Nicu Ștefănuță a fost ales Vicepreședinte al Parlamentului European

Data:

spot_img

Nicu Ștefănuță a fost ales Vicepreședinte al Parlamentului European. Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță a fost ales astăzi, 16 iulie, Vicepreședinte al Parlamentului European, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg.

Votat săptămâna trecută drept candidatul Grupului Verzilor pentru rolul de Vicepreședinte al Parlamentului, Ștefănuță a fost ales astăzi cu 347 voturi.

Citește și: Alexandru Stermin: prima dată am „ucis” ursul și apoi am ucis-o pe Diana

„Îmi propun să aduc Parlamentul mai aproape de oameni”

„Este o onoare pentru mine să devin astăzi Vicepreședinte al Parlamentului European, dar și o mare responsabilitate.

Îmi propun să aduc Parlamentul mai aproape de oameni, în special de tineri. Criza socială, inegalitatea, discriminarea, îi fac pe tineri să fie îngrijorați de viitor.

Noi, întregul birou al Parlamentului, avem datoria să le arătăm că democrația europeană funcționează, că drepturile lor sunt respectate și că vocea lor este ascultată”, declară Nicu Ștefănuță în comunicatul transmis.

Împreună cu președintele Parlamentului European, vicepreședinții și chestorii alcătuiesc Biroul, care ia decizii în materie de organizare internă a instituției.

În timp ce președintele supraveghează munca Parlamentului, pe care îl reprezintă în toate aspectele juridice, precum și în relațiile externe, acesta poate delega anumite atribuții către vicepreședinți.

„Parlamentul European nu este doar o instituție”

Vicepreședinții (14 la număr) îl pot înlocui și în prezidarea sesiunilor plenare. Președintele și vicepreședinții Parlamentului European au un mandat de doi ani și jumătate.

„Încrederea în Parlamentul European a fost zdruncinată, iar fiecare dintre noi avem responsabilitatea să o restabilim.

Citește și: Primarul din Rovinari, parte a rețelei „Coldea – Dumbravă”, îngropat în datorii și beneficiar de donații suspecte de 850.000 de lei

Îmi propun să continui, alături de ceilalți colegi, munca Biroului anterior privind transparența, buna guvernanță și restabilirea încrederii cetățenilor noștri.

Trebuie să arătăm oamenilor că Parlamentul European nu este doar o instituție, ci un simbol care promovează valorile europene, care respectă drepturile fiecăruia dintre noi.

Voi face tot ce stă în mâinile mele ca problemele sociale, problemele tinerilor, problemele minorităților să fie auzite, dar și rezolvate”, adaugă europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, în comunicatul transmis.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. FELICITARI. Dar daca o ții tare doar cu Drepturile Minoritatilor , ori esti bagat la inaitare de LGBT , ori …. , Este suspect faptul ca ai ajuns ca independent pe aceasta pozitie fara sa dai vre-un examen , sau sa stie cineva ce IQ, ai sau ce capacitae de munca ai , sau…. ASA CA EU CRED CA AI PUTEA SA FII UNUL DIN CEI CARE VOR FACE MARI DESERVICII TARII NOASTRE SI NEAMULUI ROMANESC. … Vom vedea si….

    DUMNEZEU SA NE AJUTE. AMIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...