Noaptea, ca netoții

Data:

spot_img

Noaptea trecută, adică duminică spre luni, 29 martie 2021, cetățeanul fără somn a putut vedea pe Facebook sau la televizor proteste nocturne în București, Timișoara, Sibiu și în alte câteva orașe. Grupuri mari de tineri fără mască și fără altă grijă decât să mărșăluiască într-o veselie pe străzi, au bântuit prin centrul orașelor strigând lozinci utilizate în trecut pentru cauze civice juste. După slogane, protestatarii cereau „Libertate”, care, în accepțiunea lor, înseamnă renunțarea la mască și la orice măsură de distanțare, abolirea carantinei și antivaccinism. Se poate rezuma cu deviza unei reclame pentru picături nazale – Libertate pentru nas.

Jurnaliștii au documentat frecvent, în notă critică, ineficiența unor măsuri luate de guvern, bâjbâiala, întârzierea cu care autoritățile au răspuns la solicitarea de sprijin a unor categorii lovite de pandemie, cum sunt HoReCa sau domeniul cultural. Protestele sunt de înțeles în acest sens. Se poate înțelege și anxietatea socială după un an de restricții, fără să se poată întrevedea clar capătul acestei experiențe prin care generațiile de acum nu au mai trecut. Însă faptul că strigătul disperat al medicilor, copleșiți de creșterea numărului de internări, precum și vocea oamenilor de știință nu sunt auzite de protestari, indică un fel de autism social.

Degradarea comunităților, dispariția solidarității în jurul unor principii, în schimb asocierea cu impostorii dornici de vizibilitate, explică o parte din răspunsul greșit dat de societate unei situații excepționale. Educația mefientă față de știință, față de experți și oameni calificați o putem mulțumi politicienilor de tranziție care au scos criteriile de competență de peste tot, promovând impostorii de partid. Să o crezi pe Șoșoacă sau pe doctorița de la Oradea, care nu a putut documenta în fața comunității medicale „minunile” făcute de ea împotriva infectaților cu coronavirus, e o dovadă de pierdere a rațiunii.

Am avut, în „epoca Dragnea” episodul „noaptea, ca hoții”, avem acum, în pandemie, „noaptea ca netoții”. Fiindcă nu e clar până la urmă ce vor protestatarii, ce soluții văd ei în contextul excepțional în care pandemia a aruncat mapamondul.

Romania TV și-a făcut un titlu de glorie fiind singura televiziune de știri care a difuzat imagini de la protestele de noapte. De fapt, s-a cățărat pe manifestație pentru a disemina mesajul predilect, că acest guvern trebuie să plece, în beneficiul PSD. „E un moment istoric!”, striga exaltat Dumitru Pelican, fost senator USL, înrădăcinat în partidul Varanului. S-au adăugat comentariile confuze ale lui Sorin Ilieșiu, oportunist trecut pe la liberali, UNPR și PSD, pe care fostul său șef de partid, Crin Antonescu, îl califica drept „nătărăul de serviciu”.

Îngrijorător este că ieșirea în stradă pentru proteste antivacciniste este stimulată de cel mai nou partid parlamentar, AUR. O participantă de la Sibiu declara la RTV că a ieșit în plină noapte la chemarea senatoarei Șoșoacă pe FB. Difuzarea de mesaje ale urii, de false direcții pentru cetățenii dezorientați, de îndemnuri iresponsabile, fac din unii membri AUR o prezență toxică în politica recentă.

Până azi-noapte erau doar câteva prezențe de la partid. Azi AUR anunță public că se alătură protestelor anti-restricții în fața clădirilor Prefecturii din țară și cheamă la luptă împotriva „ilegalităților”. Ilegalități care sunt definite ca „psihoza”, „dictatura”, „tirania mediatică în promovarea vaccinurilor”, sugrumarea afacerilor și a drepturilor omului toate produse de guvernanți. Fără legătură cu pandemia.

Iar la final, avem concluzia: demisia premierului Cîțu și a lui Raed Arafat. În traducere: păzea, venim noi! Să vedeți atunci distracție!

spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă. În afara sutelor de articole de presă, interviuri, emisiuni de radio şi televiziune care fac parte din viaţa unui jurnalist activ, a publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Noul Cod Silvic, adoptat de Parlament

Noul Cod Silvic a fost adoptat marți în Ședința...

Republica Moldova, pregătită să reziste în fața ultimului atac rusesc | Deutsche Welle

Criza energetică este inevitabilă în Republica Moldova după revelion....

Sub asediu

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant....