Noi audieri în cazul Alexandrei Ivanov, gravida care a murit după o noapte de chin, la Maternitatea Botoșani

Data:

spot_img

Noi audieri în cazul Alexandrei Ivanov: La sediul Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani au avut loc miercuri noi audieri în cazul Alexandra. Polițiștii au discutat cu o nouă serie de martori de la Maternitate.

Printre aceștia se numără asistente și infirmiere, dar și consilierul juridic al Spitalului „Mavromati” căruia i s-a adus la cunoștință faptul că spitalul a fost introdus ca parte responsabil civilmente în cazul Alexandra Ivanov.

Audierile au început la ora 9.000, iar la sediul IPJ au ajuns și membri ai familiei Alexandrei, dar şi avocata familiei.

„Nu știm cine anume va fi chemat ca martor. Este strategia anchetatorului. Bineînţeles că nu-şi dorește să creeze în jurul dosarului o atmosferă pe care noi o știm și care a fost până acum în Botoşani. Sigur că vrea să lase ca procedurile să se desfășoare în condiții de obiectivitate, drept pentru care nu avem știință cine va fi audiat. Știm doar că va fi o zi foarte lungă”, a declarat Geaniva Veta Poroşnicu.

Citește și: Spital considerat responsabil de moartea Alexandrei în Maternitate

„Aşteptările noastre sunt să se ia o măsură, un arest preventiv”

Rudele Alexandrei speră ca autorităţile să ia măsuri mai dure în urma audierilor de miercuri

„Am venit la Poliție în semn de protest față de cei vinovaţi. Sperăm să decurgă totul OK, să se ia declarații de la toată lumea care a fost anchetată până acum și să se ia din nou declarații în prezența avocatei noastre.

Așteptările noastre sunt să se ia o măsură, un arest preventiv, un control judiciar, să se vadă că se mișcă ancheta”, a declarat Vlad Miron, fratele Alexandrei.

Acesta spune că de la moartea Alexandrei, familia nu a fost contactată de vreunul din medicii de la Maternitatea Botoșani implicați în anchetă.

„Preocuparea lor este să scoată altarul de flori de la Maternitate, să se ducă să se plângă ca niște copii la domnul prefect. Asta este preocuparea lor, nu ca să vină să-și ceară scuze, să se ducă să aprindă o lumânare la Alexandra, la altarul de flori”, a mai spus Vlad.

Citește și: UPDATE/VIDEO Explozie urmată de incendiu la o magistrală de gaz în apropiere de Focșani: 4 muncitori au murit carbonizați. Cauza: fisurarea magistralei ca urmare a executării lucrărilor la autostrada A7

Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani, a murit pe 18 august,  după o noapte de chin,  la nouă ore după ce a fost internată la Maternitatea Botoșani.

Articolul integral, în Monitorul de Botoșani!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fundația lui Mihai Neșu primește, în premieră, susținere financiară de la CJ Bihor | Bihoreanul

Consilierii județeni din Bihor au aprobat acordarea unei alocații...

12 persoane reţinute în dosarul documentelor de identitate falsificate | Monitorul de Botoșani

Dosarul documentelor de identitate falsificate. 17 persoane sunt investigate...

Primarul Slatinei vrea alianță cu AUR în Consiliu Local | Reporter24

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a reînnoit invitaţia către...