Fostul lider PNL, Nicolae Ciucă, a reacționat la decizia Curții Constituționale de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, subliniind că aceasta reprezintă un moment fără precedent în istoria democratică a României. Ciucă a apelat la calm, unitate și transparență, exprimându-și susținerea pentru un proces electoral corect și pentru consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
„Decizia Curții Constituționale de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale este fără precedent în istoria democratică a României. Într-un moment atât de important, este esențial să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate, punând în prim-plan interesul Țării și apărarea valorilor democratice.
Ca fost candidat și lider al Partidului Național Liberal, înțeleg pe deplin importanța legitimității procesului electoral. De aceea, susțin toate eforturile necesare pentru clarificarea oricăror suspiciuni și pentru garantarea unui scrutin corect, care să reflecte voința reală a cetățenilor.
Situația actuală reprezintă un test dificil pentru instituțiile noastre democratice. Doar prin dialog deschis, transparență și respectarea statului de drept putem depăși acest moment și întări încrederea cetățenilor în viitorul României.
România are nevoie de stabilitate, viziune și colaborare între toate forțele politice responsabile. În aceste momente de incertitudine, vă îndemn să rămânem uniți și să acționăm cu maturitate și respect reciproc. Împreună, putem construi un viitor mai bun pentru generațiile care vin.
Cu încredere în puterea noastră de a trece peste orice obstacol”, a declarat acesta într-o postare pe Facebook.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Guvernul României)