Noi probleme la podul de la Brăila

Data:

spot_img

Noi probleme la podul de la Brăila. O porțiune de asfalt de la una din rampe s-a lăsat, iar constructorul a încercat să pună mai multe straturi de asfalt pentru a reface planeitatea suprafeței carosabile.

Fără prea mare succes, a informat Monitorul de Brăila. Reprezentanții CNAIR au declarat pentru HotNews.ro că există tasări în zona rampei, care au ajuns până la 10-15 centimetri, astfel încât constructorul va încerca stabilizarea rampei prin piloți forați.

Într-un clip video publicat de Monitorul de Brăila se vede cum o porțiune din șosea a fost reasfaltată, dar tot se poate observa o diferență de nivel. Lângă rampa podului poate fi observat un utilaj de forat.

Citește și În an electoral, patru milioane de euro, bani publici, au ajuns la Catedrala Mântuirii Neamului în doar două luni

Noi probleme la podul de la Brăila

Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a recunoscut că există niște tasări – coborâri ale nivelului unei porțiuni de teren sub greutatea proprie sau sub cea a construcțiilor aflate în acel loc.

Tasările au început de anul trecut, dar nu au fost așa mari. Acum au ajuns la 10-15 cm. Constructorul încearcă să aplice o soluție cu piloți (stâlpi – n.r.) forați, pentru stabilizare.

Acum este în stadiul în care probează terenul, după care va intra în faza de execuție a soluției de remediere”, a declarat Alin Șerbănescu. Potrivit acestuia, motivul tasărilor poate fi legat fie de lucrări defectuoase realizate de constructor, fie de erori de proiectare, fie  de ambele.

„Acum nu mai este vorba doar de o simplă aducere la cotă, sunt lucrări mai ample de executat. Au încercat să aducă (asfaltul – n.r.) la cotă, dar soluția n-a dat randament. Vor trebui să introducă restricții”, a spus purtătorul de cuvânt al CNAIR, care a ținut să precizeze că proiectul nu este recepționat. 

Șerbănescu a mai afirmat că tasările actuale nu au legătură cu infiltrațiile apărute în blocul de ancoraj și nici cu pilonii podului propriu-zis.

Continuarea în Viața Liberă.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile | Monitorul de Botoșani

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile, după...

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă de la 1 ianuarie | Ziarul de Iași

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...