapte astfel de speţe.

Spre exemplu, la Secţia Clinică de Chirurgie Plastică, conform raportului, este un şef de secţie interimar din octombrie 2019, la Medicină Internă, din octombrie 2021, la fel şi la Imunologie şi Alergologie.

Astfel de situaţii se mai regăsesc la Serviciul de Prevenire al Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale, la serviciul de Achiziţii Publice, cât şi la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie.

„Managerul va efectua demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a tuturor posturilor de şefi de secţii din spital şi a funcţiei de medic şef de pe structura Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie. Nu se vor mai încheia acte adiţionale la contractele individuale de muncă privind delegarea şi exercitarea temporară a atribuţiilor pentru funcţiile de conducere vacante din statul de funcţii (respectiv funcţii neocupate prin concurs); delegarea se va dispune în exclusivitate doar prin dispoziţie/decizie managerială deoarece delegarea nu implică modificarea condiţiilor contractului individual de muncă”, au precizat experţii Ministerului Sănătăţii în proiectul de raport citat.

Farmacia spitalului e închisă ilegal în weekend şi de sărbătorile legale

O altă problemă majoră, legată şi de absenţa sau de accesul la medicamente în unitatea medicală, ţine de organizarea farmaciei interne. Conform proiectului de raport de audit, deşi structura de personal a Compartimentului farmacie al spitalului este aproape plină – fiind două posturi din 10 de farmacist vacante şi 1 din 25 de asistent de farmacie, programul structurii nu este conform legii.

În mod concret, în regulamentul intern al spitalului există doar 2 ture pentru angajaţii compartimentului, de la ora 07.00 la 14.00 şi de la ora 13.00 la 20.00, dar farmacia spitalului de urgenţă este închisă în weekenduri şi de sărbătorile legale.

„Recomandăm completarea Regulamentului intern cu toate informaţiile privind programul de lucru pentru farmacie, respectând prevederile legale în vigoare, în sensul asigurării atât a activităţii curente cât şi a permanenţei (cel puţin două ture) inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale”, se precizează în raport.

Delegaţia de la Ministerul Sănătăţii a mai concluzionat şi că Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al unităţii medicale nu este actualizat la zi, dar şi că managerul spitalului, chirurgul Dan Timofte, îşi delegă în mod eronat responsabilităţile atunci când lipseşte din unitate.

În mod concret, proiectul raportului de audit vorbeşte despre faptul că acesta deleagă responsabilitatea şefului de la Achiziţii Publice, în loc să îi fie preluate prerogativele de către directorul medical, aşa cum prevede legea, titrează ZIARUL DE IAȘI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...